Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

Din istoria Banatului

Din istoria Banatului

Faţă de România, conducerea iugoslavă se arăta tot mai interesată de Banat, unde...[...]

Posibile rezultate

Posibile rezultate

Adrian Orza va câştiga, de departe, Primăria Timişoara, iar Uniunea pentru Timiş...[...]

Probleme în Timiş

Probleme în Timiş

Marius Cârceie, candidatul Uniunii pentru Timiş la preşedinţia CJT, a vorbit despre...[...]

OPINIE

Imbecili, inconştienţi şi ticăloşi

Scris la: 16.01.2012, de: Dr. ing. Nicolae ŢĂRAN Print

Foto 1

Am scris aceste rânduri cu emoţie, cu tristeţe şi cu frustrare. Cu emoţie, pentru că mi-am amintit de frumuseţea sufletească a tinerilor care au ieşit pe străzi în Decembrie 1989 pentru a li se restitui un viitor furat, un viitor care era al lor şi numai al lor. Cu tristeţe, pentru că tinerii de azi au fost nevoiţi, exact ca şi atunci, să iasă pe străzi pentru a-si salva şi apăra viitorul. Cu frustrare, pentru că aproape toată viaţa mea am trăit într-o ţară condusă de Gheorghiu-Dej, de Nicolae Ceauşescu şi de Traian Băsescu.

După cum este cunoscut, în ultimile trei zile toate marile oraşe ale României au fost zguduite de manifestaţii anti-Băsescu, unele dintre acestea deosebit de violente. Dar oare de ce sute de mii de români, majoritatea foarte tineri, au ieşit pe străzi şi cer cu atâta vehemenţă demisia sau demiterea lui Traian Băsescu? Cât de legitimă şi de justificată este această radicală revendicare?

După părerea mea, în nici un caz părtinitoare, Traian Băsescu este principalul vinovat de actuala situaţie politică explozivă de la Bucureşti, de la Timişoara, de la Cluj şi din toate celelalte localităţi ale României. De ce? Din cel puţin două motive. Mai întâi, pentru că aşa zisa strategie a amputării locurilor de muncă şi a salariilor din administraţia publică, apărare, educaţie şi sănătate, impozitarea şi îngheţarea pensiilor, creşterea TVA cu 26,3%, majorarea acută a accizelor şi nu în ultimul rând reducerea practic la zero a subvenţiilor pentru protecţie şi securitate socială, strategie decisă în mod autocrat de Traian Băsescu, a agravat în mod tragic şi nu a atenuat declinul economic din ultimii trei ani. Astfel, aceste cumplite curbe de sacrificiu au determinat reducerea în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 a numărului total de salariaţi cu 845 000, respectiv o reducere cu aproape 200 000 a numărului de salariaţi din administratia publică, din apărare, din învăţământ şi din sănătate. Datele din tabelul următor reflectă foarte clar efectele tragice ala aşa zisei strategii Băsescu de contracarare a crizei economice care a început în 2008.

- mii persoane -

Momente de referinţă

Total salariaţi

Salariaţi în administraţia publică, apărare, educaţie şi sănătate

Total

Administraţie

Educaţie

Sănătate

31.12.2008

5 046

1269

476

397

396

30.09.2011

4 201

1076

372

366

338

 

Drept urmare, toate aceste politici fiscale şi sociale aberante nu au determinat efecte pozitive semnificative în ceea ce priveşte rezolvarea celor două probleme esenţiale ale economiei româneşti: ineficienţa şi ineficacitatea agriculturii, respectiv lipsa de competitivitate a produselor pe pieţele interne şi externe. Drept urmare, după o reducere cu aproape o treime a deficitului comercial din 2009 comparativ cu perioada precedentă, reducere determinată exclusiv de conjunctură, în 2010 şi în 2011 acest deficit s-a perpetuat la cote de avarie. Iar cât despre „performanţele” agriculturii româneşti, cea mai ineficientă din UE, nu are rost să mai vorbim.

