Vestul.ro
Regalitate

De ziua Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, am fost la Palatul Baroc



Aniversarea împlinirii celor 93 ani de viaţă ai Regelui Mihai I, ecouri de la Timişoara.

Anul acesta, aniversarea Regelui Mihai I al României a îmbrăcat o haină deosebită la Timişoara. Prin grija organizaţiilor monarhiste, atât a celor aflate în îngrijirea seniorilor, cât şi a celor aflate în îngrijirea tinerilor regalişti, cei 93 ani de viaţă ai Majestăţii Sale au fost sărbătoriţi într-un mod inedit anul aceasta în capitala Banatului.
Bineînţeles, startul aniversării a fost dat de seniori. Beneficiind de îndrumarea Mişcării pentru Regatul României, filiala Timiş şi a S.A.R.M.I.S. (Societatea Amicii Regelui Mihai pentru Istorie şi Suveranitate), două organizaţii monarhiste conduse de Ştefan Şiacovici, sărbătoarea din 25 octombrie a debutat la ora 16 la Catedrala Mitropolitană din Timişoara - ctitoria Casei Regale a României, edificiu târnosit în 1946 de Majestatea Sa Regele Mihai I al României - cu o slujbă de omagiere a Majestăţii Sale, prin rugăciune către Dumnezeu, momentul încheindu-se cu intonarea Imnului Regal de către corul Catedralei Mitropolitane, adevăratul imn naţional al României.
A urmat deplasarea la bustul sculptat în bronz al Regelui Ferdinand I Întregitorul, bust amplasat într-un scuar şi situat în Piaţa Victoriei din Timişoara. Aici au fost depuse coroane de flori şi au fost ţinute cuvântări ce au cuprins îndemnuri la credinţă şi speranţă în revenirea României la Monarhia Constituţională. Domnul Viorel Sasca, cercetător şi fost consilier judeţean din partea P.N.Ţ.-C.D., a spus: „În viaţă nu este cum îţi doreşti, din păcate, dar există o şansă mare. La ora actuală sondajele de opinie spun că circa 30% acceptă ideea de monarhie constituţională, ceea ce este un progres extraordinar, şi actualii politicieni deja au început să ţină cont. Eu cred că nu este departe momentul când un alt val de simpatie, la fel cum a fost cel care a adus Convenţia Democrată în 1996, va apărea din nou, de această dată pentru monarhie. Atunci nu vor mai fi 30%, ci numărul monarhiştilor se va dubla. Din păcate, şi o spun cu tristeţe, vom vedea cum mulţi din actualii detractori ai regalităţii vor deveni cei mai înfocaţi susţinători ai monarhiei. Nu ştiu dacă suntem pregătiţi pentru acel moment. Suntem puţini şi îmi pare rău că în fiecare an suntem tot mai puţini şi că nu suntem în stare, deşi creşte numărul pro-monarhiştilor, să fim mai mulţi în astfel de momente, să ne cunoaştem mai bine, ca să ştim pe cine primim în rândul nostru. Doamne ajută!”
Cei mai tineri dintre susţinătorii revenirii României la regalitate, grupaţi în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Timiş, au participat, sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 17, la un altfel de sărbătoare de aniversare a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Cu parteneriatul Lojii Pasionaţilor de Mărgele – comunitate a bijuterilor handmade din România cu peste 2.300 de membrii, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Timiş, a omagiat cei 93 de ani din viaţa Regelui Mihai I, fiind parte organizatoare în Festivalul Internaţional de Bijuterii, ajuns la cea de-a doua ediţie, anul acesta, la Timişoara.
În timpul desfăşurării festivalului au concurat creatori de bijuterii lucrate manual din întreaga ţară, dar şi de peste hotare.
Unul dintre sponsorii acestui Festival a fost şi prestigiosul soi de vinuri produs pe Domneiile Tohani, Domenii Viticole ce au primit distincţia de Furnizor al Casei Regale a României, recunoscându-se în acest fel calitatea incontestabilă a acestor vinuri.
Înainte de începerea concursului de bijuterii, reprezentanţi ai Domeniilor Tohani din Timişoara au vorbit celor prezenţi despre importanţa acestor vinuri alese, vinuri produse pe vechea moşie a Casei Regale a României, în proprietatea fostului Principe Nicolae al României, cel de-al patrulea copil al suveranilor Regatului Unit al României, Regele Ferdinand I Întregitorul şi Regina Maria cea Mare.
