Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

SEVER BOCU

Pe drumul Coronini (4)

Scris la: 18.10.2013, de: Sever BOCU Print

Foto 1

Biata noastră populaţiei lucrătoare cu ziua în aceste Infernuri, nu găseşte un glas bănăţean, acolo, care să o apere. Politica diformează şi distruge tot, orice bună intenţie. Totul e să fie servită comanda nevăzută a intereselor mult prea lacome. Eu nu sunt agitator demagog, respect Capitalul, îi înţeleg legile, rigide, dar, există o măsură.

Drumul Coronini, pe aproape 40 kilometri, ce tiveşte frumoasa Vale a Almajului este o croială de titan, printre stânci de granit, cu pereţi impresionanţi, printre crăpăturile cărora natura ca şi un compliment artistului îndrăzneţ care i-a sfidat însăş suveranitatea, i-a încununat sforţările anilor de răbdare, muncă şi perseverenţă, cu adevărată risipă de lauri, cari pe drumul Coronini, nu este decât un nesfârşit poem heliotrop, două paravane paralele, treptate, de liliac, orhidee sălbatice şi campanule, un cântec parfumat de violet, în toate nuanţele care flutură pletora îmbătătoare în susurul verde al izvorului Coronini ce cântă din stânci şi strigă triumfător în cascada de pulbere spumoasă, până jos în sărăcia Bozoviciului, unde, smbolic şi trist, revoluţionarul Murgu priveşte din bronz zădărnicia atâtor daruri naturale ale minunatului popor românesc şi unde privirea lui nu se ma poate opri decât asupra unui biet Spital, făcut de noi, ca să uşureze agonia suferinţelor...
Dar, ceeace m’a zguduit şi mai mult este situaţia lucrătorilor din Anina. O, această Anină, a devenit o Vale a plângeri înfiorătoare.
Iată, scurta-i poveste. Aceşti lucrători, lucrează în adâncimi de 1200 metri subt pământ, unde în unele părţi stau în apă, până la brâu, apa nefiind suficient pompată afară.
- Nu a fost totdeauna aşa? Întreb pe interlocutorii mei, care îmi dau explicaţii.
- Nu! – spun. La perforarea pereţilor de piatră se lucrează acum cu maşini, lucrătorii specialişti
chiar cu două maşini, deodată. Aceste sfredele mecanice stârnesc praf aşa de mare, de nu se zăreşte om pe om, alături. Acestă operaţie se face acum cu măşti de apărare.Lucrătorii din Anina nu au aceste măşti şi praful le distruge pieptul, încât în 5-6 ani de lucru intensiv, mor toţi de tuberculoză. Procentul mortalităţii dela Război încoaci e înfiorător.
În general, ei lucrează fără instalaţii de aer curat, natural, nu au decât redusă primenire de aer comprimat ce nu poate apăra suficient pe lucrător.
Aceste trei condiţiuni se cer de urgenţă şi imeprios: a) pomparea sistematică a apei din adâncuri, ca lucrătorii să nu mai dea procentul groaznic de boli grave, reumatisme cronice, plăgi şi moarte; b) apărarea cu măşti; şi c) primenirea permanentă cu aer curat, cu instalaţii moderne. Mortalitatea în Anina trezeşte o adevărată şi permanentă panică în populaţie şi în lucrătorii recrutaţi până din sate depărtate în necunoaşterea pericolelor ce-i aşteaptă se duc ca vitele la abator, pentru câştigarea unei amare bucăţi de pâine.
Remediile? Până la ameliorarea condiţiilor de muncă se cere de urgenţă, ca lucrătorii să fie schimbaţi cât de des, din locurile unde viaţa lor e mai expusă, zile şi săptămâni întregi aceiaşi lucrători neexperimentaţi să nu fie lăsaţi tot în locurile cu apă şi praf, să se facă schimbul cu orele de lucru, în locurile mai puţin expuse. Alfel vieţile oameneşti în Anina vor rămâne o marfă fără preţ. La ce folosesc puericulturile, dispensariile şi sforţările de creştere a indicelui de populaţie, dacă la vârsta de 20-30 ani, această exploatare a muncii omeneşti, seceră vieţile în floare, asasinează progresiv populaţia.
