Vestul îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze
valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.

M.S. Regele Frdinand I Întregitorul – 89 ani de la trecerea la cele veşnice

M.S. Regele Frdinand I...

Vara anului 1927 a îndoliat întreg Regatul României. În noaptea de 20 iulie, Regele...[...]

Rege, de 87 de ani

Rege, de 87 de ani

În 20 iulie 1927 Mihai I a devenit, pentru prima dată, rege al României, după ce...[...]

Regina Maria

Regina Maria

În urma cu 76 de ani, la 18 iulie 1938, a trecut la cele veşnice Regina Maria, care a...[...]

OPINIE

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

Scris la: 01.12.2016, de: Flavius BONCEA Print

Foto 1

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Se împlinesc, astăzi, 98 de ani de la Marea Unire. Dincolo de prilejul aniversar, avem datoria să ne uităm şi unde a dus această Mare Unire, exact la fel cum înaintaşul nostru, Iuliu Maniu, a făcut-o în urmă cu 78 de ani. Unde este România astăzi, la 96 de ani de la Marea Unire? Sunt provinciile româneşti mulţumite? Suntem un stat european în care descentralizarea şi autonomia locală sunt respectate?
La 1 decembrie 1918, în casina militară din Alba-Iulia, a fost adoptată Rezoluţia Unirii cu ţara, visul de secole al naţiunii române. În numele Consiliului Naţional Român, Vasile Goldiş a citit această rezoluţie celor peste 100.000 mii de români, uniţi în suflet şi simţire, adunaţi pe platoul din cetate. La 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional a ales prima conducere românească a Transilvaniei, Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. În expunerea sa, Maniu a fundamentat juridic actul unirii şi a pus bazele unei politici a naţionalităţilor, magistral sintetizată în cuvintele: “Nu vrem să devenim din asupriţi asupritori”.
Pe 1 decembrie 1918, la Marea Adunare de la Alba lulia, Iuliu Maniu a jurat, în faţa a patru arhierei, că va lupta pentru conservarea integrităţii hotarelor româneşti până la sfârşitul vieţii. Iuliu Maniu şi-a respectat jurămintele şi toată viaţa a luptat pentru apărarea fruntariilor româneşti şi împotriva tuturor formelor de dictatură ce căutau să fie impuse poporului român.
După 20 de ani de la unire, însă, provinciile intrate în România erau dezamăgite. Problema lor era centralismul excesiv şi faptul că doleanţele lor nu erau luate în seamă la Bucureşti. La iniţiativa lui Iuliu Maniu, la 15 decembrie 1938, Regelui Carol al II-lea i-a fost expusă situaţia din ţară şi nemulţumirile provinciilor la 20 de ani de la Marea Unire, într-un Memorandum al românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.
“Sire,
Timp aproape de o mie de ani, Românii din Transilvania şi Banat au îndurat toate suferinţele şi pierderile naţionale, pricinuite de jugul unei stăpâniri duşmănoase. (...)
Trei elemente au fost componentele de căpetenie ale ideologiei politice româneşti de peste Carpaţi: ideea naţională, dreptatea socială şi regimul democratic. Aceste trei principii, adânc împletite şi organic legate, formau în spiritul Ardealului şi Banatului o treime atât de strânsă, încât se confundau în acelaş mare ideal de eliberare, de unire şi de înălţare a naţiunei. Un stat românesc, fără democraţie şi fără dreptate socială pentru ţărani şi muncitori, ar însemna pentru ardeleni un naţionalism golit de o bună parte din conţinutul lui real şi ar fi continuarea vechilor nedreptăţi sub formă nouă, naţională. Tocmai de aceea conducătorii cari au convocat şi au condus adunarea de la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, proclamând principiul însuşi al unirei cu ţara-mamă, au înscris în acelaş timp necesitatea celor două reforme fundamentale în însăşi rezoluţia ce s-a votat, înţelegând ca ele să facă parte integrantă şi organică din textul ei istoric. (…)
Guvernele care au urmat după Consiliul Dirigent au procedat întâi la distrugerea esenţei însăşi a vieţei politice, care este dreptul de vot. Practica monstruoasă a furtului de urne, pusă în aplicare şi repetată în mod sfidător la fiecare nouă guvernare, a deschis calea celorlalte abuzuri. Guverne cu totul lipsite de prestigiu şi de popularitate în aceste provincii au aruncat asupra Ardealului şi Banatului clientela lor politică. Cu metode ilegale, ele au impus ca parlamentari persoane necunoscute, adesea trădători notorii ai cauzei naţionale în timpul jugului străin, şi au umplut funcţiunile politice şi administrative cu elemente străine de împrejurările locale şi de cetăţenii acestor ţinuturi. Au revocat din serviciu ardeleni şi bănăţeni bine cunoscuţi, bucurându-se de o aleasă reputaţiune, cunoscători ai nevoilor şi spiritului provinciei. (...)
Metodele de exploatare fără scrupul, o goană neastâmpărată după îmbogăţire a sateliţilor, întovărăşită de imoralitate şi corupţiune sfidătoare, au rănit sentimentul public al provinciei, odinioară sub raportul moral sănătoasă până la austeritate. Cu scurta întrerupere a guvernărilor naţional-ţărăniste, Ardealul şi Banatul au fost aruncate într-o atmosferă cu totul contrară concepţiei lor de viaţă. O dureroasă deziluzie şi o chinuitoare descurajare au cuprins toate inimile în provinciile noastre. Aceste sentimente au fost şi mai mult agravate prin umilinţa ce au simţit, văzând cum dispare prestigiul şi simpatia de care se bucura poporul nostru în faţa tuturor străinilor. (...)
Sistemul centralist nu a înţeles aceea ce încă pentru Români a fost un principiu elementar de înţelepciune politică: metoda de asimilare treptată, fără procedări violente, a noilor provincii, prin respectarea tradiţiilor, a concepţiilor şi datinilor respective, prin descentralizarea serviciilor publice şi prin atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă. Aceste metode de înţelepciune politică au fost călcate în picioare faţă de o provincie care nu fusese, totuşi, cucerită, ci se unise printr-un act de liber entuziast consimţământ. Procesul de asimilare ar fi trebuit să se facă treptat şi cu prudenţă, nu numai spre a cruţa sensibilităţile, obiceiurile şi instituţiile înrădăcinate, dar şi spre a nu smulge florile odată cu buruiana, spre a nu distruge şi partea de tradiţii bune şi sănătoase. (...)
În general, Românii ardeleni şi bănăţeni, în loc de a spori forţa lor economică, se găsesc într-o situaţie inferioară faţă de trecut. Băncile ardelene, odinioară mândria acestei provincii, în plin progres înainte de război, astăzi sunt doborâte la pământ. (...)”
Memorandumul se încheia cu o cerere adresată Regelui Carol al II-lea, aceea de “a împărtăşi Transilvania şi Banatul cu dreaptă participare la viaţa de Stat şi administrativă şi a ocroti interesele lor naţionale, economice şi culturale în măsura cuvenită”.

