Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

REGIONALISM

Memorandumul din 1892, procesul memorandiştilor (I)

Scris la: 29.05.2014, de: Cornel-Florin SERACIN Print

Foto 1

În istoria României, perioada cuprinsă între anii 1867-1918 reprezintă momentul de vârf în activitatea de afirmare a naţiunii române din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti. Momentul de vârf al activităţii de afirmare a naţiunii române din teritoriile aflate sub stăpânirea imperiului dualist este reprezentat de mişcarea memorandistă, mişcare care s-a realizat de către românii din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti în strânsă legătură cu oamenii politici din Regatul României, regele Carol I fiind înştiinţat de conţinutul Memorandumului.

În istoria României, perioada cuprinsă între anii 1867-1918 reprezintă momentul de vârf în activitatea de afirmare a naţiunii române din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti. Este momentul în care naţiunea română din teritoriile ocupate de Imperiul austro-ungar se va manifesta printr-un accentuat protest faţă de politica imperială de dizolvare şi ştergere a identităţii naţionale, românii solidarizându-se astfel şi cu celelalte naţionalităţi aflate în componenţa Imepriul dualist.
Momentul de vârf al activităţii de afirmare a naţiunii române din teritoriile aflate sub stăpânirea imperiului dualist este reprezentat de mişcarea memorandistă, mişcare care s-a realizat de către românii din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti în strânsă legătură cu oamenii politici din Regatul României, regele Carol I fiind înştiinţat de conţinutul Memorandumului.

Premisele apariţiei Memorandumului
Apariţia Memorandumului a readus problema românească în conştiinţa europeană, acest act de mare însemnătate istorică apărut la finalul secolului XIX nefiind singurul care a adus în rândul statelor Europei acelor vremuri activitatea de afirmare a naţiunii române din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti.
Procesul istoric şi politic deschis între naţiunea română şi Imperiul chezaro-crăiesc putem susţine că îşi are începutul conştient în anii 1791 şi 1792, cu acel istoric memoriu numit Supplex Libellus Valachorum. Primul Supplex a fost trimis în 1791 de Igantie Darabant (episcop greco-catolic de Oradea) Consiliului de stat din Viena, iar cel de-al doilea Supllex, o versiune lărgită  a primului, a fost înaintat împăratului de la Viena, care era, în acelaşi timp, şi mare Principe al Transilvaniei, ca ţară autonomă a Coroanei habsburgice, de cei doi episcopi români ai vremii, cel unit (Ioan Bob) şi cel ne-unit (Gherasim Adamovici).
După momentul 1848, Transilvania îşi redobândeşte străvechea sa autonomie, existând aici condiţii destul de favorabile pentru organizarea vieţii publice româneşti, pe baza drepturilor politice şi libertăţilor naţionale câştigate şi asigurate.
Înfrângere Austriei la 1866 şi alungarea ei din confederaţia germanică l-a silit pe împăratul de la Viena să cedeze în faţa naţionalităţii maghiare şi să încheie o nouă formă de organizare constituţională şi politică a Imperiului, numită dualism, asigurând Ungariei hegemonia politică peste popoarele aflate de dincoace de râul Leitha.
După realizarea dualismului austro-ungar, deci, după 1867, remarcăm un prim act, prin care naţiunea română îşi face simţită activitatea, în 1868, numit Pronunciamentul de la Blaj şi apărut la împlinirea a 20 de ani de la celebra Adunare din oraşul transilvan. Pronunciamentul a fost iniţiat de Ioan Raţiu şi George Bariţiu, prin intermediul acestui act solicitându-se autonomia Transilvaniei şi egalitatea politică şi confesională a naţiunii române, precum şi legea prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Marele Principat al Transilvaniei, alături de limba maghiară şi germană.

