Un profesor universitar din Cluj, îmi spunea astăvară:
— Te vei izbi de mari greutăţi, domnule Bocu, fiindcă chiar cu ocazia sărbătoririi Suveranului de doctor honoris causa, s’a vorbit că nu mai trebuie alte Universităţi, că avem prea multe, fabrici numai de proletariat intelectual.
— Patru prea multe? — i-am răspuns: Ungaria are 4 la opt nu la douăzeci milioane. Noi însă e drept, avem înc’odată atâţia studenţi la numărul nostru, ca Ungurii. Eu n’am spus însă că vreau sporirea proletariatului intelectual, deşi, vorba lui Caragiale, dacă e vorba de proletariat, vrem şi noi bănăţenii proletarii noştri. Proletarii noştri ar fi cel puţin naţionalişti, în Banat. Dar nu de aceasta e vorba. Eu nu vreau să înmulţesc studenţii, ci Universităţile. Universitatea din Bucureşti, cu capacitatea ei de primire de câteva mii numai, are 30.000 de studenţi. Ce ar fi dacă aceştia s’ar hotărî să cerceteze toţi cursurile. Universitatea din Timişoara ar avea un rol echilibrator.
5—600—1000 de studenţi din Banatul ocupat şi din Timoc, ne dăm seama ce ar însemna?... Un reviriment ce ar răsturna din temelie raportul de azi de forţe în joc. Nu zic suprimarea, dar ar însemna incontestabil ceeace s’a exprimat ca un deziderat de viitor pentru toate graniţele: spiritualizarea lor.
Ce poate sta în calea realizării unui astfel de deziderat impus de raţiunea de stat? Fondurile? Voi examina aceasta. Nu există piedeci, nu trebuie să existe, când raţiunea de stat impune ceva. N’avem bani nici pentru înarmare, dar totuşi găsim. Universitatea de Vest e — înarmarea noastră! Sunt tunurile, e armamentul, e Reşiţa. Eu văd la Reşiţa comande de miliarde. Nu am putea găsi pentru o altă uzină, de înzestrare cu armament spiritual, Universitatea, o jumătate de miliard? Nu?
Am înaintea mea o convorbire cu Rectorul Universităţii din Pecs (Cinci-Biserici), oraş maghiar, la Vest de Dunăre, în Panonia, d. Elemer Scipiades, din care se va vedea, ce poate voinţa. Se va vedea cum au rezolvat Ungurii problema celor patru Universităţi a lor, pentru care găsesc bani, iar noi nu găsim decât văicăreli. Reproduc în traducere această convorbire în întregime:
„Universitatea din Pecs — spune d. Scipiades — s’a înfiinţat în al doilea an, după ocupaţie. Merite neperitoare şi-a câştigat întru chemarea ei la viaţă, învăţatul fiziologist Dr. Mihai Pekar. Imediat după eliberarea oraşului, Pekar şi-a mobilizat toate forţele, ca oraşul acesta cu o viaţă intelectuală atât de ridicată, să capete o Universitate, în care profesorii alungaţi din Pojon să continue educaţia nouilor generaţii“.
Profesorul Scipiades, ales rector mai nou, şi-a instalat clinica de eugenie, la poalele munţilor, în cel mai frumos loc al oraşului. Că profesorul Scipiades, profesorul cu renume european ce a făcut din această clinică, despre aceasta nu se prea poate scrie, aceasta trebuie văzută, cu parcurile ei englezeşti, cu miile de trandafiri, cu straturile de flori şi cărărui, ca şi care puţine clinici din Europa, pot avea. Complexul de clădiri ascuns în frunzetul de brazi se poate asemăna cu cele mai scumpe sanatorii din Europa, în care bolnavul se duce cu mulţumire, fiindcă nimic nu-i aduce aminte de o sordidă atmosferă a spitalelor.
Rectorul Scipiades vorbeşte cu căldură de clinica sa şi de Universitate.
— Ar fi trebuit să fii aici, după încetarea ocupaţiei sârbeşti, ca să vezi cât s’a desvoltat această Universitate. Eu îţi voi vorbi în primul rând de clinica mea, de celelalte vor vorbi profesorii respectivi. In sălile de operaţii erau coteţe de gâşte, de pui, de porci. În laboratoare, cămări de lemne, de cărbuni, bucătării şi gunoaie pe cari a trebuit să le încarc pe 70 de camioane. Legat de un stâlp, o biată gloabă de cal, aceasta a fost „clinica“ şi peste o zi-două a murit şi el. Ceeace am făcut aici, şi ceeace a făcut mai ales Pekar, aparţine nu atât resortului de activitate profesorală, ci unei munci de salahor. Atmosfera, exigenţele culturale ridicate, ale oraşului Pécs, ni-au fost date: în atmosfera aceasta era o plăcere să munceşti. Am vroit să creiăm prima Universitate a provinciei maghiare, pe mostra Oxfordului, Cambridgelui sau Heidelbergului. Dacă am reuşit, nu noi vom constata. Eu aici nu vreau să dau seama decât de rezultatele obţinute şi anume întrucât o şcoală superioară, ambiţioasă, poate transforma nu numai climatul, ci întreaga structură economică a unui oraş.
Rectorul Scipiades dă câteva cifre, care-i justifică afirmaţiile. Spune că oraşul câştigă anual 5 milioane de pengö în legătură cu circulaţia provocată de Universitate. Studenţii vizitatori, atâta lasă în oraşul desvoltat în metropolă universitară. Clinicile noastre, — a adăogat, — sunt căutate nu numai de bolnavii din Ungaria, ci şi din Belgrad, din Dalmaţia şi din Bulgaria. O sumă de profesori au ajuns la o aşa notorietate în Europa Centrală şi Orientală, încât mulţi medici sârbi şi balcanici, îşi trimit aici la noi bolnavii.

Conferinţă ţinută cu ocazia inaugurării ciclului de conferinţe a organizaţiei partidului Naţional-Ţărănesc din Bănat pe anul 1937—1938. Publicată în „Vestul“, a. VIII (1937), Nr. 2064—2069 şi în broşură separată. Universitatea de Vest, nerealizată încă, este una dintre principalele puncte a programului pentru ridicarea Bănatului, lansat de S. B.

Drumuri şi răscruci, vol. II - Discursuri (Bucureşti, 1945)