Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

BANAT

O carte-document puţin cunoscută despre pemi (2)

Scris la: 27.09.2012, de: Mircea RUSNAC Print

Foto 1

Lucrarea la care ne vom referi în continuare a fost publicată cu ocazia celei de-a 175-a aniversări a aşezării pemilor în Banat. Autorul ei este Valeriu F. Fabian. (...) o lucrare cuprinzătoare, acoperind numeroase aspecte ale vieţii şi trecutului pemilor germani. O lucrare despre o comunitate care a trăit timp de aproape două secole în munţii Banatului şi din care în scurt timp nu va mai rămâne decât amintirea.

Bărbaţii plecau la pădure după terminarea lucrărilor agricole de primăvară. Acolo locuiau în colibe înjghebate de ei, în care stăteau câte patru. Tăiau şi stivuiau zilnic zeci de metri steri de lemn, indiferent de condiţiile climatice (ploaie, vânt, zloată sau ninsoare). Lucrau cu topoare şi joagăre, la care trăgeau câte patru oameni (doi la fiecare capăt). Îşi preparau zilnic găluşte cu cartofi. Dormeau pe laviţe suprapuse, acoperite cu câte o pătură adusă de acasă, iar la căpătâi îşi puneau o haină mai groasă, pe care o îmbrăcau când ieşeau la lucru. (p. 47) În aceste condiţii lucrau de luni până sâmbătă. Mai târziu au lucrat şi la întreţinerea şi repararea canalelor de colectare şi de aducţiune a apei, ca maşinişti, electricieni la staţiile de pompare, lucrători la drumuri sau pe şantierele de construcţii. (p. 47) În grădinile şi ogoarele proprii, pemii cultivau puţine produse, din cauza climei: cartofi, brozbe, ovăz, secară, aplicând încă de atunci rotirea culturilor. Aveau livezi de pruni şi meri şi culegeau afine, zmeură sau ciuperci. (p. 48)
Şi femeile erau extrem de ocupate. Ele făceau muncile din gospodărie, mânuind bine sapa şi coasa, creşteau copiii, îngrijeau animalele (10-12 capete). Pregăteau inul pentru a fi transformat în fire textile, îl torceau la maşină, separau smântâna, preparau brânza dulce de vacă şi băteau untul, făcând apoi zeci de kilometri pe jos până la Reşiţa pentru a-şi vinde produsele. Firele de in toarse le duceau la ţesătoriile locale, iar din pânza obţinută croiau cămăşi şi pantaloni. Mâncarea pe care o găteau se compunea în special din cartofi, lapte şi varză. (p. 48)
Cele două sate aveau propriile ateliere de tâmplărie, rotărie, fierărie, mori şi gatere, croitori, pietrari, dulgheri, zidari, şelari, căruţaşi. (p. 49) În 1938 erau amintiţi şi măcelarii şi comercianţii, în 1947 apăreau primii angajaţi la U.D.R., în 1949 lăcătuşi, în 1950 electricieni, iar în 1960 zidari industriali şi mecanici. (p. 49) Primul fierar din Gărâna fusese Georg Zangl. Mai târziu, în localitate a fost construit un atelier mai mare, deservind şi satele: Lindenfeld, Slatina Timiş, Verendin, Teregova, Văliug sau Poiana. (p. 49) În perioada 1970-1976 erau înregistraţi 29 de meseriaşi autorizaţi: 20 la Brebu Nou şi 9 la Gărâna. Dintre aceştia, 9 erau fierari-potcovari, 8 zidari, 5 circularişti, 3 tâmplari de mobilă, uşi şi ferestre, 2 rotari, 1 dulgher şi 1 zugrav. (p. 49)
Un rol important în evoluţia Gărânei l-a avut Jakob Weinfurter, care deţinea în perioada interbelică un complex de localuri (prăvălie, birt, restaurant, ştrand) şi singurul telefon din localitate, care făcea legătura cu Slatina Timiş. (p. 51) El a contribuit decisiv în promovarea Gărânei ca localitate turistică. În anul 1938, ea a fost vizitată de 4.260 de turişti în timpul verii şi de 1.200 în timpul iernii. Tot la Jakob bacsi petreceau de multe ori revelionul şi vacanţele conducătorii U.D.R.-ului Auschnitt şi Popp. Turiştii se puteau plimba cu sănii trase de cai sau cu schiuri trase tot de cai (strămoşul schiliftului!), la fel ca şi în Alpii elveţieni. (p. 51) Jakob bacsi a iniţiat organizarea găzduirii turiştilor, deschizând “liste de oaspeţi” care cuprindeau posibilităţile localnicilor de cazare a acestora în gospodăriile proprii, facilitând astfel primirea operativă a solicitanţilor de camere. (p. 52) Jakob Weinfurter era şi organist, cantor şi dirijor de cor. El a murit la 22 decembrie 1973, la vârsta de 77 de ani. Vechea sa cabană a fost preluată de Cooperaţia de consum, administrată în mod exemplar de Klara neni. (p. 52)
