Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

REGALITATE

Domnia Regelui Mihai

Scris la: 22.10.2012, de: Stelian TĂNASE Print

Foto 1

(...) Regele Mihai se găsea la Sinaia. A aflat știrea intrării României în război de la radio BBC. I-a telefonat lui Antonescu să verifice informația. Antonescu a confirmat. Într-adevăr, armata română intrase în război contra URSS, alături de Germania.

1.
DIN NOU REGE
1940, 6 septembrie, dimineața. Mihai depune jurămîntul după un text scris de generalul Antonescu.
“Jur credinţă naţiunii române
Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului.
Jur să păzesc şi să apăr cu sfinţenie fiinţa statului şi integritatea teritoriului României
Aşa să îmi ajute Dumnezeu
Mihai.“
De faţă sunt patriarhul Nicodim, preşedintele Curții de casaţie şi generalul Ion Antonescu. După rostirea jurămîntului, toţi ies în balconul palatului pentru a saluta mulţimea strînsă în piaţă. Au trecut zece ani de cînd Mihai a fost înlăturat de la tron de propriul său tată. Mihai depunea pentru a doua oară jurămîntul ca rege. Încă nu a împlinit 19 ani. Regele Carol al doilea guvernase, nu se rezumase să domnească. Acum Antonescu voia el însuşi să conducă. Mihai va juca pînă în 1944 un rol secundar. Regele Carol a cedat în septembrie 1940 multe din atributele sale lui Antonescu. Un decret, semnat de regele Mihai chiar în ziua depunerii juramîntului, 6 septembrie, întăreşte aceste puteri. Antonescu spune despre Mihai: ”este numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.”
Tînărul rege nu este familiarizat cu politica. Regele Carol al ll-ea l-a ţinut de o parte. Antonescu face la fel. Mihai înţelege că rolul său este secundar, mai curînd unul de protocol, pentru a menţine un anumit echilibru, o continuitate. Este mai ales o soluţie de rezervă în caz că războiul se va termina prost pentru România. Regele Mihai trăieşte sentimente contradictorii. Pe de o parte plecarea tatălui său, ex-regele Carol, pe de alta întoarcerea în ţară a mamei sale, Elena. Generalul a invitat-o la Bucureşti să se alăture fiului ei. Întoarcerea este pregătită cu fast. Membrii Guvernului în frunte cu Antonescu o întîmpină pe peronul garii. Regina şi tînărul rege traversează oraşul în mijlocul mulţimilor entuziaste. După sosirea mamei sale, Mihai stă mai mult la Sinaia, departe de capitala unde se întîmplă lucruri care îi displac profund.
La 3 noiembrie România a aderat la Pactul Tripartit. “Ori triumfăm cu Axa, ori cădem cu ea”, a declarat generalul Antonescu într-o şedinţă de Guvern. România a devenit aliatul Germaniei, o Germanie supraînarmată care se pregătea să atace URSS. În schimbul garantării graniţelor, Antonescu a acceptat trupe germane pe teritoriul României şi subordonarea economiei intereselor celui de al treilea Reich. La 10 octombrie coloanele de motorizate germane îşi făcusera deja apariţia în România într-o “misiune de instruire şi înzestrare”. De fapt, aceste trupe asigurau căile de comunicaţii şi ocupau zonele petrolifere de pe Valea Prahovei de maxim interes pentru Germania. După numai şase săptămîni, la 23 noiembrie, Antonescu s-a întîlnit pentru prima dată cu Hitler şi a semnat Pactul Tripartit.
În noaptea de nouă spre zece noiembrie a avut loc un cutremur de pămînt devastator. Regele Mihai se afla la Săvîrşin cu mama sa. În zilele care au urmat a vizitat locurile afectate de dezastru. A urmărit operațiunile de salvare. Pretutindeni a fost înconjurat cu afecțiune. Era un rege tînăr, la prima sa apariție publică după ridicarea pe tron.