Redactarea Memorandumului. Scurt rezumat al conţinutului său
Unificarea Partidului Naţional Român din 1881 a consolidat mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti. “Elaborarea unui memorial curat politic, destinat anume pentru politicienii neromâni din patrie şi străinătate, în care să se descrie situaţia politică de nemaisuferit a naţiunei române din ţările supuse coroanei Sfântului Ştefan” reprezintă decizia luată în 1884 de comitetul nou ales al P.N.R. Această hotărâre stă la baza Memorandumului românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti ce va apare în 1892.
Misiunea redactării Memorandumului va reveni lui Vincenţiu Babeş, dar acesta nu se grăbeşte în a îndeplini prea curând misiunea încredinţată. Elementele tinere din P.N.R. vor impulsiona apariţia Memorandumului, un prim pas făcândul Aurel Mureşianu printr-o serie de articole apărute în “Gazeta Transilvaniei” din 1885. Aurel Mureşianu, în acord cu unii conducători ai P.N.R.-ului, pledează pentru alcătuirea unui memoriu care să prezinte opiniei publice, dar şi Împăratului de la Viena, situaţia politică a românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti, dar şi motivele apariţiei acestui Memorandum şi atitudinea lor politică.
În conferinţa P.N.R. din mai 1887 se vor lua măsurile necesare ca punctele Memorandumului să fie făcute publice, “pentru luminarea opiniei publice din ţară şi străinătate, în care privinţă se recomandă cea mai vie şi neadormită activitate.”
Conferinţa a hotărât să se ocupe de realizarea unui proiect de memoriu George Bariţiu, Eugen Brote şi Ioan Slavici, lui Slavici încredinţându-i-se misiunea de a realiza o schiţă de “memorand scurt”. Redactorul “Tribunei” îndeplineşte misiunea, redactând un proiect de memorand care, se pare, după unele izvoare istorice din acea vreme, ar stat la baza Memorandumului din 1892, dar, potrivit altor izvoare istorice ale acelui timp, datorită unor neînţelegeri, Slavici se retrage din conducerea P.N.R.-ului şi scoate din activitate proiectul său.
Misiunea elaborării unor noi proiecte (separate) de memorand este încredinţată lui Aurel Mureşianu şi Iuliu Coroianu. În februarie 1888, Iuliu Coroianu realizează proiectul. În urma unui schimb de scrisori între cei doi, se decide ca proiectul final să fie urgent definitivat de Aurel Mureşianu. Până la urmă, Mureşianu îşi retrage lucrarea, revenind misiunea lui Coroianu să redacteze Memorandum-ul.
“Proiectul Coroianu” suferă câteva modificări, augumentări şi adaptări în şedinţele Comitetului P.N.R., convocate de preşedintele partidului Ioan Raţiu, la Turda, Cluj, Budapesta etc. Cu acest prilej se discută mai multe probleme şi chestiuni importante, printre ele fiind şi găsirea unor oameni politici influenţi de la Viena, Budapesta şi mai ales Bucureşti.
Iuliu Coroianu şi Vasile Lucaciu vor face deplasarea la Bucureşti să prezinte textul Memorandumului fruntaşilor politici din Regatul României, printre care Mihail Kogălniceanu, D. A. Studza, I. C. Brătianu, precum şi Regelui Carol I. Acest fapt este de o mare semnificaţie pentru sincronizarea acţiunilor românilor aflaţi sub stăpânire în teritoriile cu populaţie majoritar românească, ocupate de Imperiul dualist, cu românii din Regatul României.
În ianuarie 1992 se decide ca textul Memorandum-ului lui Iuliu Coroianu să fie definitiv, iar, în martie 1992, Eugen Brote convoacă membrii Comitetului P.N.R. la Sibiu pentru a definitiva actul şi pentru a decide când şi cum va fi prezentat la Viena.
În conţinutul Memorandumului este făcută o analiză a sistemului legislativ din Imperiul dualist austro-ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc); se evidenţiază discriminarea românilor, care nu aveau niciun drept politic; este contestat modul în care s-a înfiinţat imperiul dualist la 1867, în acel moment nelunându-se seama şi de dorinţele românilor majoritari; se combate declararea părţii ungare a Imperiului ca “stat naţional” cu întreaga putere politică a maghiarilor, românii fiind supuşi unui proces de maghiarizare; se subliniază prin acest Memorandum că românii nu şi-au propus să schimbe regimul politic, acesta fiind mai mult un punct de ordin diplomatic ce viza situaţia politică de atunci existentă în Europa, ci doar o îmbunătăţire a situaţiei lor, prin revenirea la autonomia Transilvaniei.
În finalul Memorandumului, ca o concluzie, se subliniază: “Ori cât de indispensabilă trebue să pară pentru fiecare patriot o schimbare salutară, totuşi românii în conferinţa lor, faţă cu turnura ce o iau evenimentele, se simt constrânşi a face o dureroasă mărturisire, că şi-au pierdut încrederea faţă de regimul maghiar şi faţă de parlamentarismul lor. Românii cred că asanarea marelui rău arătat nu-o poate aştepta decât dela intervenţia celuilalt factor suprem: Coroana, care, reprezentând cele mai înalte interese de stat, are menirea de a se intercala între cetăţeni, atunci când statul ajunge într-o stare în care organismul său este ameninţat să se destrame. Pătrunşi de dorul păcii, pe care de mult nu o mai avem, îngrijoraţi de soarta patriei şi plini de încredere în înţelepciunea şi părintrasca solicitudine a Majestăţii Voastre, Românii se mângăe cu speranţa, că şi de data aceasta, ca de atâtea ori, se va adeveri tradiţionala lor credinţă că vindecarea relelor şi împăciuirea inimilor numai dela Tron poate veni în cele din urmă, căci inimile sunt ale Monarchului şi ele sunt plenitudinea puterii.”

de Cornel-Florin SERACIN

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play