Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

REGALITATE

Domnia regelui Mihai – Războiul de la Răsărit

Scris la: 24.10.2012, de: Stelian TĂNASE Print

Foto 1

La 12 decembrie 1941 România declară război Statelor Unite. Nu mai este doar un război de eliberare a Basarabiei și a Nordului Bucovinei ci un război total pe viață și pe moarte. Soarta țării depinde acum de rezultatul final al conflictului dintre marile puteri.

2.
Scopul războiului dincolo de Prut a fost atins la 25 iulie: reîntregirea României cu teritoriului ocupat de Armata roşie în vara anului 1940. Antonescu se putea opri la Nistru sau să meargă mai departe, alături de Hitler pe un teritoriu care nu a fost niciodata românesc. A optat pentru a doua variantă. Și de data asta fără să se consulte cu regele, cu liderii politici și militari. Iuliu Maniu și Dinu Brătianu trimit mareșalului memorii în care îi critică decizia. Existau riscuri mari ca războiul să fie pierdut de forțele Pactului tripartit și atunci România ar fi fost expusă celor mai mari pericole. Chiar să dispară de pe hartă. Dar Antonescu nu a ținut cont de sfaturile date de politicieni. Frontul germano-sovietic se întinde în nord de la Leningrad și se închide la sud în Crimeea. O vreme ofensiva forțelor Axei se desfășoară victorioasă. Sovieticii continua sa se retragă cu mari pierderi. Nimic nu pare să oprească tăvălugul mașinii de război germane. Armata română atinge Nistrul, apoi Bugul și Nipru. Intră în Penisula Crimeea pînă la Sevastopol și Kerci, ajunge la marea de Azov. La 16 octombrie 1941 cucerește Odessa. O paradă militară este organizată sub Arcul de triumf la București pentru a celebra victoria.
Pe măsura ce înaintează pe teritoriul sovietic, pierderile românilor cresc. Dacă pentru cucerirea Basarabiei și a nordului Bucovinei se înregistraseră puţin peste 5000 de morţi, între Nistru şi Bug au fost aproape 18 mii. Răniți în prima faza, aproape 15.000, în a doua peste 63.000. Românii lupta la mare distanță de casă, cu liniile de aprovizionare tot mai întinse, insuficient pregatiţi și echipați. Deocamdată victoriile nu lasă să se vadă aceste carențe. Toți se tem de iarna care va să vină, o iarnă rusescă…
La 5 decembrie 1941 Statele Unite sunt atacate prin surprindere de avioanele japoneze la Pearl Harbour, în Hawaii. Președintele Roosevelt în Congres constată starea de război cu Japonia și aliatele ei. La 7 decembrie Marea Britanie declară război României, după ce la 30 noiembrie a remis o notă guvernului de la București prin care cerea să înceteze orice fel de operații militare pe teritoriul Uniunii Sovietice. La 12 decembrie România declară război Statelor Unite. Nu mai este doar un război de eliberare a Basarabiei și a Nordului Bucovinei ci un război total pe viață și pe moarte. Soarta țării depinde acum de rezultatul final al conflictului dintre marile puteri.
În iunie 1942 Wehrmacht-ul lansează o nouă ofensivă în adîncimea teritoriului sovietic. Hitler avea de ales între două ținte : Moscova, capitala URSS, sau sudul bogat în petrol și grîne. A ales sudul. Armata română cu 26 de divizii e angrenată în campanie pe direcțiile Stepa Calmucă, Don/Stalingrad, Caucaz și Crimeea. Diviziile românești ating punctele cele mai depărtate de granite la sfîrșitul anului. Aproape o jumătate de milion de militari români se afla la est de Nistru. Sovieticii opun o rezistență din ce în ce mai înverșunată. Se înregistrează pierderi mari de ambele părți.
La București popularitatea razboiului începe să scada îndată ce listele cu morți și dispăruți se lungesc, iar spitalele se umplu cu răniți. Relatiile dintre regele Mihai şi mareşalul Antonescu sunt reci. Temperamenul dictatorial al mareșalului care ia singur toate decizile nu ușurează comunicarea. Antonescu îl ignoră pe tînărul rege. Dar îl și spionează. La Peleș sunt plasate persoane care îi raportează toate mişcarile regelui şi ale mamei sale – pe cine primeşte, care este atitudinea la Palat față de chestiunile politice și militare. Regele este izolat. Cînd situaţia politică și militară incepe sa se agraveze, regele Mihai devine centrul de raliere a celor care nu sînt de acord cu mareşalul. Prima chestiune care a dus la ruptură a fost depăşirea graniţei Nistrului. Pe acest punct se raliază şi liderii partidelor politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Ei încep, împreună cu regele Mihai, să se gîndeasca la ieşirea din război. Primii paşi se înregistrază spre sfîrşiul anului 1942 cînd apare convingerea că Germania pierde razboiul. Și Antonescu după intrevederea cu Hitler de la 6 octombrie 1942, spune nervos “Germania a pierdut războiul”. Totuși continuă…
