Destul de rar se întâmplă ca popoarele să fie mulţumite pe termen lung de guvernanţii lor. Intervin, la un anume moment, “indispoziţii“, fie de-o parte, fie de cealaltă. Un ministru, spre exemplu, vorbind cu ocazia dezvelirii unui bust, pornind, să zicem, de la un adagiu latin, adecvat momentului, poate ajunge cu vorbirea într-o zonă etnic „sensibilă” sau de altă natură, provocând disconfort nu doar pentru cei care-l ascultă, ci pentru suflarea încă a cinci judeţe. O altă situaţie ce poate crea dizarmonii între conducători şi conduşi ar fi întârzierea punerii în aplicaţie a unor măsuri, reforme cerute în câmpul practic al vieţii. Totul e ca pe fondul unor nemulţumiri reciproce, încă vindecabile, să nu se ajungă la aproape intolerabila stare de ostilitate. De regulă, dintr-o asemenea tensiune, ieşirile se fac prin... explozii. Ştim cu toţii ce vrea să zică aceasta.
Actuala guvernare, multiplu dovedită, reclamată, ca incompetentă, abuzivă la extrem, emanaţie, în principal a P.D.L-ului, a reuşit să pună între ea şi o bună parte a populaţiei adevărate punţi de gheaţă. O guvernare, prin excelenţă, lacomă de  bani şi infinită putere. Repetăm acum câteva lucruri. O măsură, după mine, arbitrară, total neinspirată, nemaiîntâlnită aiurea, la asemenea dimensiuni, prezentată ca o inevitabilă strategie de ieşire din dubla criză economică mondială  şi naţională, a fost diminuarea dureroasă a salariilor şi pensiilor. Cu o astfel de viziune salvator-reformatoare, nenumăraţi cetăţeni ai ţării au fost împinşi pe culoarele unei sărăcii mari şi foarte mari, în sufletele lor, pe lângă nemulţumire, instalându-se şi o stare de marasm, de mâini lăsate jos. O altă măsură dizolvantă, forţând naturalul, firescul lucrurilor, au fost valurile şocante, succesive de disponibilizări, aproape exclusiv după criteriul apartenenţei la partidul de guvernământ. S-a format astfel, se formează un alt eşalon social potrivnic puterii.
Se adaugă tuturor acestora pulsul slab, abia sesizabil al sistemului de sănătate şi faţa tristă a învăţământului. Nemulţumitoare, doamne, în actuala perioadă, sunt şi deplasările cu trenul. Reţeaua feroviară e veche precum basmele, garniturile se  leagănă ameninţător pe şine, pentru distanţele mai lungi trebuie să te asiguri cu merinde, apă, căci nu ştii cum se va termina voiajul. Pe aşa-zisele şosele se poate petrece orice... un adversar pe contrasens, slalomuri printre gropi, depăşiri aberante, sfârşite cu creierii-n copaci, eşuări în munţi de zăpadă, mersul bară la bară, inevitabilele tamponări. Nu mai amintesc acum nimic de autostrăzi, căci ele sunt mai mult un fel de desene fragile, fragmentare, întrerupte, pe chipul  îmbătrânit al ţării. Cuprinzând toate aceste lucruri şi încă multe altele, senzaţia e de guvernare tâmpă, din bardă, fără nimic paternal, făcută de inşi luaţi la întâmplare, din adâncurile celui mai cras anonimat.E un sentiment de abandon, de sat cu câinii sloboziţi pe străzi, cu luminile stinse, cu oameni înfricoşaţi în spatele unor uşi, uneori nici măcar închise. Iar guvernanţii, cei care au transformat ţara asta într-o conservă de iahnie cu fasole, sunt, în continuare, aroganţi, vizibili, simţindu-se peste tot la ei acasă. Guvernanţii, altfel, români de-ai noştri... căci nu i-a paraşutat nimeni aici nici din Cehia, Spania, Paraguay... Dar şi ulciorul merge la apă cât merge... De la o vreme se simte peste tot un murmur, ceva neplăcut a început să fremete, sunt oameni pe străzi, sunt jandarmi lângă ei, oamenii se uită bănuitori unii la alţii, ca în Decembrie '89. Preşedintele ţării şi-a dat seama că, în propriul său stat, între cei de-un sânge cu el, clipă de clipă, rămâne tot mai singur... ”Prea o duceţi bine voi, cei de la guvernare, i se spune mereu şi mereu“... Şi simte omul că-n aceste vorbe nu e nimic de bine nici pentru el, nici pentru mărunţii săi amici.

sursa foto: cultural.freehostia.com