Generalul şi-a asociat la putere oamenii lui Horia Sima și a decretat România ”stat național-legionar”. După pierderea unei treimi din teritoriu și populaţie, după plecarea regelui Carol, țara era în haos atît în economie, cît și în administratie. “Comisiile de românizare” înființate pentru a prelua proprietățile evreiești au declanșat un jaf. Aura cu care au venit la putere legionarii, victimele predilecte ale lui fostului rege Carol, s-a năruit în cîteva săptămîni. Violenţele au fost fără precedent. Într-o noapte un escadron al morţii a pătruns în închisoarea Jilava unde erau depuși foști demnitari carliști și au ucis 64 dintre ei. Printre ei Gh. Argeșeanu, expriministru, Gabriel Marinescu, fost prefect al Capitalei, exministru, Mihai Moruzov, fostul şef al serviciilor secrete. Fostul ministru al educaţiei, Petre Andrei, s-a sinucis în timpul unei percheziţii a poliţiei legionare. Istoricul Nicolae Iorga a fost ridicat din casa sa de la Sinaia de un grup de legionari și asasinat în pădurea Strejnicu. Profesorul de economie Virgil Madgearu, fruntaș al Partidului Național Țărănesc, fost ministru, a avut aceeaşi soartă. A fost împuşcat cu 12 gloanţe în pădurea Snagov. Trei zile mai tîrziu, pe străzile capitalei au defilat coloane cu legionari, în frunte cu Horia Sima. Legiunea a organizat o ceremonie de reînhumare a rămăşiţelor pămînteşti ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 13 legionari, ucişi în 1938 la Tîncăbești. Zeci de mii de locuitori urmăresc marșul. Alianţa dintre general și legionari părea de nezdruncinat. De fapt, disputa pentru putere începuse.
Mașinăria de război germană se alimenta din România cu petrol și grîne. Germania arbitrează conflictul apărut între armată și legionari, care își împart puterea în stat. Arbitrul situației de la București a fost Hitler. De el depindea în ce parte va înclina balanța. Antonescu a făcut două vizite în Germania pentru a clarifica lucrurile. Germania avea nevoie de ordine și de aportul armatei române în expediția militară pe care o pregătea spre est. Sunt considerentele pentru care generalul a obținut sprijinul Berlinului în conflictul său cu legiunea.
Întors la Bucureşti, ia măsuri pentru a stopa haosul și violențele și pentru a-şi asigura supremația contestată de legionari. Un maior german, Doering, este asasinat de un agent britanic în fața hotelului Ambasador. Ministrul de interne, generalul Petrovicescu, plus alți funcţionari superiori fideli Legiunii sunt demiși. Toți se baricadează în sediile lor. În prealabil depozitaseră aici muniție și armament. La 21 ianuarie puciul legionar se declanşează. Clădirile oficiale sunt înconjurate. Se trage asupra celor care le păzeau. Antonescu așteaptă două zile, pînă obține telefonic asentimentul lui Hitler pentru represiune. A așteptat și pentru a întoarce opinia publică în favoarea sa. La 22 ianuarie la prînz intervine în forță. Wehrmacht-ul a primit ordin să îl sprijine pe general. Antonescu trece la contraatac, aduce tancurile în punctele fierbinți. Armata romană a fost scoasă din cazarmi cu ordin să tragă în orice persoană înarmată.
Bucureștiul este curățat de legionari după numeroase schimburi de focuri. În toate orașele evenimentele decurg identic. Rebeliunea legionară a fost lichidată. Pagubele sau foarte mari. S-au înregistrat sute de morți și răniţi, militari și civili. În zilele care au urmat legiunea a fost desființată. Capii ei s-au ascuns, apoi cu ajutor german au părăsit țara cu direcția Berlin. Antonescu era stăpînul situației. A interzis orice activitate politică şi a trecut la represalii împotriva legionarilor. Pentru a se consolida la putere, a organizat un plebiscit cu întrebarea dacă populaţia este de acord cu guvernarea sa. Previzibil, răspunsul este pozitiv, 99,9%.
În Balcani lucrurile se precipită. Bulgaria aderă la Pactul tripartit. Iugoslavia, la fel. O lovitură la Belgrad răstoarnă lucrurile. Aviaţia Luftwaffe bombardează intens orașul. Armata germană, bulgară, ungară invadează Iugoslavia. Iugoslavia este înfrîntă. Aceeaşi soartă o are şi Grecia. Atacată de italieni, apoi de germani, Grecia este ocupată, în ciuda unei rezistenţe eroice.
În tot acest timp, regele Mihai trăiește retras cu mama sa, regina mamă Elena, la Sinaia. Duce o viață exclusiv privată. Plimbări, vînătoare. Se dedă pasiunii sale, șofatul, repară mașini, citește. Contactele sale cu lumea politica sunt minime și se limitează strict la protocol.
