Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

REGALITATE

În martie 1881, Parlamentul României a votat transformarea ţării în Regat

Scris la: 26.03.2016, de: Cornel-Florin SERACIN Print

Foto 1

În primăvara anului 1881, Parlamentul Principatului României avea să voteze transformarea României în Regat şi dinastia electivă în dinastie ereditară.

Principatul României, după cucerirea independenţei de stat

De la descălecarea sa pe teritoriul Principatului României, Principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen avea să-şi pună decisiv amprenta asupra consolidării şi dezvoltării statului naţional roman. Vârful de lance în consolidarea şi modernizarea Principatului României a fost realizat odată cu dobândirea independenţei de sub Imperiul otoman, independenţă obţinută pe câmpul de luptă în anii 1877 şi 1878. După ce indepedenţa a fost înfăptuită prin luptă, realizarea ei trebuia continuată prin muncă paşnică. Ca semn al înlăturării ultimei urme de vasalitate a Imperiului otoman, în toamna anului 1878, Guvernul României a solicitat Principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen să primească titlul de “Alteţă Regală”, titlu în strânsă legătură cu noul statut internaţional al României independente. În anul 1879 se impunea armonizarea legislaţiei interne cu prevederile Tratatului de pace de la Berlin, tratat de pace încheiat la finalul războiului ruso-turc (1877-1878), război în care Principatul României a participat pentru a-şi dobândi independenţa.
Anul 1880 a adus Principatului României depăşirea unor noi obstacole din calea consilidării interne şi externe, astfel încât marile puteri să nu mai tergiverseze recunoaşterea independenţei României. În 1880, independenţa Principatului României a fost recunoscută de numeroase state, amintim aici Anglia, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Grecia, Statele Unite ale Americii, etc., toate aceste state trimiţându-şi câte un reprezentant diplomatic în România. În acest fel, anul 1880 se va încheia într-o deplină unitate în cuget şi simţire, anul următor, 1881, având să aducă noi fapte care să edifice realizările Principelui Carol I, suveranul român ridicând printr-o activitate asiduă un stat consolidat şi puternic. De mai multe ori prin ţară existau voci care considerau că Principele Carol I trebuie să accepte coroana regală. Principele considera că nu a sosit momentul în care să se poată spune că statul este pe deplin consolidat şi are un viitor sigur.