La finalul Memorandumului, într-o serie de “reflecţiuni şi note explicative” foarte bine documentate, Iuliu Maniu îi prezintă Regelui nemulţumirile provinciilor dându-i ca exemplu ţinutul Timiş:
“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane! Atât face bugetul ţinutului Timiş! Legiuitorul a reunit bugetele celor 5 judeţe cari îl compun şi a creat ţinutul. Mijloacele au rămas aceleaşi, dar cheltuielile infructuoase au sporit, cu un organ în plus: Rezidenţa. Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. Drumurile judeţene, cari au fost în sarcina judeţelor, au trecut în sarcina Rezidenţei. Rezidenţa le va lăsa în aceeaş stare în care au decăzut de mult. Dealtfel şoselele naţionale cari sunt în sarcina Ministerului Drumurilor, n-au nici ele o soartă mai bună. În ţinutul Timiş, Ministerul n-a făcut nici un drum modern, autostrade până acum. De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una. Banatul e lăsat sorţii lui, ros de boli, de denatalitate, de mizerie fiziologică şi morală. Exemplul ţinutului Timiş aruncă o lumină tristă asupra stării din celelalte ţinuturi, ajunse într-o stare şi mai tristă, ca putere de acţiune şi de rezistenţă naţională”.
Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 76 de ani, ce s-a schimbat? Poate cifrele. În rest, situaţia este, din păcate, aceeaşi. Ceea ce ne-a lăsat Iuliu Maniu, rămâne la fel de actual ca şi în 1938.
Să luăm ca exemplu Timişoara. Toate raportările publice privitoare la starea economiei în judeţe şi municipii evidenţiază faptul că, exceptând capitala, Timişoara este pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte contribuţia la realizarea Produsului Intern Brut. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte fondurile care se întorc de la bugetul de stat la bugetele locale, Timişoara se află mereu pe unul dintre ultimele locuri. Sunt ani de zile de când Timişoara nu a mai primit ajutor financiar de la centru pentru proiectele sale, indiferent de culoarea politică a guvernelor care s-au perindat în această perioadă şi care au acoperit întregul spectru politic românesc. Tot ceea ce s-a realizat în Timişoara - şi care pentru unii pare foarte puţin, pentru alţii pare foarte mult - a avut la bază numai şi numai bugetul local. Ne-am descurcat prin forţe proprii, doar cu ceea ce a rămas în Timişoara, fără să fim ajutaţi de cei la care, din întreaga ţară, noi le dăm cel mai mult.
Însă Timişoara şi locuitorii ei merită mult mai mult. Dacă tot avem cea mai mare contribuţie la buget, normal ar fi să se întoarcă măcar o mică parte din aceşti bani şi pentru susţinerea unor proiecte concrete ale Timişoarei. Primim mereu doar promisiuni, aşa cum am tot primit. Iar situaţia Timişoarei nu este una singulară. Centralismul excesiv este, în continuare, una dintre problemele majore cu care se confruntă România. Iar această problemă loveşte în zeci de comunităţi locale din întreaga ţară.

de Flavius BONCEA

Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Vestul.ro


Editorial

Editorial

Scris la: 1 Decembrie 2016

Memorandumul lui Maniu – mai actual decât oricând

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!" Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 78 de ani, ce s-a schimbat?

Citeste articolul

Castelino Club pentru Copii in Timisoara

play