La 12 iunie 1941 Antonescu se duce iar în vizită la Hitler. Hitler îi împărtăşeşte planul Barbarossa de invadare a URSS. Conform acestui plan, într-un război fulger, Armata roşie urma să fie distrusă în circa două luni. Principalele oraşe industriale şi administrative, Leningrad, Kiev, Moscova, trebuiau ocupate în cel mai scurt timp. Ruşii trebuiau împinşi dincolo de Urali. Antonescu se angajează să participe la expediţie, în speranța că România va reprimi Ardealul după victorie. El îi spune Fuhrerul-ui: „România nu i-ar ierta lui Antonescu niciodată dacă ar lăsa armata română cu arma la picior în timp ce trupele germane ar fi în marș în România împotriva rușilor.” Generalul nu s-a consultat cînd a luat aceasta decizie nici cu forțele politice, nici cu regele Mihai, nici cu propriii lui miniștri și generali. Mai mult, nu a semnat nici un acord cu Hitler prin care să se precizeze condițiile colaborării.
Cu toate astea, în ziua de 21 iunie 1941, a parvenit ordinul său: Ostaşi, vă ordon, treceți Prutul! Zdrobiţi vrăjmașul din Răsărit și Miazănoapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabiei și codrii voievodali ai Bucovinei!…”
Regele Mihai se găsea la Sinaia. A aflat știrea intrării României în război de la radio BBC. I-a telefonat lui Antonescu să verifice informația. Antonescu a confirmat. Într-adevăr, armata română intrase în război contra URSS, alături de Germania. ”Mie de ce nu mi-aţi spus?” l-a întrebat regele Mihai. Antonescu a răspuns: “Credeam că o să aflați din jurnale!…”
Primele succese pe front sunt bine primite. Societatea, armata suferiseră o traumă cînd, în vara lui 1940, Basarabia și nordul Bucovinei, în urma ultimatului sovietic, fuseseră cedate fără să se tragă un foc de armă. Prima faza a răboiului este favorabilă forțelor germano-române. Armata roşie, luată prin surprindere, se retrage cu mari pierderi, lăsînd în urmă sute de mii de prizonieri. Graniţa Basarabiei, Nistrul, este atins repede.
La 25 iulie, un comunicat al armatei spunea: “Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpați pînă la Mare suntem din nou stăpîni pe hotarele străbune….” Antonescu devine mareşal la 22 august 1941. Un plebiscit organizat între 9/12 noiembrie 1941 pentru a stabili susținerea de care se bucura mareșalul după eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei dă ca rezultat 99,99 %, după cifrele oficiale. Adică 2.960.298 voturi pentru și numai 2996 împotrivă. Se votase deschis, la vedere, nu secret. Chiar dacă plebiscitul nu e convingător, cum se va vedea un an mai tîrziu, după primele înfrîngeri, e de observat că întoarcerea teritoriilor răpite de Stalin cu Armata roșie avea aprobarea românilor. Mareşalul se bucură de maximă încredere.
Tînărul rege este ținut departe de acest tumult, izolat prin voința mareșalului, care exercita dictatorial întreaga putere. Pentru Mihai este totuşi o vreme de intense experienţe. Observă, învață se maturizează. Ţara este prinsă în împrejurări încărcate de uriașe pericole.
(VA URMA)

sursa: stelian-tanase.ro

de Stelian TĂNASE

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro



Comentează






capcha


Reguli:
1. Vă rugăm folosiţi un limbaj civilizat;
2. Vă rugăm nu folosiţi cuvinte care pot jigni alte persoane care postează comentarii;
3. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să vă referiţi doar la articolul afişat şi să nu atacaţi autorul sau autorii materialului;
4. Nu folosiţi un limbaj vulgar sau cu tentă sexuală;
5. Nu vom permite comentarii discriminatorii cu tentă xenofobă, antisemită sau rasistă;
6. Comentariile care intră în contradicţie cu regulile de mai sus vor fi şterse fără a se afişa vreun motiv;
7. Daca veţi continua să sfidaţi aceste reguli nu veţi mai putea să postaţi mesaje.

Comentând pe acest site, sunteţi de acord cu regulile precizate, le intelegeţi şi vă daţi acordul că le veţi respecta. Vă mulţumim.

Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play