Parlamentul votează România Regat

În primăvara lui 1881, guvernarea ţării este încredinţată lui Dimitrie Brătianu, fratele mai mare al lui I. C. Brătianu. În timpul guvernării liberale, oamenii politici ai vremii au reuşit să depăşească neînţelegerile avute din cauza unor interese personale şi să voteze în Parlamentul României pentu ca România să devină Regat. Zilele lui martie 1881 aveau să fie zile decisive pentru votarea României Regat. Lucrurile aveau să se precipite pe scena politică a vremii, liberalii fiind acuzaţi în nenumărate rânduri de simpatii republicane. Toate aceste certuri au fost urmate de dezbateri vehemente în Cameră, la 13 martie (calendar Iulian)/25 martie(calendar Gregorian), dezbateri în cursul cărora guvernului liberal şi susţinătorilor săi li se va reproşa din partea opoziţiei conservatoare că doresc instaurarea republicii, guvernul nefiind deloc interesat pentru a sprijini proclamarea Regatului şi dinastia ereditară. Toate aceste acuze venite din partea opoziţiei aveau la bază mişcările revoluţionare din Rusia, acolo unde ţarul Alexandru al II-lea a fost asasinat la începutul lunii martie 1881, iar grupuri de ruşi, acuzaţi de nihilism, au pătruns în România fără a avea vreo rezistenţă din partea guvernului liberal, acesta tratându-i cu multă lejeritate.
Ca urmare a atacurilor venite din partea opoziţiei conservatoare, toţi miniştrii aveau să se întrunească la 14 martie (caledar Iulian)/26 martie (calendar Gregorian), de dimineaţă, la Principe, rugându-l insistent să le permită, prin mijlocirea Parlamentului, să proclame Regatul, aceasta şi pentru ca întreaga ţară să afle cât de neîntemeiate sunt acuzaţiile aruncate de conservatori, cum că acest guvern liberal are simpatii republicane. La început, Principele Carol I a şovăit, dar în final şi-a dat acordul. Cele două Camere ale Parlamentului aveau să se deschidă în 14 martie (calendar Iulian)/26 martie (calendar Gregorian), generalul Dimitrie Lecca declarând în deschidere că reprezentanţa poporului avea să proclame Regatul chiar azi, pentru a infirma zvonurile cum că dinastia nu ar fi prins rădăcini consolidate în România.
În Camerele reunite ale Parlamentului se va adopta în unanimitate următoarea hotărâre: “Pentru a satisface o îndelung nutrită dorinţă a naţiunii, pentru a întări stabilitatea şi ordinea în ţară şi a da o garanţie în plus că în România monarhia trăieşte în aceleaşi condiţii ca şi în celelalte state ale Europei şi trebuie să inspire aceeaşi încredere, Camera Deputaţior, în virtutea dreptului suveran al naţiunii, proclamă pe Alteţa Sa Regală Principele Carol I, Rege al României.” După această hotărâre, avea să fie formulată o lege ce conţinea doar două articole. În articolul întâi se specifica: România se proclamă Regat; Principele Carol I primeşte pentru sine şi pentru moştenitorii săi titlul de Rege al României. Articolul doi era
formulat astfel: Moştenitorul tronului va purta titlul de Prinţ moştenitor al României. Au urmat alocuţiuni pline de entuziasm, rostite de C.A. Rosetti, preşedintele Camerei Deputaţilor, de A. Lahovary şi de Brătianu, toţi oratorii subliniind că visul tuturor patrioţilor de pe întinderea României a fost realizat, visul de a fi uniţi sub un Regat al României care, unit şi liber, nu va pieri niciodată. Şi în Senat a domnit acelaşi entuziasm. Senatorii au mers la Palat pentru a-i prezenta noului Rege, Carol I, legea pentru a o promulga şi pentru a-l omagia.
Vestea s-a răspândit repede în rândul poporului, străzile din Bucureşti umplându-se cu mase de cetăţeni care fremătau de bucurie, iar casele erau gătite de sărbătoare. Peste tot pe unde apărea, lungul convoi al parlamentarilor, în frunte cu mitropoliţi şi episcopi, era întâmpinat de aclamaţiile mulţimii. La ora şase seara întregul convoi oficial a ajuns la Palat, aici oprindu-se în sala tronului. Perechea princiară avea să ocupe locul din faţa tronului în manifestările de entuziasm ale mulţimii. În această atmosferă, preşedintele Senatului, Dimitrie Ghica, se va adresa Principelui cu o voce gravă: „Sunt mândru şi fericit că destinul m-a ales pe mine ca, în numele Senatului şi al Camerei, să prezint Alteţei Voastre Regale spre semnare legea care a fost votată astăzi de ambele corpuri legiuitoare şi prin care se dă satisfacţie dorinţelor întregii ţări!”. S-a dat citire textului legii, după care, toţi cei prezenţi au izbucnit în ovaţii furtunoase: „Trăiască Regele! Trăiască Regina!” Emoţionat şi mişcat de aceste momente deosebite, Principele Carol I a răspuns printr-un discurs, fiind întrerupt de mai multe ori de aclamaţiile entuziaste ale parlamentarilor, care adresau perechii princiare urarea, „Trăiască Regele! Trăiască Regina!”. Iată discursul Principelui Carol I: „Mare şi solemnă este această clipă în care reprezentanţii naţiunii vin la mine să-mi supună spre aprobare hotărârea unanimă a corpurilor legiuitoare. Cu ea începe o nouă filă din cartea vieţii poporului nostru român, cu ea se încheie o perioadă care a fost bogată în lupte şi greutăţi, dar şi în aspiraţii mari şi fapte eroice! Şi în această clipă vreau să repet ceea ce am spus de-atâtea ori: în permanenţă, dorinţa naţiunii a fost aceea care a dat acţiunii mele direcţie şi scop! De cincisprezece ani sunt Principe al acestei ţări; de cincisprezece ani mă înconjoară iubirea şi încrederea poporului. Această iubire şi această încredere mi-au făcut mai bune zilele bune, m-au întărit şi mi-au dat putere în zilele rele! Am fost de aceea mândru de demnitatea mea princiară, mi-a fost scump acest nume în jurul căruia s-a împletit încă din trecut cununa de glorie şi măreţie! Ţara este însă de părere că, în poziţia ei acum cucerită, în calitatea ei de forţă naţională dovedită prin fapte, i-ar sta mai bine să se ridice la nivel de Regat. Deci accept – nu pentu mine, ci pentru măreţia României – titlul de Rege, sigur fiind că el nu va slăbi cu nimic legăturile care, prin tot ceea ce noi am obţinut împreună în luptă şi sacrificiu, m-au unit atât de strâns cu poporul meu! Fie ca primul Rege al României să se bucure de acea iubire care pe ultimul Principe l-a ajutat să treacă peste toate necazurile! Pentru mine, devotamentul acestui popor nobil, viteaz, căruia i-am dedicat întreaga mea fiinţă, valorează mai mult decât toată mărimea, decât toată strălucirea unei coroane!”
La încheierea acestui discurs, perechea princiară a fost asaltată de toţi cei dornici să-i prezinte felicitări. Regele Carol I avea să mulţumească tuturor, după care va ieşi în balcon împreună cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, mulţumind pentru omagii celor care erau pe străzi. Cronicile acelor vremuri menţionează bucuria care a cuprins întreaga capitală a Regatului României, toţi cei care treceau pe la Palat aveau să izbucnească în urale sau să cânte melodii naţionale.

