Vestul.ro
Opinie

Veriga lipsă dintre Inchiziție și Securitate: un procuror de la DNA Timișoara



Dosarul instrumentat de DNA Timișoara privind finanțarea echipei de fotbal Politehnica Timișoara este un abuz. Iar modul de lucru al procurorului din acest caz dovedește cel mai bine acest lucru.

S-a mai luat atitudine, nu o dată, în ceea ce privește dosarul instrumentat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara de procurorul Dorobanțu Ciprian pentru presupusa ilegalitate a finanțării de către Consiliul Local a echipei de fotbal Politehnica Timișoara în perioada 2008-2010. Dosarul, în esență, este abuziv din mai multe considerente, asupra cărora nu voi reveni; s-au mai zis, s-au mai scris. Însă, de mai mult timp, am vrut să scriu câteva lucruri despre modul de lucru al procurorului din acest caz. Și nu voi vorbi despre NUP-urile date de Dorobanțu Ciprian în diverse cazuri legate de așa-numita mafie imobiliară din Timișoara, pentru că nu le cunosc decât din citite. Nu voi vorbi nici despre conflictele pe care Dorobanțu le-a avut în primărie când încerca să-și obțină cu legitimația de procuror autorizația de construcție pentru casa familială, pentru că tot doar din citite le știu.  Voi vorbi strict de acțiunile lui în dosarul care vizează finanțarea de către Consiliul Local a echipei de fotbal Politehnica Timișoara, cu speranța că aceste rânduri vor ajunge și la doamna Kövesi care, nu mă îndoiesc, știe să discearnă în interesul onorabilității instituției pe care o conduce. Și aceasta deoarece modul de lucru și rezultatele obținute de către procurorul de care fac amintire mai sus ridică mari semne de întrebare, inclusiv vizavi de existența statului de drept în România.
Iată, punctual, câteva fapte:
1. Procurorul Dorobanțu și-a pornit ancheta acuzându-l pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu și patru funcționari că ar fi semnat contractul "ilegal" de asociere cu Politehnica Timișoara. Nu ține cont de faptul că acel contract era aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local aflată în vigoare și astăzi, deci perfect legal; mai mult decât atât, îi ia la mișto pe suspecți spunându-le că o hotărâre de consiliu local nu este aprobată de parlament, ca să aibă putere de lege. Pe cei care au negociat contractul (și l-au aprobat) domnul procuror nu îi deranjează. La fel, nici pe cei la care au ajuns banii – iar acesta este un mare semn de întrebare vizavi de profesionalismul acestui personaj. Care, în treacăt fie vorba, susține că banii Consiliului Local au ajuns, cu complicitatea unor funcționari din Primărie, nu la echipa de fotbal ci strict la Marian Iancu și la grupul de interese al acestuia. Nici Marian Iancu și nici vreun presupus membru al grupului de interese al acestuia nu apar în dosar.
2. Dosarul este slab, nu există nici un fir de unde Dorobanțu să pornească pentru a dovedi că s-a făcut ceva ilegal. Drept pentru care începe cu presiunile. Iar când vorbesc de presiuni, spun că inclusiv citarea la DNA este o formă de presiune. Prima pe listă: șefa departamentului juridic al Curții de Conturi de la București, Verginia Vedinaș, cea care la solicitarea Camerei de Conturi Timiș a dat în scris încă din 2010 că asocierea este legală. Adusă în fața procurorului, după ore întregi de audieri, aceasta declară că adresa din 2010 reprezenta doar o opinie personală, de care auditorii de la Timișoara nici nu era necesar să țină cont. Uită să spună faptul că în 2013 a semnat inclusiv un aviz negativ pentru începerea urmării penale în acest dosar, întrucât nu existau întrunite elementele vreunei infracțiuni.
3. În 2013, urmare a deciziei Curții de Conturi, Primăria Municipiului Timișoara angajează o societate de experți contabili pentru realizarea unei expertize vizavi de legalitatea contractului de asociere. Expertiza concluzionează că plățile au fost făcute legal și că nu există nici un prejudiciu. Procurorul aduce expertul societății la audieri și, după mai bine de două ore, reușește să obțină o declarație prin care acesta spune că dacă a existat o anumită categorie de plăți despre care el nu a știut, atunci acestea s-au făcut din neglijența primăriei; de asemenea, o altă categorie de plăți ar fi putut fi ilegală.
4. În noiembrie 2015 este finalizată o a doua expertiză în dosar, care concluzionează, de asemenea, că nu există nici un prejudiciu. Expertiza este depusă la primărie într-o zi de vineri. Expertul este chemat duminică la DNA. După audieri, peste noapte, acesta modifică expertiza și depune o completare la Primărie luni dimineața. Luni la prânz este audiat din nou la DNA, și spune că ar exista un prejudiciu în dosar, cu toate că recunoaște că nu a avut la dispoziție toate documentele necesare pentru efectuarea expertizei (documente care, chiar în timpul în care acesta își efectua expertiza, fuseseră ridicate de la Primărie de către DNA).