Pe de altă parte, aşa zisa strategie Băsescu este aberantă mai ales datorită faptului că la debutul actualului dezastru economic România avea cel mai mic număr de salariaţi la 1000 de locuitori în ceea ce priveşte administraţia publică, apărarea, educaţia şi sănătatea comparativ atât cu celelalte ţări din UE, dar şi cu Basarabia, Rusia şi Ucraina. Datele prezentate în continuare indică fără nici un fel de echivoc cât de aberantă a fost decizia lui Traian Băsescu de a desfigura şcolile, spitalele, universităţile, instituţiile medicale şi celelalte instituţii publice româneşti. Dar în pofida faptului că la sfârşitul anului 2008 forţa de muncă din instituţiile publice româneşti era în mod evident cu totul şi cu totul insuficientă, Traian Băsescu a susţinut cu vehemenţă, într-o campanie de dezinformare mediatizată în cea mai bună tradiţie ceauşistă, că în România sunt mult prea mulţi medici, profesori şi funcţionari publici şi că salariile acestora sunt prea mari! Drept urmare, în doar câteva luni personalul din administraţie şi din apărare a fost redus cu 12%, cel din educaţie cu 8%, cel din sănătate cu 15%, iar salariile tuturor acestora au fost amputate cu aproape o treime! De necrezut! Dacă nu aş fi calculat singur datele din următorul tabel, utlizând cele mai valide date şi informaţii furnizate de ONU, de Fondul Monetar Internaţional şi de Institutul Naţional de Statistică, nu aş fi crezut în ruptul capului că România era în 2008 cea mai înapoiată ţară europeană în ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea! Spre exemplu, chiar şi acum un profesor de liceu de la Vârşeţ are un salariu lunar de 400 de euro, în timp ce în România salariul echivalent este de doar 200 de euro. Cu toate că în Serbia, produsul intern brut în preţuri internaţionale comparabile (PIB) este cu 20% mai mic decât în România!

-2008-

Ţări

PIB/locuitor (dolari SUA)

Personalul din administraţie, apărare, educaţie şi sănătate la 1000 de locuitori

Total

Administraţie şi apărare

Educaţie

Sănătate

România

12 640

59

22

19

18

Bulgaria

13 563

78

30

27

21

Republica Moldova

3 003

69

19

31

19

Rusia

16 040

120

38

45

37

Serbia

10 661

59

18

17

24

Ucraina

7 287

90

23

37

30

Ungaria

19 465

84

28

31

25


În acest context, mă întreb: ce l-a determinat pe Traian Băsescu să decidă în mod samavolnic distrugerea învăţământului, a sistemului de sănătate şi a administraţiei publice? Este vorba de imbecilitate, de iresposabilitate sau pur şi simplu de ticăloşie? Pentru că nu aceste domenii strategice subfinanţate în mod sistematic reprezintă adevărata problemă în ceea ce priveşte deficitele publice excesive din ultimii patru ani. Nu, în nici un caz! Gravele dezechilibre bugetare din ultimii ani au fost determinate de companiile cu capital de stat de tip CFR, Tarom, Oltchim, Metrorex şi aşa mai departe. Dar cât de imbecil, de inconştient sau de ticălos trebuie să fie cineva pentru ca ca să ia banii care se cuvin şcolilor, universităţilor, spitalelor, primăriilor, muzeelor, teatrelor, filarmonicilor, unităţilor militare, bolnavilor, pensionarilor şi celor fără nici un mijloc de subzistenţă pentru a-i sifona în conturile băieţilor deştepţi care ”conduc” anumite companii de stat! Şi, crezând probabil că în România îţi este permis orice după ce ai uzurpat aproape toată puterea legitimă a instituţiilor politice,Traian Băsescu a încercat acum câteva zile o nouă samavolnicie. Pur şi simplu, şeful de la Cotroceni a încercat să legifereze un jaf fără precedent: anularea în totalitate a drepturilor pensionarilor la servicii medicale fără plată în contul CAS-urile, plătite în zeci de ani de muncă, respectiv ”privatizarea SMURD-ului”. Deci nu Oltchim-ul trebuie privatizat, ci SMURD-ul! Însă, aşa cum se întîmplă în majoritatea cazurilor, această ultimă ”şmecherie” a fost picătura care a umplut paharul controversatei răbdări româneşti. Cei foarte tineri, acei tineri ostracizaţi de mizerie şi deposedaţi cu cruzime de orice şansă de a trăi în mod demn, au reacţionat primii. Ei au ieşit pe străzi, la fel ca şi părinţii lor în Decembrie 1989. Iar alături de aceşti tineri, au venit toţi cei care nu mai acceptă să fie deposedaţi de drepturile lor legitime, cei care nu mai au nimic de pierdut.

Am scris aceste rânduri cu emoţie, cu tristeţe şi cu frustrare. Cu emoţie, pentru că mi-am amintit de frumuseţea sufletească a tinerilor care au ieşit pe străzi în Decembrie 1989 pentru a li se restitui un viitor furat, un viitor care era al lor şi numai al lor. Cu tristeţe, pentru că tinerii de azi au fost nevoiţi, exact ca şi atunci, să iasă pe străzi pentru a-si salva şi apăra viitorul. Cu frustrare, pentru că aproape toată viaţa mea am trăit într-o ţară condusă de Gheorghiu-Dej, de Nicolae Ceauşescu şi de Traian Băsescu. De aceea, voi participa, ca şi în Decembrie 1989, la toate mitingurile şi acţiunile de protest împotriva lui Traian Băsescu şi a acoliţilor acestuia. Pentru că m-am săturat să trăiesc într-o ţară mereu jefuită de viitorul ei legitim de tot felul de imbecili, de inconştienţi şi de ticăloşi...

