Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

REGIONALISM

Regionalizarea “originală”

Scris la: 24.07.2013, de: Print

Foto 1

(...) în preajma sărbătorilor de iarnă din acest an, FSN-ul actual ne va oferi un nou cadou, regionalizarea “originală”, cea care îşi are rădăcinile înfipte adânc în ideologia din care a izvorât şi darul primit de sărbătorile din decembrie ’89 - democraţia “originală”.

La aproape 24 de ani de la instaurarea democraţiei “originale” de către Ion Iliescu, România se pregăteşte de o altă reformă, de data aceasta una administrativ-teritorială. O reformă care ar fi trebuit înfăptuită încă din anii ’90, dar imposibil de pus în practică în contextul regimului iliescian. Înca din martie 1990, prin punctul 11 al Proclamaţiei de la Timişoara s-a cerut descentralizarea economică şi administrativă, solicitare care a provocat isterie în rândul “emanaţilor” revoluţiei. Comuniştii şi securiştii care s-au perpetuat la putere şi după revoluţie - deşi prin uciderea cizmarului din Scorniceşti şi a ilustrei sale consoarte, plus indepărtarea câtorva dintre cei mai apropiaţi oameni ai lor din rândul sistemului, lumea a crezut că revoluţia a învins – au contracarat rapid şi au lansat o campanie furibundă în mass-media românească, propagând ideea că descentralizarea şi autonomia economică şi administrativă ar conduce inevitabil la dezmembrarea ţării, lozincă şi azi întipărită în mintea multor români, în special în Vechiul Regat.
“Tăt natu” vorbeşte azi deschis despre lucrurile tabu cerute acum 23 de ani prin Punctul 11 al Proclamaţiei de la Timişoara, solicitări pentru care în acele vremuri pline de glorie F.S.N.-istă multe maşini cu număr de Timiş au adunat o frumoasă “colecţie” de bolovani din diverse locuri ale minunatei noastre patrii. Am ajuns acum în situaţia în care “emanaţii” revoluţiei şi urmaşii lor se văd nevoiţi să reorganizeze ţara din punct de vedere administrativ-teritorial, siliţi de felul în care UE vrea să aloce fondurile de dezvoltare către statele membre în următorul exerciţiu bugetar prevăzut pentru perioada 2014-2021. Vrednicii noştri conducători actuali, de fapt tot feseniştii de ieri şi urmaşii lor, ce-i drept azi divizaţi în mai multe partide, partiduleţe şi tot felul de alianţe, sunt puşi în situaţia de a găsi o cale pentru a pierde cât mai puţin din controlul pe care-l exercită azi asupra tuturor entităţilor administrativ-teritoriale ale ţării. Au desenat hărţi frumoase, au inventat noi regiuni, cât mai impersonale şi lipsite de coeziune, ale căror nume este format din cifre şi puncte cardinale, fără a ţine cont de identitatea şi specificul cultural al regiunilor istorice, astfel încât totul pare făcut parcă intenţionat pentru a crea unităţi administrativ-teritoriale cât mai nefuncţionale şi cu potenţial mare de a genera conflicte prin gruparea în aceeaşi regiune a unor oraşe aflate oarecum pe poziţii rivale. Sistemul excesiv de centralist se luptă din răsputeri pentru a suferi cât mai puţine pierderi de pe urma aceastei reforme, iar datorită lipsei de reacţie a populaţiei mai mult ca sigur va învinge. Aşadar, în preajma sărbătorilor de iarnă din acest an, FSN-ul actual ne va oferi un nou cadou, regionalizarea “originală”, cea care îşi are rădăcinile înfipte adânc în ideologia din care a izvorât şi darul primit de sărbătorile din decembrie ’89 - democraţia “originală”. Trăiască 5-Vestul, precum şi celelalte frumoase regiuni ale patriei noastre feseniste! 

Liga Bănăţeană

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play