În iarna 1942-1943 are loc bătălia de la Stalingrad. Stalin a adus pe Volga 180 de divizii proaspete din Extremul Orient. O iarna naprasnică a înrăutățit situația forțelor Axei, nepregătite să lupte în condiții atit de grele. Armata rosie a trecut la contraofensivă. Feldmareșalul Paulus a cerut să se retragă, Hitler nu a fost de acord. A urmat un masacru. Românii au avut în aceasta bătălie peste 150 000 de morti, răniți, dispăruți și prizonieri. A fost cel mai mare dezastru militar din istoria românilor. A fost punctul de cotitură al celui de al doilea razboi mondial. Germania nu și-a mai revenit niciodată.
Razboiul devine nepopular. Pierderile extrem de mari au îndoliat foarte multe familii. Tot mai mulți se gîndesc la finalul războiului, la consecințele unui eșec pentru țară. Populaţia se intoarce împotriva mareşalului. Lipsurile, viața din ce in ce mai grea instrăineaza opinia publică de mareșal. Regele Mihai este privit ca singurul care poate sa salveze țara. Timpul curge în defavoarea românilor. Armata roșie avansează odată cu retragerea germanilor și se apropie de graniţă. De acum liderii politici de la Bucureşti caută să obțină o pace separată. În iulie 1943 Mussolini a fost destituit, iar în toamnă Italia încheie armistiu cu agloamericanii. Hitler a pierdut cel mai important aliat. În iulie/august, bătălia de blindate de la Kursk în care sunt angrenate peste un milion de tancuri, se termina nedecis. Pentru Germania a fost începutul sfirșitului. Ea nu mai are rezerve suficiente pentru a susține efortul de război. Angloamericanii au debarcat în Italia după ce au curățit nordul Africii de trupele Axei conduse de Rommel. Echilibrul militar s-a rupt, victoria inclina net spre Aliați.Stalin/Churchill/Roosevelt se întilnesc între 28 nooembrie /1 decembrie la Teheran, pentru a decide cum va fi continuat războiul. S-a renunțat la planul unei debarcări angloamericane în Balcani. Cu asta România a fost este ruptă de occident. Totul depindea acum de bunăvoinţa Kremlinului.
În vara anului 1942 se inregistreaza primul bombardament angloamerican. Fără mari pierderi. În schimb cel din 1 august 1943, cînd 177 avioane atacă rafinările de petrol și sondele din Valea Pahovei, a fost mult mai puternic. Urmează alte atacuri, pîna in 19 august 1944. Pierderile de vieți omenești sunt grele. Pagubele materiale, din ce în ce mai mari pentru orașe, porturi, gări, cai ferate, zona petroliferă – toate, țintele predilecte ale forțelor Aliate. Și anglo-americanii înregistreza pierderi în avioane. Mulți piloți sunt luați prizonieri. Ei se bucura de un tratament bun. Regele chiar vizitează la spital piloții. Gestul este surprinzător, pentru că aparțineau unor țări inamice. Dar arată adevăratele sentimente ale populației, și în acelasi timp, ale regelui. La Palat, deja, un mic grup de fideli conspiră cu acordul său pentru scoaterea țării din războiul împotriva Aliaților.
Evenimentele nu merg în favoarea României. Armata română este respinsă de pe Don, apoi de pe Nipru și Nistru. Se retrage în conditii dramatice din Crimeea. Întîlnirea din februarie 1944 dintre Hitler și Antonescu nu aduce o schimbare a situației. Hitler își pune speranțele în noi tipuri de arme, dar erau simple iluzii. O lună mai tîrziu, Armata roșie trece la ofensivă și intră pe teritoriul Romaniei. Ministrul de externe al URSS Molotov, da o declaratie la 2 aprilie în care spune “Guvernul sovietic nu urmărește scopul de a dobîndi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orînduirea existentă în România…”” Intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei este dictată exclusiv de necesități de război și de faptul că trupele inamice continuă rezistența,” Era o declarație mincinoasă, cum istoria a dovedit-o. Stalin era interesat să nu își trădeze adevăratele intenții față de Aliati. Era hotarit să beneficieze de avansul Armatei roșii în Europa centrală și de est.
Bucureștiul a stabilit primele contacte în încercarea de a găsi o soluție pentru ieșirea din război. Așa cum a reușise și Italia. Barbu Stirbey și Constantin Vișoianu negociază la Cairo din partea opoziției. Cei doi Antonești sunt la curent. Și ei duc propriile lor negocieri la Stockholm cu Alexandra Kolontai, ambasadoarea sovietică. Alte puncte de contact încercate sunt prin Turcia, Spania, Portugalia, Elveția, şi Italia. Kremlinul îl contactează pe Carol la Mexico…Dar nicăieri nu se întîmplă ceva favorabil României. Americanii şi britanicii au convenit să nu încheie pace separată. Ar accepta numai capitularea necondiţionată. Moscova a fost de acord. Din acest motiv, americanii şi englezii sint reticenţi să negocieze. În plus după conferința de la Teheran, e clar că România se afla în zona de acțiune a Armatei roșii. Washington-ul și Londra preferă să lase soarta României pe miinile aliatului lor, URSS. Desi părea dispus sa negocieze la început, Kremlinul își schimba atitudinea pe măsură ce obţine succese militare și avanseaza spre vest. La 12 aprilie 1944 sovieticii comunică Bucureștiului conditiile acceptării unui armistițiu. Dar ele sunt date uitării. Zilele Romaniei sunt numărate.
