Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

DIN VECHIME

Porunca vremii: Reorganizarea sportului românesc

Scris la: 20.05.2014, de: Print

Foto 1

Articol scris de Corneliu Coposu, „România Nouă”, IV, nr. 178, din 22 august, 1936, p. 1.

Porunca vremii: Reorganizarea sportului românesc
-Pe marginea Olimpiadei-


Sportul, de toate categoriile, a realizat, în ultimul deceniu, un primat incontestabil al preocupărilor zilnice. Şi un mare contingent de aderenţi. E şi firesc. Şi bine. Căci sportul, adevăratul sport, promovează aspiraţiunile umanităţii spre pace şi candoare sufletească. Efectele lui sunt binecuvântate: regenerează sănătatea omului, a neamului şi lichidează pornirile şi instinctele primare; colaborează, cu sârguinţă mare, cu mult avânt şi şanse deosebite, la înfrăţirea popoarelor.
Opinia publică românească manifestă – şi aceasta este un simptom îmbucurător – interes deosebit faţă de tot ceea ce se numeşte sport. Aşa şi trebuie să fie. Doar calităţile strălucite ale neamului nostru şi împrejurările etnice, ambianţa climaterică şi geografică, toate favorizează dezvoltarea sportului românesc. Şi cu toate acestea, pe teren sportiv, ţara noastră nu a reuşit încă să se valideze. Dar trebuie să se valideze. O impune aceasta un raţionament superior de stat, interesul nemijlocit al României. În această convingere vedem îndreptăţirea de a da toată atenţia cuvenită sportului românesc. Şi de a face să i se dea această atenţie. Iată care este rostul şi justificarea şirurilor de mai jos.
În alte ţări, la alte neamuri, se cultivă voinţa, mândria şi virtuţile de rasă, prin sport. Prin muncă temeinică şi disciplinată.
La noi? Lan noi e cer senin şi inconştienţă multă, şi tembelism cât vrei. Se face larmă mare, nejustificată, sefac protecţii şi afaceri, se face căpătuială şi ghiftuială din orice. Prin urmare şi din sport. Iar bilanţul realizărilor este întotdeauna deficitar.
Recent de tot, la Berlin, la jocurile olimpice, am dovedid ce suntem. Ceea ce n-ar trebui să fim. Am trimis şi noi o echipă, aleasă „pe sprânceană”, o echipă ca vai de capul ei, care a făcut de ocară drapelul românesc. Pe scurt: am fost la Berlin şi ne-am făcut de râs. Nu o spunem noi, ci un spectator serios al jocurilor olimpice, cunoscutul sportiv Morariu, care vorbeşte cu multă durere în suflet despre impresiile penibile, înregistrate pe stadionul olimpic graţie mascaradei pe care au regizat-o, cu atâta lipsă de bun simţ, domnii de la conducerea U.F.S.S.-ului românesc:
„Din primul moment ne-am prezentat lamentabil. Chiar la defilare am făcut o impresie din cele mai slabe, echipa neprezentându-se în costume uniforme. Românii au reuşit, prin înfăţişarea împestriţată a echipei, să formeze, din nou, o notă discordantă în concertul celorlalte naţiuni.
Motivul eşecului este cel indicat de toţi: lipsa unei pregătiri serioase şi diletantismul în conducerea federaţiilor respective. Au fost cazuri – nu e bine să insistăm asupra lor – când mai bine ar fi fost să nu ne prezentăm în rândurile concurenţilor. Ca simpli spectatori, cei trimişi să ne reprezinte, nu ne-ar fi compromis ţara...”
Aşa cum ne-au compromis-o!
Prin urmare? Am făcut pe clovnii olimpiadei, în faţa lumii întregi. Noi, românii.
Acum, când toate nemurile pământului, prin performanţe vrednice de atenţie, se străduiesc să intereseze şi să ataşeze pe cât mai mulţi de ţara lor, în timp ce toate popoarele se luptă din răsputeri pentru demnitate şi prestigiu, pentru întâietate în  toate domeniile, noi avem toată grija de a ne menţine pe linia submediocrităţii, de a monopoliza ridicolul.
România nu a reuşit să se claseze decât pe al 25-lea loc. Cu lipsa de pregătire cu care s-a prezentat şi atâta e prea mult. Meritul pentru singura medalie, obţinută prin victoria locotenentului Rang, în cursa de hipism, la premiul naţiunilor, revine, şi de astădată, armatei noastre glorioase, cavaleriei care constituie o valoare constantă a sportului românesc şi care ne face cinste şi renume mondial.
Care dintre naţiunile concurente s-a purtat mai slab? Toate rasele şi-au dovedit aptitudinile. Toate ţările şi-au etalat valorile sportive. Iar noi ne-am compromis. Asta e sigur. Echipa românească, care, desigur, a înghiţit un maldăr de subvenţii oficiale pentru a asigura câtorva indivizi un voiaj de plăcere, a întruchipat ridicolul concursurilor olimpice.
De ce?
Avem dreptul să ştim pentru ce trebuie să ne plecăm capetele când se vorbeşte despre olimpiadă. Căci olimpiada de la Berlin este numai un capitol (ruşinos) al frecventelor noastre eşecuri.
De ce?
Pentru că la noi seriozitatea nu se poate împăca cu sportul. Pentru că noi excelăm în parade grozave de tot felul, în potemchiade.
La noi se dau bani, cu nemiluita, pentru sport. Dar fondurilor, li se dă altă întrebuinţare. Averea publică, oferită pentru încurajarea educaţiei fizice, este sursa de venit a „oficialităţilor”, a paraziţilor cari şi-au mutat terenul de „operaţii” la comitetele unităţilor sportive.
Sportul românesc este o parodie. În loc de organizare serioasă, noi avem parte de strălucire aparentă.
Noi vrem să creştem o generaţie nouă, într-un crez politic nou. Acesta este „sportul” românesc. „Sportul” care înghite bani grei din bugetul ţării secătuite. În ţara românească se face politică din sport (şi sport din politică).
Şi pentru toate acestea nu se află nimeni care să ceară socoteală. Să răstoarne putregaiurile, cari şi-au făcut o tristă profesiune din exploatarea sportului naţional.
După atâtea dezastre, după atâta ruşine, trebuie, cel puţin acum, să milităm pentru neîntârziata reformă a sistemului de selecţionare a echipelor reprezentative, pentru o mai bună întrebuinţare a nenumăratelor fonduri alocate educaţiei fizice, pentru revizuirea radicală a regimului vieţii noastre sportive.
Pentru că, aşa cum alte neamuri, care profită, poate în detrimentul nostru, de simpatia lumii întregi, de pe urma unei serioase pregătiri sportive, să ne putem şi noi afirma pe teren internaţional.
Dar, pentru aceasta, protestele nu impresionează. Decepţiile postume nu ajung.
Şi nu profită decât snobismul, care s-a încetăţenit în deprinderile noastre sportive.
... În timp ce toate ginţile stau la datorie.
... Iar tricolorul ţării noastre se umileşte înjosit de priviri îndelungate, înghite ironii sfidătoare şi atrage compătimirea celor cinci continente ...

Articol scris de Corneliu COPOSU, „România Nouă”, IV, nr. 178, din 22 august, 1936, p. 1

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play