Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

OPINIE

Atunci, istoria a fost exilată

Scris la: 30.12.2016, de: Cornel-Florin SERACIN Print

Foto 1

Momentul 30 decembrie 1947 este unul trist pentru naţiunea română. În această dată, patria a fost trimisă în exil, statul român a fost lichidat, statul de drept a fost înlocuit cu bunul plac al unei minorităţi, care de la unificarea Regatului României, 1918, sprijinită de puterea Rusiei sovetice, a complotat cu îndârjire şi fanatism pentru dezmembrarea statului naţional unitar român.

În 30 decembrie 1947, comuniştii şi-au realizat ultima dorinţă în drumul lor spre barbarie, exilarea celui care cu mult curaj şi eroism, împreună cu alţi oameni de stat din România acelor timpuri, s-a opus dorinţelor lor totalitare. La 30 decembrie 1947 a avut loc exilarea forţată a Regelui Mihai I al României şi a întregii Case Regale Române.
Pentru a intra mai adânc în acest trist moment, e necesar să facem o incursiune în anul 1944, atunci când, la 23 august, MS Regele Mihai I, împreună cu oamenii politici grupaţi în jurul tronului, au decis ieşirea Regatului României din războiul dus împotriva aliaţilor occidentali şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste.
Iniţial, acest act a fost stablit a se desfăşura la 26 august 1944, dar, datorită faptului că mareşalul Ion Antonescu a fost chemat pe front în 24 august, momentul anunţării ieşirii Regatului României din războiul contra Aliaţlior a fost devansat şi a avut loc la 23 august.
Se ştie foarte bine că intrarea comuniştilor alături de celelalte partide democratice a fost impusă României de Aliaţi, la presiunile Moscovei, iar pe atunci nu se putea gândi cineva că o mână de oameni va reuşi să lichideze o naţiune întreagă. Au fost şi nelinişti legate de impunerea comuniştilor între partidele democratice, dar, până la urmă, pentru a fi în folosul democraţiei, s-a primit această impunere, comuniştii fiind doar o parte tolerată, şi nicidecum parte a întregului, lângă celelalte partide politice ale vremii.
De asemenea, se cunoaşte foarte bine faptul că momentul 23 august 1944 i-a luat prin surprindere pe comunişti, ei fiind pregătiţi să înşface puterea absolută încă din momentul anunţării oficiale a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste, moment pe care ei îl ştiau ca fiind 26 august.  Astfel se poate explica atitudinea lui Pătrăşcanu, liderul comuniştilor români, cu puţin timp înainte ca Proclamaţia către ţară să fie citită de MS Regele Mihai I, la radio, în seara de 23 august 1944. Liderul comuniştilor, L. Pătrăşcanu, atunci când a aflat că a fost devansată data de întoarcere a armelor împotriva naziştilor, a avut o cădere nervoasă, s-a albit în obraji şi a exclamat: „Ce aţi făcut? Ne-aţi nenorocit!”  Nu e deloc imposibil ca agentura sovietică reprezentată de partidul comunist în România să fi pus la cale înlăturarea Monarhiei încă din 1944, având în acest sens sprijinul armatei roşii sovietice, armată care se afla pe teritoriul Regatului României la acea vreme. Această situaţie este de luat în seamă, cu singuranţă dovezi în acest sens se vor putea afla în timp, momentan putem emite doar opinii, bazate pe intuiţie.
Instalaţi la conducerea României prin falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, comuniştii vizau puterea absolută şi înlăturarea ultimului opozant al lor, Casa Regală a României. La început, comuniştii nu au lăsat să se înţeleagă că ar avea de gând înlăturarea monarhiei constituţionale din România, schimbarea lor de atitudine se va face însă simţită în anul 1947. Parlamentul comunist şi-a intrat în atribuţii şi a înlăturat orice formă de dialog cu şeful statului, MS Regele Mihai I. Comuniştii au izolat Casa Regală a României. Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena îşi urmau destinul plin de umilinţe cu capul sus şi au refuzat să recunoască în faţa lumii că erau pândiţi de pericole.
Regele şi Regina-Mamă au primit invitaţiile oficiale pentru a participa la căsătoria Prinţesei Elisabeta a Marii Britanii cu vărul de-al doilea al Regelui Mihai, Prinţul Filip al Greciei. Guvernul comunist a încurajat plecarea familiei regale române la acest eveniment şi a sperat că odată plecaţi, suveranii români nu se vor mai întoarce în ţară. Atunci când Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au fost gata de plecare pentru a onora invitaţia Casei Regale Britanice, pe aeroportul Băneasa au fost prezenţi toţi reprezentanţii Guvernului pentru a le ura drum bun, uimind suita regală prin acest comportament. În protocoalele regale era prevăzut că la plecarea în străinătate a suveranilor români, membrii Guvernului îi vor conduce la aeroport, iar la sosire îi vor întâmpina. Ciudăţenia comportamentului Guvernului comunist consta în corectitudinea pe care o afişa în acel moment. Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au presupus că miniştrii erau conştienţi de importanţa evenimentului, această plecare a Regelui din România a fost prima după venirea comuniştilor la putere.
Pe durata acestei vizite, Regele a fost permanent informat de cele ce se întâmplă în ţară. Avea să afle şi de prezenţa în România, sub forma unei vizite la Bucureşti, a mareşalului iugoslav Tito, sosit în capitala Regatului României pentru a semna un tratat de prietenie cu puterea instalată aici.