Ecoul internaţional al votului Parlamentului

Proclamarea Regatului avea să trezească un ecou de entuziasm în întreaga ţară. Toate oraşele şi localităţile, chiar şi satele cele mai îndepărtate şi izolate, se grăbeau să trimită noii perechi regale telegrame de felicitare, iar în zilele ce au urmat delegaţii ale poporului şi armatei au adus omagii perechii regale a României, Regelui Carol I şi Reginei Elisabeta. Nici marile puteri nu au rămas pasive în faţa acestui moment. Marile state aveau să recunoască cu promptitudine Regatul României, începând cu Germania, apoi Rusia ţaristă, Imperiul austro-ungar, Regatul Britanic (Anglia), Regatul Italiei şi Imperiul otoman, care au trimis felicitări noului Regat prin plenipotenţiarii lor.

În loc de final

Aşadar, aniversăm în această lună 135 ani de la momentul în care Parlamentul Principatului României a dat votul său unanim pentru ca România să devină Regat, un act ce are o deosebită însemnătate pentru istoria noastră naţională, fiind o pildă de urmat pentru momentele dificile pe care ţara noastră le traversează mai ales în aceste timpuri.
Bineînţeles, acestui moment important avea să-i urmeze un altul, la fel de important şi măreţ, solemnitatea încoronării perechii regale. Mertiul acestei încoronări îi revine tot guvernului liberal condus de Dimitrie Brătianu, Guvern ce a stabilit ca dată a desfăşurării solemnităţii încoronării celor doi suverani ai Regatului României, Majestatea Sa Regele Carol I şi Majestatea Sa Regina Elisabeta, 10 mai (calendar Iulian)/22 mai (calendar Gregorian).

de Cornel-Florin SERACIN

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play