În 1924 am început această activitate clinică. Azi desfacem o circulaţie încincită. Când am venit iaci, o femee însărcinată a protestat contra clinicei spunând: „că ea are cămin, n’are nevoie de clinică“. Azi 70 % a naşterilor se fac la clinica noastră. Că ce înseamnă aceasta, o dovedeşte o singură cifră pe când febra puerperilă la naşteri acasă poate ameninţa totdeauna, fiindcă o desinfecţie în sens clinic acasă e aproape inimaginabilă, la clinică am împiedecat până într’atât posibilitatea infectării, încât procentul mortalităţii a scăzut subt 1 ‰, la care trebuie să adăogăm că de obicei ni se aduc cazuri de infecţie generalizată. Nu amintesc decât în treacăt că la clinica mea am experimentat pentru întâia dată cele două medicaţii contra febrei puerperile: soda, pe care o injectăm în sânge, şi acetul de vin, pe care-l aplicăm local. Rezultatele sunt admirabile. Eu însuşi sunt şi doctorul oficial mamoş al districtelor Tolna, Baranya şi Somogy, am deci toată comprehensiunea asupra efectelor decisive pe cari le-a avut Universitatea asupra sănătăţii publice a ţinutului. Am format moaşe, de prima ordine, cari stau ca funcţionare pe sate, gratuit la dispoziţia lehuzelor. Toate sforţările noastre conchid ca în cât numai se poate toate naşterile să se facă la clinică, unde riscul e minim dacă nu, nul. Că în camerile noastre separate, azi nasc doamne din societate, aceasta e natural. Dar mai interesant e că ţigăncuşa care înainte de câţiva ani mai bine fugia pe uşa clinicei decât să se culce în pat, azi se cere în clinică. Aceasta e un rezultat care arată misiunea pe care o împlineşte aici Universitatea. Căci ceeace se întâmplă la clinica mea, se întâmplă şi la celelalte.
Îl întreb pe profesor, este suficient dotată cu fonduri Universitatea, ca să-şi poată în toate privinţele împlini menirea.
Surâzând răspunde:
Fondurile nu ajung niciodată. Nu există universitate care să fie mulţumită cu fondurile. O Universitate niciodată nu-i terminată. Dar noi am avut o specială stare proastă. Cererile, exigenţele noastre au fost satisfăcute numai după satisfacerea celorlalte universităţi. Poate nici în oraşul nostru n’am fost totdeauna agreaţi. Aci lucrurile s’au schimbat. Oraş, parlament, minister, concurează armonic în a ne ajuta pentru a putea răspunde marei noastre misiuni. Foarte mult îi putem mulţumi d-lui Makay Istvan, actualului primar şi antecesorului său d-l Nendvitsch, precum şi subprefectul Visnya şi ministrului de finanţe (Aha, Ministrul de Finanţe! al nostru când a fost vorba de episcopia Timişorii, a exclamat în plin consiliu: „de episcopii ne arde nouă“). Fabinyi, care este deputatul oraşului nostru în parlament (nu ar putea să aleagă şi Timişoara vre-un ministru de finanţe, de deputat?). Toţi dezvoltă o activitate minunată în interesul Universităţii. In afară de asta — şi asta ţin să o accentuez în deosebi — profesorii noştri se bucură de un bun renume nu numai înlăuntrul ţării, ci şi în străinătate. Astfel în Congresele medicale din străinătate s’au remarcat prin comunicările lor: Gorka, Sandor, Enk, Bela, Pakar, Mihaly, Berde Karoly, Neuber Erno, Angyan Ianos, Duzar Iosif, Mansfeld Geza, Fenyvessy Bela, Toth Zsgmond, Reuter Camillo. Intre asemenea împrejurări e logic să ne sprijinească toată lumea. Altfel nu putem atinge rezultate mari. Iată de pildă. N’avem radium. Nu putem trata pe canceroşi decât cu roentgen, ceeace încă dă rezultate, dar, combinat ar da rezultate mult mai bune. Aparatele noastre de roentgen nu sunt prevăzute cu scuturi contra razelor, ceeace pune în primejdie şi pe doctor şi pe personal. Viaţa merge înainte şi astfel avem neapărată nevoie şi de aparate de unde scurte. Universitatea nu poate ajunge în situaţii subordonate, ca medicii particulari să aibe mai curând aceste aparate, ca universitatea. Acesta a fost cazul şi cu aparatul de unde scurte. In unele spitale sunt şi paturi puţine şi personal prea insuficient. Clădirile Universităţii aproape toate au servit la alte scopuri: majoritatea ar trebui dărâmate şi rezidite.
Se spun legende despre desvoltarea pe care a luat-o oraşul pe urma Universităţii. Ce este adevărat din acestea?
— Nu voi spune decât câteva lucruri, ce ştiu. O lumină, ca de opaiţ ţinea oraşul, în un semiîntunerec, când am venit. Azi se scaldă, luceşte în lumină electrică. Canalizarea încă cu noi s’a început. S’a clădit într’astea splendidul edificiu al Facultăţii de Drept, impozantul Colegiu Sfântul Maurian, Internatul Ludovic cel Mare, palatul Dispensarului Ştefania şi Cazarma de jandarmi. Un cartier cu totul nou a luat naştere în direcţia Gării, din care nu era nicio clădire, când am venit. Trei corpuri de oraş nouă, corpuri de vile, în trei părţi a oraşului. In faţa Domului o cascadă de apă minunată şi parcuri în toate părţile. Cele cinci milioane de pengo, pe cari le aduce Universitatea, circulă anual prin arterele oraşului. S’a făcut şi o Societate Filarmonică, condusă de celebrul chirurg şi muzician, profesorul Neuber. Sute şi sute de conferinţe se rostesc. Biblioteca Universităţii stă la dispoziţia tuturora. Corpul profesoral face totul dar e sigur că fără elanul locuitorilor şi nivelul lor intelectual ridicat, dar mai ales fără ingeniozitatea, puterea de muncă şi de organizare, uriaşă, a primarului Makay, toată osteneala noastră ar fi zadarnică“.
Am reprodus în întregime declaraţiile Rectorului Universităţii din Pécs. Ele ne bulversează toată concepţia noastră de progres, de posibilităţi. Citim în jurnale, că cutare prefect a făcut un pod, cutare primar un dispensar; inaugurări, banchete, pe urma lor, câte vrei, dar există la noi vre-un oraş, vre-un rector al nostru, vre-un primar, prefect, care să poată iscăli, despre oraşul său, provincia sa, un aseminea compt rendu? E par’că o poveste. Ar fi bine deci să ne mai uităm şi împrejur, când ne tot lăudăm. Facem progrese, dar nici alţii nu stau pe loc. Şi toată problema stă în aceasta, în ritm, în viteză. Se petrece între naţiuni, ca în arenele sportive: cine ajunge mai iute.
Deocamdată, nu putem decât, cu mâhnire să constatăm că noi n’avem încă un Scipiades al nostru, care să-şi dea seama de aseminea minuni, şi-l aşteptăm încă şi pe Primarul căruia să-i cânte aseminea imnuri Scipiadesul viitorului.

Conferinţă ţinută cu ocazia inaugurării ciclului de conferinţe a organizaţiei partidului Naţional-Ţărănesc din Bănat pe anul 1937—1938. Publicată în „Vestul“, a. VIII (1937), Nr. 2064—2069 şi în broşură separată. Universitatea de Vest, nerealizată încă, este una dintre principalele puncte a programului pentru ridicarea Bănatului, lansat de S. B.

Drumuri şi răscruci, vol. II - Discursuri (Bucureşti, 1945)