Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

Din istoria Banatului

Din istoria Banatului

Faţă de România, conducerea iugoslavă se arăta tot mai interesată de Banat, unde...[...]

Posibile rezultate

Posibile rezultate

Adrian Orza va câştiga, de departe, Primăria Timişoara, iar Uniunea pentru Timiş...[...]

Probleme în Timiş

Probleme în Timiş

Marius Cârceie, candidatul Uniunii pentru Timiş la preşedinţia CJT, a vorbit despre...[...]

OPINIE

Pentru monarhie

Scris la: 26.01.2012, de: Mircea PORA Print

Foto 1

(...) la o analiză mai severă, vorbim de-o societate frământată, minată de contradicţii, fără adevăraţi purtători de făclie la cârmă, în căutarea, totuşi, a unei direcţii clare.

Cu aceste vorbe de început nu spun nici o noutate. De aproape două săptămâni, cu vreme uneori rea, cetăţeni ai României - nu însă din primele două linii sub raportul disponibilităţilor materiale - se află prin pieţele oraşelor noastre mai mari, în frunte cu Capitala de astă dată, cerând mai apăsat, mai paşnic, demisia preşedintelui T.B., a guvernului condus de dl B. şi, în rând cu acestea, alegeri anticipate. Cu alte cuvinte a prins contur dorinţa unui alt climat politic şi nu numai...
În completarea decorului, în imediata apropiere a protestatarilor, se află grupuri masive de jandarmi, cam graşi unii dintre ei, dar echipaţi ca pentru lupte cu un adversar pervers, extrem de periculos. Cine sunt, la o primă vedere, “duşmanii”?. De fapt, şi la o primă, şi la o ultimă vedere, cei ieşiţi în stradă aparţin straturilor de mijloc şi sărăcite ale populaţiei. Se observă acest lucru după îmbrăcăminte, după fizionomiile indispuse, chiar chinuite, după dreptul elementar la viaţă pe care îl revendică. Se mai citeşte pe chipurile demonstranţilor o istoveală în lupta cu... existenţa. Şi asemeni lor, prin blocuri (mai puţin prin vile), prin case rurale sunt milioane de români ale căror zile se scurg într-un regim mohorât de nesiguranţă şi nemulţumire. În cei 22 de ani scurşi de la eliminarea lui Ceauşescu, s-a crezut că societatea românească, realmente destrămată de dictatura comunistă, se va reaşeza, se va reclădi pe baza unor axe care trebuiau să fie respectul faţă de valorile umane în sine, considerarea drepturilor fiecărui om, iar ca procedee de operare în complexităţile vieţii - cultivarea adevărului, onestităţii, competenţei, dreapta judecare a lucrurilor.
Realităţile democratice româneşti “vechi” de peste două decenii ne prezintă, însă, alte tablouri. Pe plan general s-ar putea vorbi de o stare de instabilitate, manifestată în domenii esenţiale: politic, social, economic. Ar mai fi apoi formarea unei aristocraţii a banului, de extracţie joasă, hulpavă, primitivă-n lăcomia ei, pentru care, fireşte, nu există legi, oprelişti, probe de umanitate. Tot de peisajul democratic actual, pe nivel de două decenii, ţin şi tendinţele de autoritarism, stări, de altfel, foarte vechi la noi. Ca nişte arbori puternici ce formează adevărate păduri, sunt uşor de detectat în existenţa românească corupţia, minciuna, bunul plac, sfidarea, jignirea, brutalitatea. Te întrebi atunci: ce-i cu educaţia?... Ca şi sănătatea, spre exemplu, este şi ea în mare suferinţă. Ar putea cineva să aducă vorba despre societatea civilă. Delicat, fundamental subiect. Fără a ne lăsa furaţi de moment, altfel un moment fericit, vom constata că ea se află în curs de trezire, strada ne-o arată, dar mai este nevoie de timp, de trudă constructivă, de loialitate, până să aibă un cuvânt hotărâtor, o dată pentru totdeauna. În concluzie, la o analiză mai severă, vorbim de-o societate frământată, minată de contradicţii, fără adevăraţi purtători de făclie la cârmă, în căutarea, totuşi, a unei direcţii clare.
Clasa politică, pe moment de un nivel destul de jos, e şi ea neomogenă. În fond, cei ce-au fost numiţi politicieni, pe intervalul de timp 1989 până azi, în majoritate, au navigat pe-un plan paralel cu interesele mulţimii. De-o parte - vile, bani, corupţie, călătorii, privilegii, aroganţe, de cealaltă - speranţe înşelate, iluzii în gol, sănătate mereu ameninţată, nivel de trai apăsat de sărăcie. Fac totuşi precizarea că nu toţi politicienii sunt la fel. Există printre ei şi voci distincte, oameni cu viziune, cu simţ al realităţii, animaţi de gânduri şi sentimente bune. Actualul partid de guvernământ, pentru a rămâne în subiect, P.D.L-ul, nu e animat, însă, de sentimente bune faţă de majoritatea celor pe care-i conduce. Nu-i adună pe membrii formaţiunii laolaltă ideile, principiile, ci goana după bani, sufleteşte între ei fiind prinşi doar cu lipici. Şi mai au un ghinion. La nivelul de vârf şi mai ales în frunte, sunt poziţionaţi oameni fără de valoare. Tendinţele de autoritarism, de partid exclusivist sunt evidente, valabile, însă, doar pentru anii `50. Nu poţi, spre exemplu, să-i impui pe Udrea, Boc, S. Barbu, din varii motive, drept valori naţionale. Şi, din păcate, nici pe preşedintele Băsescu... Naţia, cu mintea ei din urmă, ar avea însă o soluţie simplă, care-i stă la îndemână. Să se întoarcă, pentru revenirea la firesc, la normalitate, spre Casa Regală. Ce însemnează să ai în veghe un Rege scrie în multe cărţi, chiar şi în cartea noastră de istorie, atunci când nu e falsificată.

sursa foto: cultural.freehostia.com

de Mircea PORA

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro



Comentează






capcha


Reguli:
1. Vă rugăm folosiţi un limbaj civilizat;
2. Vă rugăm nu folosiţi cuvinte care pot jigni alte persoane care postează comentarii;
3. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să vă referiţi doar la articolul afişat şi să nu atacaţi autorul sau autorii materialului;
4. Nu folosiţi un limbaj vulgar sau cu tentă sexuală;
5. Nu vom permite comentarii discriminatorii cu tentă xenofobă, antisemită sau rasistă;
6. Comentariile care intră în contradicţie cu regulile de mai sus vor fi şterse fără a se afişa vreun motiv;
7. Daca veţi continua să sfidaţi aceste reguli nu veţi mai putea să postaţi mesaje.

Comentând pe acest site, sunteţi de acord cu regulile precizate, le intelegeţi şi vă daţi acordul că le veţi respecta. Vă mulţumim.

Editorial

Editorial

Emil Druncea este scriitor, poet şi jurnalist.

Scris la: 17 Mai 2012

Băsescu şi declaraţia de război

(...) domnul Băsescu n-a aflat nici până azi că un guvern nu este în opoziţie cu preşedintele sau cu poporul, iar opoziţia se manifestă numai în parlament.

Citeste articolul