5. Primarul Nicolae Robu este a patra victimă a procurorului Dorobanțu. Acesta, urmare a solicitării DNA, trimite o adresă prin care spune că Primăria Municipiului Timișoara se va constitui parte civilă în dosar pentru recuperarea prejudiciului doar în momentul în care o instituție abilitată va stabili existența acestuia și eventuala lui întindere. Procurorul nu este mulțumit și îl cheamă pe Nicolae Robu la audieri, moment în care acesta - "în nume personal", fără să aibă "nici o reținere" și abuziv - constituie instituția pe care o conduce ca parte civilă în dosar. Aici, însă, vina nu este exclusiv a primarului; acesta are ca scuză presiunile pe care procurorul le-a făcut asupra lui.
6. Iar dacă tot vorbim de presiuni – da, este adevărat, acestea nu pot fi dovedite. Dar, cum ziceam mai devreme, și citarea la DNA e o formă de presiune. În plus, sunt niște semne de întrebare: cum se poate ca rezultatul a ore și ore de audieri să fie consemnat doar în jumătate de pagină? La finalul căreia apare, laconic, textul: "Declarația nu a fost înregistrată audio/video din lipsa mijloacelor tehnice". Și care mijloace tehnice EXISTĂ. Chiar în dulapul domnului procuror, de unde, la insistența celor audiați, pot fi scoase. În general, însă, ele nu sunt folosite probabil tocmai pentru că înregistrările ar putea să fie o mărturie a modului în care se lucrează în acest dosar.
7. În tot jocul există și o persoană la care Dorobanțu se raportează în mod corect: deputatul PSD Sorin Grindeanu. Care, deși a semnat și el, exact la fel ca majoritatea inculpaților din dosar, ordonanțări de plată către Politehnica, nu a fost nici măcar chemat la audieri, cu toate că există și un denunț penal care îl vizează. Adevărul este că Sorin Grindeanu este nevinovat în acest caz; dar aceeași este situația și în ceea ce îl privește pe Gheorghe Ciuhandu, și în ceea ce îi privește pe funcționarii care au semnat ordonanțări de plată către Politehnica – cu toții 100% nevinovați. Drept pentru care dubla măsură aplicată de procurorul Dorobanțu nu are nici o justificare – decât, eventual, cea conform căreia dosarul ar fi unul politic, făcut la presiunea PSD. Dacă stăm să ne gândim că dosarul are la bază o plângere din 2010, implicarea PSD pare plauzibilă: atunci scopul era eliminarea lui Ciuhandu din cursa electorală, fabricându-i-se un dosar. Dar acum...?
Sunt doar câteva puncte dintr-un întreg mult mai mare, dar care creionează modul în care se lucrează în acest dosar.
Revenind la anul 2010, și presupunând că dosarul este o lucrătură pesedistă, putem spune că, oricât ar fi fost de nevinovat, în cazul în care ar fi fost trimis în judecată, primarul Gheorghe Ciuhandu nu ar mai fi putut să candideze. Retrăgându-se din viața publică, și dosarul a fost pus într-un sertar. Timp de cinci ani. De ce a reapărut acum? Probabil din dorința cuiva de a-și face carieră prin inculparea unor nume grele – situație în care DNA Timișoara nu a prea excelat. Nu contează vinovăția sau nevinovăția: astea poate să le stabilească instanța într-un an – doi – cinci. Iar ideea de bază este că DNA nu trebuie să raporteze că aici lucrurile poate merg altfel, ci să scoată corupți cu orice preț.
Securitatea condamna oamenii bazându-se pe delațiuni neverificate. Cu câteva secole mai devreme, inchiziția condamna oamenii pe baza unor mărturii și delațiuni obținute prin tortură. Oricât ar părea de exagerat, modul de lucru al procurorului Dorobanțu seamănă cu o combinație între cele două: metoda inchiziției pentru obținerea mărturiilor și a securității pentru condamnare. Bineînțeles, toate acestea mascate sub realitatea vremurilor în care trăim.
Societatea românească este, trebuie să o recunoaștem, una putredă. Minciuna, corupția, hoția, mizeria pot fi întâlnite la toate nivelurile: în politică, în administrație, în justiție, în afaceri, în mass-media, în societatea civilă. Ar fi naiv să credem că, în toată această cloacă, există o instituție curată ca lacrima, în care toți oamenii lucrează doar pentru dreptate și pentru binele public. Acest lucru este imposibil chiar și dacă privim lucrurile numai din punct de vedere statistic. DNA are propriile-i uscături. Iar una dintre acestea este la Timișoara și, în momentul de față, sub forma mascată a unei anchete, persecută oameni nevinovați. Se aude, doamna Kövesi?