La Londra era binecunoscută situaţia din România şi prietenii români şi străini din Anglia l-au sfătuit pe tânărul suveran român, cu câteva excepţii, să nu pună în pericol viaţa sa şi a Reginei-Mame prin revenirea în ţară sub dominaţia unui Guvern care a arătat dispreţ pentru valorile monarhiei monstituţionale. Regele român a ascultat toate aceste păreri, dar va hotărî să revină în ţara sa, România reprezentând pentru tânărul Rege nu doar un domiciliu sau un loc pe care îl putea părăsi dintr-un capriciu, ci era ţara de care se simţea legat nu numai prin rădăcini adânci, dar şi prin dragostea poporului, pe care o câştigase.
Suita Regală a României a ajuns la Bucureşti pe 21 decembrie 1947 şi a fost întâmpinată cu răceală de membrii Guvernului, din executivul român înregistrându-se atunci o singură absenţă. A doua zi după revenirea în ţară, la 22 decembrie, Regele Mihai I a avut o convorbire cu şeful Guvernului comunist, P. Groza, căruia i-a reproşat că pe timpul absenţei din ţară i-a fost ştirbită autoritatea, Regele manifestând opoziţe la anunţul numirii lui Botnăraş în funcţia de ministru de război. Şeful Guvernului a arătat un ton conciliant şi a avut explicaţii la nemulţumirile Regelui. Eschivele şefului comuniştilor l-au determinat pe Regele Mihai I să îşi dea seama că protestele sale au fost zadarnice, în discuţiile purtate mai departe cu P. Groza acesta sugerându-i Regelui că monarhia ar putea fi abolită. După această discuţie, Regele şi-a dat seama că dacă va continua menţinerea controlului comuniştilor asupra Regatului României, aceştia vor dori în final să scape de Monarhie, ea reprezentând tot ceea ce li se mai opunea.
În 24 decembrie 1947, Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au plecat cu maşina la Sinaia pentru a serba praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos. Zilele de Crăciun au trecut în linişte, câţiva vizitatori au venit la mese şi au fost purtate discuţii neoficiale. Regele şi-a petrecut o parte din timp scriind discursul către naţiune pentru a-l transmite în ajunul anului nou, urmând să se întoarcă la Bucureşti pe 31 decembrie.
În 29 decembrie, seara, Groza a telefonat Regelui şi i-a cerut ca să vină a doua zi la Bucureşti pentru a discuta „o problemă intimă de familie.” Prin această formulare, Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au înţeles că este vorba de discutarea căsătoriei Regelui Mihai cu Principesa Ana, cei doi cunoscându-se la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii. Cu presupunerea că sunt veşti importante în discutarea căsătoriei, Regele s-a învoit să sosească la Bucureşti a doua zi.
Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au ajuns a doua zi la palatul Kiseleff şi au fost întâmpinaţi de Dimitrie Negel, Mareşalul Palatului, comunicându-le că se pregăteşte ceva neobişnuit. Regele Mihai I  şi-a dat seama că se prevesteau necazuri atunci când l-a văzut pe Gheorghe G. Dej alături de P. Groza la această întâlnire, Dej având atunci calitatea de ministru şi nu putea avea vreun interes oficial în problema căsătoriei. Groza va deschide conversaţia şi-l va anunţa pe Rege, că „a sosit vremea să aranjăm o despărţire prietenească.” Regele va opune rezistenţă şi le explică celor doi că nu pot să-i ceară aşa ceva, pentru asta e nevoie să fie consultat poporul. Dej avea să intervină şi să explice „binefacerile republicii”, gata să fie instaurată în România. Au urmat discuţii aprinse, Regina-Mamă, prezentă la aceste discuţii, avea să mărturusească mai târziu, referitor la Dej, că „a fost pentru prima oară în viaţa mea când am văzut de aproape un comunist exprimându-şi crezul. Era mistuit de un fel de fervoare religioasă: în ochi îi ardea o flacără, ca unui fanatic.” Din partea reprezentanţilor comuniştilor au urmat şantaje şi ameninţări, încercări de mituire a Regelui. Regele, demn şi cu mult calm a opus rezistenţă celor doi ticăloşi comunişti şi le-a reamintit că are o datorie faţă de ţară. Jurase să apere naţiunea română, iar cea mai mare parte a poprului nu acceptă comunismul şi nu doreşte să-i fie impus.
Groza şi Dej veniseră cu documentul abdicări, formulat de Pătrăşcanu şi i-au impus Regelui să-l semneze. Regele Mihai a aruncat o privire pe documentul dactilografiat şi a dorit să i se aloce 48 de ore pentru a decide ce atitudine să ia. Groza solicit să-l semneze pe loc, dar Regele insistă şi câştigă 30 de minute pentru a examina documentul. Cei doi comunişti sunt convinşi să aştepte jumătate de oră. După jumătate de ceas, Regele revine cu gândul de a opune rezistenţă, deşi aflase că palatul a fost înconurat de trupele comuniştilor. Cu gândul la cuvintele lui Maniu şi Brătianu, „monarhia trebuie să supravieţuiască”, tânărul Rege decide să reziste celor doi comunişti. A urmat din partea celor doi despoţi comunişti noi valuri de ameninţări şi şantaje la adresa Regelui pentru a-l determina să semneze. Îngrozit de ameninţări şi cu speranţa ca poporul să nu sufere vărsare de sânge, Regele a iscălit documentul abdicării forţate, s-a întors către Groza, i-a înmânat hârtia şi s-a dus lângă Regina-Mamă Elena. Din partea celor doi comunişti au urmat ironii nejustificate la adresa Regelui, după care au plecat mulţumiţi de „izbânda” lor. Au abolit statul român, statul de drept, instaurând, astfel, barbaria, bunul lor plac.

de Cornel-Florin SERACIN

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play