Din vechime
„Restabilizare sau moratoriu?”
Ziarul VESTUL, 1932: „Depresiunea economică cu toate consecinţele sale fireşti, a micşorat în aşa măsură capacitatea noastră de plată faţă de obligaţiunile externe, încât satisfăcând aceste obligaţiuni, s'a defectat întreg aparatul administrativ intern al statului.”
Restabilizare sau moratoriu?
Datoria externă a României se ridică la apreciabila sumă de şase milarde Lei. Din cauza acestei datorii, pe care statul român, până în ziua de azi, dintr'un înalt considerent moral şi pentru a se achita onorabil faţă de statele cari şi-au pus toată încrederea în România, atunci când şi-au plasat la noi capitalurile în formă de împrumuturi, deşi cu greutăţi de neînchipuit, totuşi a făcut faţă grelelor sarcini ce apăsau asupra ţării.
Depresiunea economică cu toate consecinţele sale fireşti, a micşorat în aşa măsură capacitatea noastră de plată faţă de obligaţiunile externe, încât satisfăcând aceste obligaţiuni, s'a defectat întreg aparatul administrativ intern al statului.
Pensionarii, funcţionarii administrativi, armata, preoţimea, învăţătorii au rămas neplătiţi cu lunile, numai şi numai pentru a păstra neştirbită onoarea noastră de stat care îşi respectă obligaţiunile.
Dar fiindcă această stare de lucruri cu timpul ar fi degenerat într'o adevărată anarhie, din cauza salariaţilor statului, cari trebue să trăiască şi ei din ceva, s'au sulevat diferite păreri în ceeace priveşte remedierea acestor anormale stări.
Uni s'au oprit asupra soluţiei de restabilizare a Leului. Aceste cercuri susţin că Leul ar fi fost stabilizat prea sus faţă de valoarea lui externă şi din această cauză menţinerea stabilizării necesită enorme sacrificii pentru stat.
O unanimă părere este însă asupra cuponului datoriilor noastre externe.
La orice curs s'ar fi stabilizat Leul, dacă nu ne-ar apăsa datoriile externe, cu toată criza ce bântue, statul român ar fi trecut cu uşurinţă şi peste acest hop, iar despre o restabilizare nici vorbă n'ar fi fost.
Contractarea împrumuturilor de refacere şi de stabilizare ne-a impus şi recunoaşterea datoriilor ce au fost repartizate tuturor statelor succesorale ale fostului imperiu al Habsburgilor.
Fără recunoaşterea acestor datorii, ar fi fost imposibil să contractăm împrumuturile amintite, aşa că avem într'o măsură oarecare o imagine fidelă a tuturor obligaţiunilor cari apasă prea greu asupra statului.
Germania, Austria, Ungaria şi mai nou Bulgaria nemai putând face faţă obligaţiunilor externe, au cerut moratorii.
Să fie aceasta soluţia la care să ne oprim? Deocamdată nu există alta. O restabilizare, pe lângă că ar clătina întreaga încredere a străinătătţii şi chiar a pieţelor externe în valoarea Leului, necesită un nou împrumut, deci obligaţiuni noui; în schimb, un moratoriu, cu asentimentul creditorilor şi a unui aviz favorabil al experţilor Ligii Naţiunilor ar fi singura soluţie onorabilă.
Cu acest prilej s'ar mai putea face şi o revizuire sau suprimare a datoriilor în timpul războiului şi a celor rezultate din obligaţiuni pentru statele succesorale.
Problema aceasta nu mai poate întârzia nici o clipă pentrucă situaţia internă este atât de precară, încât tergiversiunea ei ar însemna o revoltă din partea diferitelor categorii de salariaţi ai statului. Impasul greu în care ne-am poticnit nu poate fi trecut decât oprindu-ne asupra ultimei soluţii: moratoriul.
Horia SPĂTARU
Articol din ziarul „VESTUL”, 2 aprilie 1932, anul III, nr. 495
|
|
