Felul în care arartă o casă, un bloc, nu este dat doar de cât de îngrijit este acesta. Un balcon plin de flori lasă o cu totul altă impresie decât unul plin de rufe. Pentru că foarte mulţi îşi expuneau (chiar şi în centrul oraşului, să vadăşi turiştii, dacă se poate) rufele pe balcoane, ba chiar pe exteriorul blocului (fapt care trădeazăşi un anumit grad de civilizaţie), consiliul local al oraşului a emis o hotărâre prin care se interzice expunerea rufelor pe balcoane deschise sau la ferestre, în văzul tuturor. Poliţiştii comunitari aplică sancţiunile, amenzile fiind cuprinse între 200 şi 400 lei. Într-o primă fază se dau avertismente, iar dacă, după ce sunt somaţi, oamenii continuă să îşi pună rufele în aceleaşi locuri, primesc amnezi. În ultimul timp, mai mulţi concetăţeni au primit asemenea somaţii, fiind reclamaţi de către vecini. Pentru că nu s-au conformat, 17 persoane au primit amenzi până acum. După ce a intrat în vigoare hotărârea de consiliu local de care vorbeam mai sus, s-a tot discutat pe marginea prevederilor acesteia. Au existat voci care au susţinut că nu e corect săţi se impună ce să faci în casa ta, că ar trebui să ai dreptul să pui ce şi unde vrei în locuinţă, inclusiv rufele la uscat, acolo unde ai... chef. O minimă educaţie/decenţăşi un minim nivel de civilizaţie nu ne pot lăsa să gândim aşa. În plus, este vorba şi despre respectul faţă de cel de lângă tine. Se mai întreabă unii de ce se „pârăsc” vecinii între ei? Pentru că într-un bloc locuiesc persoane diferite ca gândire, comportament, nivel de civilizaţie. Şi este absolut normal ca, atunci, când cel de lângă tine încalcă anumite norme sociale (să nu mai vorbim de legi, hotărâri de consiliu local), prin care te mai şi deranjează, să reclami acest fapt. Se tot spune că noi, românii, nu luăm atitudine în diferite situaţii, că trecem nepăsători şi ne facem că nu observăm sau chiar că nu ne interesează nimic dincolo de interesele noastre. Ei bine, asta înseamnă să iei atitudine. Să ai curajul, să îşi faci timp şi să atragi atenţia când se greşeşte, când cineva încalcă, într-un fel sau altul, anumite reguli.
Nu e posibil să te uiţi la o clădire (fie că vorbim de o clădire veche, istorică, fie de un bloc) şi să vezi o paletă întreagă de ciorapi, tricouri, etc. Este mai mult decât deranjant, e aproape primitiv chiar. Îţi zgârie, estetic, ochiul. Administraţia locală îi încurajează pe cei care păstrează un balcon frumos, îngrijit, oferind şi premii pentru cel mai frumos balcon din Timişoara. Şi, cum arată un balcon plin de flori lângă unul plin de rufe? Nu credem că există nici un fel de argument care să susţină... expunerea rufelor în public. Da, e proprietatea mea, dar faptul că trăiesc într-o societate mă obligă la un comportament civilizat, prin care să nu deranjez pe celălalt. Chiar şi estetic.
A. DIMA








OPINIE



Pieţele, un loc în care se poate măsura gradul de civilizaţie.
În unele cartiere mărginaşe, mizeria domneşte în curţile oamenilor.
Se fură ca-n codru arbori tineri plantaţi în oraş, se distrug coşuri de gunoi, bănci şi orice altceva se poate.
Dacă o persoană aruncă resturi de tot felul pe stradă, pe jos, oare aşa face şi acasă?
