Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

SEVER BOCU

VESTUL, la 86 de ani

Scris la: 01.05.2016, de: Sever BOCU Print

Foto 1

În 1 mai 1930 vedea la Timișoara lumina tiparului primul număr al publicației VESTUL. Astăzi, la 86 de ani de la acel moment, vă oferim textul scris de fondatorul publicației noastre, Sever Bocu, în primul număr al ziarului, textul prin care se stabileau liniile directoare ale publicației VESTUL, linii de la care nu am abdicat nici până în ziua de astăzi. Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

În loc de program


Când m-am hotărât să primesc conducerea Directoratului VII Timișoara, eram clar: prima mea datorie era să creez cotidianul românesc.
Descentralizării administrative trebuie să-i primeze descentralizarea intelectuală, ca o condiție prealabilă, sine qua non! Trebuie să opresc evaziunea valorilor intelectuale, care țin de un deceniu, reușind să dea periferiei aspectul unui codru devastat. Ce-ar mai căuta cântăreții într-un codru pustiit, scriitorii și artiștii într-un ținut dezintelectualizat? Ca să poată fi reținuți acasă, ba ademeniți și alții să vie aici, trebuie să creez mediul cultural, ambianța spirituală și intelectuală în care arta să se simtă la ea acasă, apreciată, răsplătită.
Banatul are toate însușirile ca să poată deveni o astfel de patrie a artelor și literelor. Deși ținutul cel mai industrializat, grație subsolului, tot așa de bogat ca solul, el este în realitate un pământ de cântăreți, artiști, poeți, pământ de linii și de armonii. Dintr-un asemenea sol, talente ca Grozăvescu, Drăgoi sunt aruncate ca la întâmplare. Deci adevăratul humus, în care natura își epuizează forțele în cantitate, nu în calitate, Banatul nu-i prolific.
Nu era oare un păcat ca un asemenea ținut cu maximul de posibilități de realizări în atâtea domenii, cu aptitudini de rafinament în domeniul mai rar al artei, pe care nu le găsim oriunde, nu numai să nu fie îngrijit, selecționat, ci de-a dreptul inferiorizat, nedreptățit, pus în neputința de a-și putea valorifica resursele și de a da, în consecință, culturii românești tot randamentul ce se poate aștepta de la el?
Mi-am dat seama de aceasta. Directoratul meu este un Directorat de frontieră, cu grija evidentă a hotarelor, din care o mare întindere a lor e încredințată mie. Nu ajung pentru aceasta fortificații militare,beton, sârmă ghimpată. Vremea noastră a văzut perforându-se și betonul prin acele mici, teribile termite, care pot fi, uneori, litere de tipar. S-au văzut state care au rezistat eroic oricărui atac extern, state care nu puteau fi învinse, sucombând mizerabil sub lașa lucrare, subversivă, perfidă a acestor termite, neobservată și prea îndelung tolerată.
Eu am remarcat mai de mult o eflorescență exagerată, anormală a presei minoritare de la graniță. De la Arad la Orșova, 17 ziare minoritare discută, informează, organizează opinia publică. |n fața lor nici un ziar românesc. Slăbiciune organică a marei mase românești de 70 la sută; importanță hipertrofiată, economică și politică, a minorității de 30 la sută; centralizare intelectuală românească în București excesivă; succesiune prin politică a puterii românești locale; suficiență guvernamentală, în ultima ipoteză mă întreb ce poate exprima de fapt?
Să nu fiu rău înțeles. Eu nu mă plâng contra ziarelor minoritare, nici contra numărului, nici contra spiritului lor. Acest spirit este, în liniile lui mari, corect, cu mici excepții. Dar am dreptul să constat și să trag din constatări concluziile ce se impun. Acestea sunt: întâi, românismul este pus la graniță într-o penibilă inferioritate; a doua, nu minoritarii por fi învinuiți de aceasta, ci noi; a treia, nu totdeauna sunt asupriți cei ce se plâng; a patra, apărarea granițelor – fără a voi să jignesc pe nimeni – mi-o rezerv mie. Din asemenea necesități, le-aș zice de stat, răsărea în mintea mea acest ziar. Programul lui:
Un ziar nu e un program, e o ideologie. El se conduce de câteva mari idei generale. Pe noi, în special, ne conduc trei mari idei de bază ale existenței noastre: Dinastia, Patria și Neamul!