Biata noastră populaţiei lucrătoare cu ziua în aceste Infernuri, nu găseşte un glas bănăţean, acolo, care să o apere. Politica diformează şi distruge tot, orice bună intenţie. Totul e să fie servită comanda nevăzută a intereselor mult prea lacome. Eu nu sunt agitator demagog, respect Capitalul, îi înţeleg legile, rigide, dar, există o măsură. Această măsură e depăşită în Anina. Eu nu cred că conducătorii Reşiţei au cunoştinţă de cele ce se petrec la Anina. La salar de 40-60-80 lei muncitorilor şi 100-120 lei specialiştilor, în aşa grele condiţiuni, munca organizată trebue să le înlesnească alte favoruri. Dar în realitate, ce este? Gratuitatea locuinţelor s’a înlăturat. Asta n’ar fi încă nimic. Dar primele necesităţi, ca încălţămintea şi îmbrăcămintea, nu numai că nu li s’au înlesnit, dar împovărat. „Măgăzinele” Societăţii, cum zic ei, le dau articolele de hrană, de exemplu: - untura cu 40 lei kilogramul, brânza la fel şi tot aşa celelalte, deci mai scump ca pe piaţa din oraş din Bănat când Aprovizionarea cumpără la sate direct din mâna producătorilor, cu minimum de preţ. Lucrătorul e forţat să le cumpere de la „Magazină” şi aşa scumpe. La 6000 lucrători s’ar putea organiza altă aprovizionare, care să facă viaţa lucrătorilor cât de cât acceptabilă. Şi cu aseminea măsuri ar rămâne viaţa de miner o viaţă grea, desmoştenită. Fără ele, ea este Infern.
Nu ştiu ce e pe Vale Jiului. Dacă şi acolo vor fi aceleaşi condiţiuni de muncă şi de aprovizionare, atunci regimul românesc îşi cere o urgentă revizuire. Regimul din Anina, cere în orice caz aceasta anchetare, cercetare, neamânat. Poate că exploatarea Aninei nu mai e rentabilă. O ştiu, Capitalul nu e filantrop. Dar atunci mai bine trebuiesc închise aceste mine, sorginte de nenorociri naţionale. Sau, aşteptăm până se va depopula cu desăvârşire acestă Vale a Almăjului, acest adăpost de vulturi, secular, al neamului nostru, tocmai subt noi, subt regimul românesc?
Aceste gânduri, îmi strângeau, inima, sufletul, întunecându-mi uneori măreţele privelişti până a nu le mai vedea. De ce un străin, a putut săvârşi aici lucruri atât de măreţe? Fiindcă Coronini n’a fost un om de rând. El n’a fost un om cules de hazardul politicei. Nici un om de Curte, filantropizat. Anii petrecuţi în Banat i-a invederat calităţile. Din Bănat a fost trecut în fruntea Croaţiei, ca ban. Apoi avansat feldmareşal, a ocupat Muntenia, de unde Austria n’a ieşit decât prin pacea dela Paris. Iar la 1861 lui i-s’a dat însărcinarea de a disolva parlamentul din Budapesta.
Şi totuşi nici Coronini n’ar fi putut face nimic dacă nu ar fi fost susţinut de o politică de stat. În luptă cu împrejurări adverse ar fi fost şi el măcinat ca oricare altul, condamnat la sterilitate. Acţiunea sa a conglăsuit cu interesele Monarhiei de a întări Bănatul, de a face din el o fortăreaţă la graniţa de Sud-Vest contra Turcilor, mai târziu punct de etapă, important, în o politică de expansiune, în acel Drang nach Osten în Balcani. Acesta e secretul operei lui.
Fără aceasta ar fi trebuit şi el, cum au mai făcut-o alţii, să lupte cu morile de vânt. Această filosofie se desprinde din un voiaj, cu automobilul, pe drumul Coronini...

Articol publicat în Voinţa Banatului, numărul din 20. VI. 1937

de Sever BOCU

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play