Vestul.ro
Opinie

După 20 de ani



În general, VESTUL nu publică ştiri din sport. Câteodată, însă, se întâmplă un eveniment care nu poate fi trecut de nimeni cu vederea - cum este câştigarea Super-Ligii de către echipa RCM Timişoara. Mulţumim rugbyştilor timişoreni şi ne vedem în această seară, la ora 18.00, în Piaţa Unirii!

Chiar dacă inamicii direcți sau indirecți ai Timișoarei pre și postrevoluționare nu se numeau Richelieu, Milady de Winter sau contele Rochefort, ci purtau nume cât se poate de neaoșe, a fost totuși nevoie de 20 de ani (plus unul), ca în celebra nuvelă a lui Alexandre Dumas tatăl, pentru ca orașul de pe Bega să poată savura gustul unui titlu național, după succesul handbaliștilor din 1991.
Aș fi ușor ipocrit dacă aș poza într-un cunoscător al rugby-ului. Am urmărit mai mult episodic acest sport, pe care îl asociez invariabil cu refrenul “Ireland, Ireland, together standing tall, shoulder to shoulder, we`ll answer Ireland`s call” - de mi s-a făcut pielea de găină când l-am auzit huruind din piepturile unor namile rase în cap, bandajate, însângerate și cu lacrimi în ochi. Patriotismul care mustea din fiecare por, din fiecare privire și din fiecare gest al rugby-știlor irlandezi, m-a făcut să mă îndrăgostesc incurabil de acest cântec și de naționala “verzilor”.
Iată însă că echipa de rugby a Timișoarei a reușit o performanță uriașă. Am intrat pe nesimțite în febra acestui sport după ce am simțit pasiunea, încrâncenarea și ambiția băieților din Ronaț. Rugby-ul este, din multe puncte de vedere, un sport mai curat decât fotbalul. În jocul cu balonul oval nu este loc de “fake-eri” de nici un fel. Transpirația, sângele, mușchii încordați la maxim, pumnii încleștați, privirile ferme, voința de fier, durerea fizică, sacrificiul, grămezile epuizante, loviturile, precizia execuțiilor, forța umerilor și a brațelor, dar mai ales sufletele proporționale cu gabaritul sportivilor - ilustrează cel mai fidel iureșul neîntrerupt al acestor toreadori dintre buturi. O îmbinare între forță brută, cavalerism medieval și respect, aceasta poate fi una dintre definițiile mai plastice ale rugby-ului.
Chiar dacă majoritatea dintre noi suntem suporteri de fotbal, care, sinceri să fim, nu va putea fi detronat vreodată de cineva, nu putem să nu ne scoatem pălăriile în semn de respect față de oamenii care aduc glorie orașului nostru. Cu siguranță ne vom aduce toată viața aminte de clipele excepționale trăite alături de echipa de baschet Elba Timișoara, câștigătoarea Cupei României în 2010, de antrenorul Dragan Petricevic, de căpitanul Sone Markovic, de turbo-Rade, de Milos Pesic și de ceilalți băieți de senzație, care ne-au “dresat” să urlăm la trițe mai ceva ca la goluri!
În calitate de suporteri ai SS Politehnica, am avut parte de un week-end pe cinste. Echipa noastră favorită a câștigat mult mai ușor decât ne-am fi așteptat, 7:0 cu Olimpia Bucovăț. Cristian Todea, fundaşul oaspeţilor noştri de ieri a precizat după meci: "Ne-am simţit şi noi, cei de la Olimpia Bucovăţ, fotbalişti datorită atmosferei create de suporteri! O să încurcăm Racoviţa cu siguranţă ... POLI suntem (şi) NOI!!!!" Nu putem decât să-l felicităm după o astfel de reacție. După meci majoritatea fanilor s-au mutat la sală, acolo unde echipa de handbal juca împotriva celor de la Pandurii Târgu Jiu. După un joc foarte echilibrat, susținuți de tifosii din tribune, violeții s-au impus cu 22:20, obținând o victorie importantă și muncită.
Trebuie însă să recunoaștem că week-end-ul a stat sub semnul rugby-ului. Un afiș excelent făcut de Ema Cernescu anunța marea finală de la București, imaginea sugestivă prevestind parcă lupta aprigă care avea să se ducă în teren. După un meci tensionat și echilibrat, dominat sonor de “Piersicanii” bănățeni din tribune, echipa timișoreană a reușit să se impună, iar eseul din ultimele minute a smuls un strigăt de fericire și eliberare din piepturile tuturor fanilor care au urmărit jocul. Zimbrul băimărean a fost răpus, iar Timișoara se poate bucura de primul titlu după mai bine de două decenii. Sperăm ca acest trofeu să simbolizeze începutul unei noi ere în istoria sportului timișorean, mult mai îmbelșugate și pline de satisfacții.
Goran Mrakić