Dinastia noastră este întemeietoare de stat. Cei doi mari regi dispăruți au desăvârșit ceea ce în decurs de secole era numai un înșelător vis: unirea pământului românesc. Această dinastie este strâns legată și interesată de destinele și gloria poporului român. Ea este simbolul puterii noastre. Prestigiul ei impune respect în afară și subordonarea intereselor generale, în lăuntru. Ea permite în acest chip facultăților noastre de stat o normală dezvoltare. Cine vrea de la noi statul, vrea dinastia. VESTUL va sluji Coroana cu tot devotamentul profund, dezinteresat, sincer.
Ultimul război a reintegrat, în fine, după veacuri de suferințe și pe un preț de sânge formidabil, națiunea română între hotarele ei firești. Aceste hotare sunt cele firești ale românismului, cu o mică știrbire. VESTUL proclamă inviolabilitatea lor și dreptul imprescriptibil al națiunii la integralitatea lor completă. Neamul românesc este pentru noi unul și nedespărțit până unde sună dulcea limbă românească. Unitatea este deci dogma inviolabilă, indiscutabilă. Mulți ar voi să stabilească însă un fel de contradicție, conflict, între ideea de unitate și dezvoltarea notelor ei distincte, provinciale, care o compun. VESTUL se înscrie ca un partizan hotărât al regionalismului. Bănățenism sau bihorenism nu înseamnă, după concepția noastră, defetism, ci ideea fortuită de rasă. În această ordine, regionalismul nostru, cel puțin atât de latin ca cel bucureștean, va fi rodnic, fecund, va întări granița cu românismul, față de promotorii năstrușnici ai unității pe ruinele regiunii.
Cu aceste idei, oarecum gazetare, cărora le-aș mai adăuga cultul pentru libertate aproape organic, transmis nouă prin sânge prin cele două revoluții românești ale străbunilor noștri, prin ideologia revoluționară din 1789, în care am crescut, prin respectul pentru parlamentarism și toată ideologia drepturilor omului, rousseauiană și bărnuțiană în care ne-am ridicat, eu îmi și iau rămas bun de la acest ziar, predându-l liniștit celor ce-l vor scrie și conduce. Căci nu-l voi conduce eu, nici nu-l voi scrie, sau când voi scrie voi iscăli primind răspunderea numai pentru ceea ce iscălesc, cel puțin atâta cât va dura încă însărcinarea mea oficială. Eu am ținut numai să-i fixez linia de conduită ce trebuie să urmeze și de la care nu s-ar putea abate, dar nici eu, nici prietenii mei, care m-au ajutat să fac posibilă apariția acestui ziar. Alte drepturi nu cerem. Dimpotrivă, redacția primește din partea mea, în marginile acelor idei, o completă dezlegare publică. Dreptul criticii, obiective și imparțiale, îl au pe deplin și față de noi înșine. Să scrie toți cum le dictează inima lor românească. Să pună cultura lor și o demnitate profesională mai înălțată, pe care eu am voit să le-o garantez, în slujba marilor scopuri pe care le urmărim. Căci, aceasta mi se pare inevitabil pentru reușită: o conștiință superioară a ziaristului asupra propriei sale demnități! Eu am voit să dezrobesc talentul din servitudinea umilinței și a amoralității. Nu poate fi admisă o morală până la acel grad utilitară ca să poată legitima infamia dacă ea a fost săvârșită pentru „pâine”. La acest ziar nu vor fi comandate ziaristului nici laude, nici injurii. Libertatea lui de a publica va cunoaște o singură cenzură: cea a colegilor lui. Deci o republică intelectuală și morală cu o unică ierarhie: talentul. Eu numai în aceasta văd chezășia într-un ziar românesc cu autoritate. Pot nădăjdui că voi reuși? Altădată, la „Tribuna” am reușit. „Tribuna” a fost făcută prin ziariști, prin entuziasmul lor, nu prin capital. Și acest ziar este o creațiune de idealism. Nu dividende, nici măcar morale, urmăresc întemeietorii, care vor rămâne anonimi, cu toate că unii – le aduc aici recunoștința mea profundă – și-au ipotecat avutul lor ca să poată face posibilă apariția acestui ziar. El însă se creează pentru stat. Poate că e puțină deosebire, de la timpul când se încasau „sume” de la stat pentru ziare care nu apăreau niciodată, la realizarea de față, în care vedem prima dispoziție de sacrificiu, substituindu-se vorbăriei goale sau văicărelii nedemne. Parcă ar fi ceva deosebire. Dar despre aceasta nu vreau să vorbesc.
Implor binecuvântarea lui Dumnezeu asupra VESTULUI căruia îi urez zile îndelungate, pentru mulțumirea provinciilor Directoratului VII, Banatul, Crișana, Biharia și gloria României Mari!

(VESTUL, nr. 1, 1 mai 1930)

de Sever BOCU

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play