Preotul și profesorul Eugen Jurca din Timișoara, invitat special pentru acest eveniment aniversar, a vorbit despre importanţa Ungerii cu Sacramanetul Sfânt a Majestăţi Sale Regelui Mihai I al României, odată cu cea de-a doua domnie (1940-1947), ungere ce a fost făcută în timpul Patriarhului României Nicodim Munteanu (septembrie 1940). Părintele profesor a subliniat efectele acestei ungeri, spunând: „... de aceea, Regele şi preoţii au dreptul de a intra pe Uşile Împărăteşti în Altar şi de a şedea, în acelaşi timp, pe un tron special în Biserică. Nu pentu acest motiv vă spun că este important acest fapt, ci pentru că una e să ai o asemenea ungere cu Sacramanetul Sfânt, de două ori în viaţă, odată Preotul şi odată Regele, adică, pe când eram copii, iniţial, după aceea, la aceste momente solemne, şi altceva este, să-mi fie cu iertare, să fii uns cu toate alifiile, ceea ce vedem în alte situaţii. Pe de altă parte, când v-am văzut într-un număr atât de mare şi într-o ţinută absolut nemaipomenită, eleganţi, frumoşi, deosebiţi, îmi venea să pun întrebarea: dumneavoastră sunteţi români? Am înţeles că sunteţi şi alte naţii, dar majoritatea aţi fi români. Tare mi-ar fi drag o asemenea Românie pe care o aşteptăm şi pe care, cu certitudine, din punctul meu de vedere cel puţin, nu aş putea-o imagina sub o altă conducere decât a Majestăţii Sale Regele Mihai. Dumnezeu să-i dea sănătate, bucurie şi tuturor celor care într-adevăr împărtăşesc o viziune curată pentru neamul nostru şi pentru credinţa curată în Dumnezeu.  Vă mulţumesc!”
Organizatorii festivalului şi-au îndreptat atenţia spre Asociaţia Autism Infantil – Centrul “Copii şi Zâne”, organizând o strângere de fonduri (colectă din donaţii).
La concursul de bijuterii lucrate manual au participat un număr de 13  designeri creatori de bijuterii, lucrări create din mii de mărgeluţe mici de sticlă şi pietre semipreţioase, metale preţioase, perle de cultură şi materiale organice, cristale swarovski, cupru, fir soutashe şi materiale textile, accesorii metalice. Designerii au propus şi o multitudine de tennici: broderii din mărgele şi fir soutashe, împletituri de sârmă şi piese croşetate, mixuri şi sculpturi din cupru.
Titlul de cel mai bun designer de bijuterie a fost jurizat de un juriu printre care s-au aflat Dr. Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, designer-ul Mihaela Motişan şi bijutierul Andrei Abrudean – câştigătorul ediţiei anterioare, el prezentând, la finalul încheierii defilării concurentelor acestei ediţii, colecţia personală, R.O.G.V.A.I.V.
Juriul a desemnat ca fiind cel mai bun designer de bijuterie concurenta Arona Haryo, din Bucureşti, concurentă ce a prezentat colecţia intitulată ”Epifanie – Poveşti despre tine”. În piesele colecţiei se împletesc emoţiile descoperirii unor noi dimensiuni ale sufletului feminin, sintetizate în aşa-numitele arhetipuri feminine, regăsite în poveştile avute ca bază de inspiraţie. O astfel de poveste este “Pandora – a Tale From a Moon” – o lucrare în care o femeie pe cale de a deveni regină a tribului ei, se transformă în amazoană.
Locul doi a revenit concurentei din Timişoara, Camelia Oszlanszky, concurentă ce a prezentat în concurs, colecţia numită „True Colors.”
Locul trei a revenit concurentei din Basarabia, Ana Zaporojan, concurentă care creează bijuterii de 10 ani şi a prezentat o colecţie embroidery inspirată din legendele mitologice ale scriitorului rus Pavel Bajov (1879-1950). Colecţia este un imn adus artistului, izbânda căruia rezultă doar din colaborarea acestuia cu forţele naturii.
Festivalul „Handmade Jewelry Fashion Week, Timişoara” a mai cuprins şi o degustare de vin, expoziţie de bijuterii, concert de muzică clasică, dans de tango argentinian şi, în final, festivitatea de premiere a câştigătorilor.

sursa foto: George Bufan Photography