Alte localuri în Gărâna mai erau: birtul şi sala de dans ale lui Martin Köstner, birtul şi restaurantul lui Eisinger, restaurantul lui Papp şi birtul lui Adam. (p. 52) În Brebu Nou, primul proprietar de birt şi de sală de dans a fost Josef Heimerl, iar în 1869 era menţionat şi Thomas Meixensberger. (p. 53) Comercianţii de vite din satele pemilor le vindeau pe pieţele din Caransebeş, Reşiţa şi Mehadia, iar vara produsele lactate erau desfăcute şi la Băile Herculane. (p. 53)
La fel de interesante sunt şi datele cuprinse în capitolul Populaţia şi fondul locativ al comunei. În 1975, Gărâna număra 809 locuitori, iar întreaga comună avea 1.560. (p. 55) Însă curând după aceea au început plecările în Germania, culminând cu primii ani de după 1989, când s-a plecat în masă. În consecinţă, ambele localităţi mai erau populate în 2001 doar de 31 de pemi, la care se adăugau alte 61 de persoane instalate acolo între timp. (p. 56) În trecut, numele de familie cele mai des întâlnite erau: Köstner, Servi, Sutter, Eckert, Esterl, Tremmel, Pfaffl, Richer, Peschka, Scherbauer, Stuiber, Zangl, Altmann, Hausner sau Schmidt. (p. 56) Însă în ultimul deceniu dinainte de 2002 au mai avut loc numai două căsătorii şi două naşteri. (p. 57)
Până în anul 1874, iluminatul caselor era făcut cu lumânări, iar din acest an au fost introduse lămpile cu petrol. (p. 58) În Brebu Nou, prima casă mai mare a fost cea a lui Georg Brunner din 1848. Casele începeau să fie construite din cărămidă crudă sau arsă, cu fundaţii din piatră, pardoseală din scânduri şi acoperiş cu ţiglă. Ele cuprindeau două camere, bucătărie, cămară, beci, în curte aflându-se diverse acareturi (grajd, fânar acoperit, şoproane pentru depozitarea lemnelor). Toate faţadele caselor erau zugrăvite în alb, iar soclurile erau negre sau gri, aspectul lor fiind unitar, îngrijit şi plăcut vederii. (p. 58)
Curentul electric a fost introdus întâi prin mijloace locale în 1958 la Gărâna şi în 1964 la Brebu Nou. Apoi au început să apară treptat radioul, televizorul, frigiderul, separatorul de smântână, acestea aducând un plus de confort locuitorilor. (p. 61) În 1971 a fost asfaltat drumul Reşiţa-Văliug, iar în 1972-1973 şoseaua Văliug-Prislop-Gărâna-Trei Ape. (p. 61)
Cea mai mare natalitate în cele două aşezări a fost consemnată în deceniul 1931-1940: 605 născuţi vii. (p. 62) Însă mortalitatea infantilă a fost multă vreme foarte ridicată. Ea se datora unei serii de factori: condiţii vitrege de climă, autoizolarea comunităţilor, asistenţa medicală precară, ignoranţa şi lipsa cunoştinţelor elementare de păstrare a sănătăţii şi de prevenire a îmbolnăvirilor. (p. 63) Cel mai dramatic an din viaţa pemilor a fost 1905, când s-au consemnat 67 de decese ale unor copii, majoritatea având vârste cuprinse între doi şi patru ani. În acel an rezultă că murea în medie câte un copil la fiecare 4 zile şi jumătate. (p. 63) În intervalul 1895-1900, numărul copiilor decedaţi reprezenta 67,6% din totalul deceselor, în 1910 – 70,7%, în 1940 – 63,6%. (p. 63) Numai ulterior situaţia s-a îmbunătăţit, odată cu apariţia asistenţei medicale în comună, astfel că în anul 1980 nu a mai murit niciun copil. (p. 63-64) În acel moment existau deja dispensarele medicale, era acordată asistenţa calificată, iar gradul de instruire a populaţiei în general devenise mai ridicat. (p. 64)

*Valeriu F. Fabian, Brebu Nou (Gărâna) – vatră de istorie, oază de sănătate şi de recreere, Editura Pardon, Gărâna, 2002, 141 p.

Fotografie de Hermann Heel; sursa foto: istoriabanatului.wordpress.com

de Mircea RUSNAC

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro



Comentează






capcha


Reguli:
1. Vă rugăm folosiţi un limbaj civilizat;
2. Vă rugăm nu folosiţi cuvinte care pot jigni alte persoane care postează comentarii;
3. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să vă referiţi doar la articolul afişat şi să nu atacaţi autorul sau autorii materialului;
4. Nu folosiţi un limbaj vulgar sau cu tentă sexuală;
5. Nu vom permite comentarii discriminatorii cu tentă xenofobă, antisemită sau rasistă;
6. Comentariile care intră în contradicţie cu regulile de mai sus vor fi şterse fără a se afişa vreun motiv;
7. Daca veţi continua să sfidaţi aceste reguli nu veţi mai putea să postaţi mesaje.

Comentând pe acest site, sunteţi de acord cu regulile precizate, le intelegeţi şi vă daţi acordul că le veţi respecta. Vă mulţumim.

Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play