Regimul Antonescu nu mai e susţinut de populaţie. Se caută pacea. Expediţia pînă la Volga s-a dovedit un eşec. De la regele Mihai se aşteaptă salvarea țării. El este mai bine informat din 1943 de cînd la Palat îl are pe generalul Constantin Sănătescu și alți cîțiva fideli. Ei vad necesitatea de a scoate țara din război bazîndu-se pe rege. Mihai este în legătură de mai multă vreme liderii partidelor politice. Și ele doresc răsturnarea lui Antonescu, care s-a angajat să meargă alături de Hitler pînă la capăt. Este clar că Germania a pierdut războiul. În aceste condiţii trebuie salvat ce se mai poate salva. Emisarii regelui au întîlniri cu liderii țăraniști și liberali. Mai participa ofițeri superiori care resping și ei ideea continuării războiului alături de Axă. La cererea Moscovei lansată la Cairo, în coaliția antiAntonescu care se prefigurează, sunt incluși și comuniștii. Pe măsura ce situația Romaniei se înrăutățește întilnirile conspirative devin tot mai dese. Planul răsturnării regimului mareșaalului Antonescu capată contur.
La începutul lunii august la Rastenburg are loc ultima întilnirea dintre Antonescu și Hitler. Era ultima dintre cei doi dictatori. Hitler îl întreabă pe Antonescu dacă România va merge pînă la capăt alaturi de Germania. Antonescu îl intreabă dacă Germania poate să oprească ofensiva sovietică, dacă poate proteja Romania de incursiunile aeriene ale Aliaților și dacă îl poate sprijini eficient în situația în care Aliații ar pătrunde cu flota în Marea Neagră. Hitler nu raspunde și lucrurile rămîn neclare. Antonescu, militar competent, a înțeles că Germania a pierdut războiul. A hotărît totuși să continue alături de Hitler chiar dacă în secret tolereaza contactele diplomatice cu Aliații. Unele duse chiar de adjunctul său Mihai Antonescu. Opozitia condusă de suveran, între timp, se organizează și pregătește răsturnarea regimului militar. În iunie se formeaza Blocul Național Democrat. Într-un document trimis Aliaților se afirma că suntem gata la retragerea țării din Axa, susținerea războiului purtat de Aliati, răsturnarea regimului Antonescu, revenirea la un regim democrat. Liderii opozitiei ajung la conturarea unui plan concret de acțiune. Urmează ca Antonescu să fie chemat la Palat pentru a i se cere să renunțe la alianţa cu Hitler. Dacă refuză, trebuie arestat, urmînd a se alcătui un nou guvern, de data asta proAliat.
La 20 august sovieticii declanșează o puternică ofensiva în nordul Moldovei. Antonescu sosește la București pentru a-l informa pe rege de situația creată. Operaţiunea de răsturnare a regimului Antonescu era pregătită pentru 26 august. Dar pe 24, mareşalul trebuie să plece pe front. Odata plecat din oraș ar fi fost imposibil să mai fie arestat. Era o criză care trebuie rezolvată urgent. Regele ia inițiativa să îl invite la Palat în după amiaza zilei de 23 august. Liderii partidelor sunt de negăsit. Toată răspunderea apasă pe umerii tînărului rege.
Mareșalul se prezintă la Palat puțin după ora 16,oo. După o conversaţie de o oră în care arată că rămîne fidel lui Hitler, Mihai dă ordin să fie arestat. În seara aceleiași zile o declaraţie către ţara anunţă schimbarea care s-a produs. Generalul Constantin Sănătescu este numit şef al guvernului. Pentru a nu cădea victimă unui atentat, sau unei expediţii punitive germane, regele se retrage în aceeași noapte în Oltenia, în satul Dobriţa. La fel şi regina mamă Elena, care se afla în aceea zi la Sinaia.
Armata romană respinge atacurile declanșate de germani la București drept represalii. Cînd Armata roșie ajunge aici, venind din Moldova, orașul era deja eliberat. Regele Mihai se întoarce pe 7 septembrie la Bucureşti. Dar in alta lume, in alt capitol de istorie. Lovitura de la 23 august a fost pregătită de rege, susţinut de armată și și ajutat de liderii partidelor istorice. S-a acționat în al 12-lea ceas pentru a scoate ţara dintr-un dezastru iminent. Răsturnarea lui Antonescu a lipsit mașinăria de razboi germana de petrolul atît de necesar blindatelor sale si aviației sale, a deschis Armatei roșii drumul spre Balcani și Europa Centrală. Razboiul a fost scurtat cu circa șase luni. Fără curajul regelui Mihai și aportul armatei, care s-a dovedit loială Suveranului, nimic nu s-ar fi înfăptuit.
(VA URMA )

sursa: stelian-tanase.ro

de Stelian TĂNASE

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play