Când vine vorba de economişti, România este doldora de teoreticieni şi aproape lipsită de practicieni. Se fac estimări din birouri, fără să se ţină seama de cetăţeni, ca şi când miniştrii şi economiştii noştri n-ar guverna oameni şi ar guverna cifre. De exemplu, un consilier al domnului Isărescu, guvernatorul BNR,  spunea că datoria statului român este mai mică decât banii aflaţi în rezerva de stat şi că nu suntem în pericol. Strict matematic, aşa este, dar ce ne facem dacă produsul intern brut scade? A plecat Nokia, au plecat firme  spre alte meleaguri, vor mai pleca şi alte firme, şi nimic bun nu se prevede la orizont. Seceta din această toamnă conduce şi ea la scăderea PIB-ului din anul 2012, inflaţia galopează. Datoria statului român ar fi de peste 20 miliarde de euro, iar rezervele ar fi de peste 35 de miliarde. Nu ştim la cât se ridică datoriile statului către cetăţeni sau către firme! O fi secret de stat?! Consumul a scăzut vertiginos, preţurile la utilităţi vor creşte şi mulţi români vor renunţa la ele, alţii vor intra în incapacitate de plată. Toate aceste se produc pentru că economiştii nu iau măsuri economice utile cetăţenilor. Ţinta lor este macroeconomia, viaţa socială nu-i priveşte nicicum. Taxa unică de impozitare a rămas 14%, o taxă binefăcătoare la timpul ei, dar vecinii noştri au scăzut-o, invitând şi prin acest mecanism firmele să se mute la ei. Primăriile plătesc o taxă înrobitoare la stat din venitul lor global şi pe deasupra, în loc să o scadă în perioada de criză, iar banii să fie investiţi imediat, economiştii guvernului fac politică guvernamentală în loc de economie şi au crescut-o!
Avem cel mai mare impozit pe forţa de muncă şi nimeni nu se gândeşte să-l reducă. Salariul minim pe economie este unul al sărăciei absolute şi economiştii noştri tac. Un practician adevărat ar creşte salariul minim pe economie, ar reduce impozitul pe munca vie, ar reduce taxa unică şi ar lăsa mai mulţi bani la primării. Ar propune o reală descentralizare, bani mai mulţi la primării ar însemna investiţii în ritm mai alert, poliţia, sănătate şi învăţământul pot fi coordonate pe plan local. Într-o situaţie concretă, se poate reduce gradual, cu 2 puncte procentuale pe an şi TVA. Chiar dacă nu scad preţurile la consum, firmele datoare la stat sau la bănci  îşi cresc profitul şi scapă de datorii,  iar altele cresc salariile personalului din firmă. Mai puţini bani în bugetul ţării, mai puţine cheltuieli inutile, mai puţină politică! Pentru că este clar ca lumina zilei că salariatul român este cel mai crunt exploatat din Europa. Îi dai salariu mic, îi iei impozit mare, îi pui TVA de îi creşti preţul la toate cele, cu alte cuvinte, îi iei şapte piei de pe el. La ce bun să te numeşti economist, când metoda exploatării crunte se poate aplica de oricine? A făcut cineva vreo simulare pe calculator să vadă la ce ar conduce anumite măsuri? Eu cred că nu. Se fac şi azi calcule economice cu creionul chimic, se adună ce s-a făcut, se scade ce s-a dat din datorie şi se împarte populaţiei ce-a mai rămas. Atâta lucru ştie şi un copil din şcoala generală. Mai vorbesc economiştii noştri despre impozitarea pensiilor. Strict teoretic, pensia este un venit şi trebuie impozitat, dar strict practic s-au gândit ei câţi pensionari vor ieşi din sistem înainte de soroc?  Dacă eşti economist, fă tot ce trebuie ca economia să crească, iar dacă nu eşti, lasă-i pe cei care sunt! Altfel, te înscrii în lista exploatatorilor! Iar ca să iei pâinea de la gura celor care au muncit cu zecile de ani, e mare păcat! Dacă mai există şi pentru teoreticienii economişti români vreun DUMNEZEU, ar înţelege şi ei rostul acestei lumi.