Surse de date:
1. UN – Databases, http://data.un.org
2. IMF, http://www.imf.org/external/data.htm
3. Institutul Naţional de Statistică, http://www.insse.ro/cms/pages/bulrtinelunare.ro.do

 

de Dr. ing. Nicolae ŢĂRAN

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro



Comentează






capcha


Reguli:
1. Vă rugăm folosiţi un limbaj civilizat;
2. Vă rugăm nu folosiţi cuvinte care pot jigni alte persoane care postează comentarii;
3. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să vă referiţi doar la articolul afişat şi să nu atacaţi autorul sau autorii materialului;
4. Nu folosiţi un limbaj vulgar sau cu tentă sexuală;
5. Nu vom permite comentarii discriminatorii cu tentă xenofobă, antisemită sau rasistă;
6. Comentariile care intră în contradicţie cu regulile de mai sus vor fi şterse fără a se afişa vreun motiv;
7. Daca veţi continua să sfidaţi aceste reguli nu veţi mai putea să postaţi mesaje.

Comentând pe acest site, sunteţi de acord cu regulile precizate, le intelegeţi şi vă daţi acordul că le veţi respecta. Vă mulţumim.

Emil Stoica 18.01.2012 10:30

Numai prostii spuneti, fara suparare. Epoca statului social inceteaza in lume. Acum deja. Traian Basescu e un singur om, face si el ce poate. Unde sunt celelate milioane? Inclusiv tiganii care vin sa-si ia ajutorul social cu Mercedesul, orbii care conduc, schiopii fotbalisti, etc. Iar Educatia...o cunosc foarte bine, mai bine ca dv., ca am fost de jos pana sus, preuniversitar-universitar. Solutia in educatie este: toti afara, de la gradinite pana la universitati, incepand cu conducatorii de doctorate. Aduse comisii din vest de la mari universitati si trecuti toti prin teza de Abilitare. Care n-au lucrari ISI sau care nu si le-au facut ei...si asta e o moda chiar si la univ. Dv.....se cunosc multi/multe persoane. Afara cu toti impostorii, chiar daca ramanem fara conducatori de doctorate. Contabili si finantisti cu lucrari de fizica, chimie, matematica, metalurgie, vedeti ASE, lucrari ISI pe site-ul UEFISCDI. Si la dv. la FEAA e la fel, orasul stie ca sunt multi care nu au nimic de a face cu stiinta si au ajuns profesori universitari etc. Apoi de sus in jos, luati si profesorii din licee, scoli la rand. In 20+50 de ani de comunism si pseudo-capitalism s-a umplut de impostori in educatie. Si in sanatate trebuie o reforma dura. Scopul medicilor trebuie sa fie....sa nu existe bolnavi, sa previna, sa vindece cu mijloace naturale, nedistructive si ieftine. Asa e acuma in sanatate? Eu am iesit din porcarie si am intrat in mediul privat. Stiti cum privesc patronii sistemul de educatie si de sanatate? Prin urmare reprosul meu catre nea Basescu este ca nu a facut reforma brutal, de sus in jos, si pana la capat. Sa nu mai vad la Tv pe Marga si cei 10 voinici care nu vor sa iasa la pensie si intra in anul sabatic, unul din ei se lauda ca are 27 de doctoranzi!!!!! Universitat ile trebuie sa fie putine si bune. Este inadmisibil ca un nr. mic de oameni care lucram in privat sa tinem in spate milioane de asistati sociali, de frecatori de menta prin scoli, universitai si spitale, de asistati sociali. Asta e realitatea. Sa moara de foame!!

Lia Scheer 16.01.2012 22:55

Multumesc domnule Nicolae Taran pentru acest articol documentat si concis . Va multumesc de asemenea pentru mesajul, exprimat cu demnitate si cu "speranta disperarii" in indemnul de a nu ne mai lasa ingropati de vii in tara noastra. Mi-am permis sa-l postez pe facebook, pentru prieteni si public.

MARIN 16.01.2012 12:58

PERFECT DE ACORD CU DVS. O ANALIZA PERTINENTA. TRIMITETI-O SI LUI BOC !

Editorial

Editorial

Emil Druncea este scriitor, poet şi jurnalist.

Scris la: 17 Mai 2012

Băsescu şi declaraţia de război

(...) domnul Băsescu n-a aflat nici până azi că un guvern nu este în opoziţie cu preşedintele sau cu poporul, iar opoziţia se manifestă numai în parlament.

Citeste articolul