Potrivit unui Raport informativ al Securităţii, în perioada 18-22 iunie 1951, regionalele C.F.R. Timişoara şi Craiova au participat la „operaţiunile de dislocare” cu 56 de trenuri, alcătuite din 2.962 de vagoane. (110) Acestea au circulat pe rutele Timişoara-Lugoj-Caransebeş-Orşova şi Arad-Ilia-Simeria. După o statistică din 22 iunie 1951, „au plecat din staţiile de îmbarcare din zona de dislocare un număr total de 181 eşaloane, cu 7.780 vagoane, respectiv 9.733 familii, cu 33.944 persoane.” (111) Iar dintr-o Notă întocmită de aceleaşi organe se desprindea că la 22 iunie „programul de încărcare pe regionala Timişoara nu s-a realizat conform planului”, deoarece dislocaţii din Biled, Beşenova Nouă şi Becicherecu Mic „n-au încăput în trenurile speciale”, fiind necesară o „repartiţie suplimentară de câte 30 vagoane pentru fiecare staţie.” (112)
În total, după datele autorităţilor, au fost deportate 40.320 de persoane, dintre care: chiaburi şi cârciumari 19.034; basarabeni 8.477; macedoneni 3.557; foşti S.S.-işti 2.344; cetăţeni străini 1.330; rudele celor fugiţi peste graniţă 1.218; titoişti 1.054; epuraţi din zonă, fiind consideraţi duşmani 731; contrabandişti 657; epuraţi proveniţi din afară 590; persoane care au sprijinit bandiţii 367; condamnaţi politic şi de drept comun 341; persoane aparţinând conducerii Grupului Etnic German 257; moşieri şi industriaşi 162; foşti comercianţi 21; alte categorii 180. (113) Miodrag Milin estima cifra totală a sârbilor deportaţi la peste 2.000. (114)
O statistică a capilor de familie deportaţi după naţionalităţi pentru cele 18 localităţi de deportare din Bărăgan dădea următoarele cifre: (115)
|
Localitatea
|
Români bănăţeni
|
Basarabeni şi bucovineni
|
Macedoneni (aromâni)
|
Germani
|
Iugoslavi
|
Alţii
|
|
1. Pelican
|
222
|
105
|
-
|
-
|
-
|
-
|
|
2. Ezerul
|
126
|
163
|
30
|
69
|
26
|
-
|
|
3. Olaru
|
272
|
163
|
-
|
169
|
74
|
11
|
|
4. Dropia
|
211
|
120
|
-
|
76
|
-
|
20
|
|
5. Fundata
|
72
|
183
|
49
|
79
|
38
|
-
|
|
6. Viişoara
|
161
|
178
|
20
|
186
|
32
|
16
|
|
7. Dâlga
|
191
|
149
|
47
|
134
|
45
|
-
|
|
8. Lăteşti
|
40
|
190
|
-
|
120
|
119
|
73
|
|
9. Movila Gâldăului
|
70
|
70
|
-
|
110
|
-
|
101
|
|
10. Răchitoasa
|
120
|
142
|
44
|
309
|
40
|
31
|
|
11. Valea Viilor
|
147
|
103
|
-
|
148
|
225
|
74
|
|
12. Salcâmi
|
290
|
112
|
-
|
108
|
-
|
57
|
|
13. Brateş
|
172
|
116
|
194
|
119
|
20
|
-
|
|
14. Zagna
|
180
|
155
|
58
|
193
|
27
|
-
|
|
15. Măzăreni
|
288
|
78
|
72
|
69
|
8
|
-
|
|
16. Rubla
|
147
|
39
|
11
|
246
|
8
|
-
|
|
17. Bumbăcari
|
104
|
88
|
27
|
123
|
48
|
-
|
|
18. Schei
|
170
|
32
|
-
|
147
|
57
|
-
|
|
Total
|
3069
|
2153
|
552
|
2405
|
775
|
409
|
Rezultau următoarele procentaje ale naţionalităţilor capilor de familie deportaţi în aceste locali
Rezultau următoarele procentaje ale naţionalităţilor capilor de familie deportaţi în aceste localităţi: români bănăţeni 32,77%; basarabeni şi bucovineni 22,99%; macedoneni (aromâni) 5,89%; germani 25,68%; iugoslavi 8,27%; alţii 4,36%. În legătură cu terenurile rămase prin dislocarea acestor oameni, era făcută la 22 iunie 1951 şi o Propunere de felul cum să se muncească terenurile evacuaţilor, de către primul secretar al raionului Sânnicolau Mare, Ioan Lupu, care arăta că „unele culturi” de pe „cca. 12.000 ha de teren rămas” trebuiau urgent recoltate. Din pricina „lipsei acute de braţe de muncă”, activistul propunea iniţierea recoltării „sub formă de muncă voluntară”, pentru că „munca sub formă de plată în bani va fi grea sau chiar imposibil” de realizat. Ca urmare, se solicita recurgerea la muncă forţată! (116)
Deportările din vara lui 1951 erau completate cu H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1952, care specifica: „Ministerul afacerilor interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în aceste centre, precum şi mutarea din orice localitate a persoanelor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor mutaţi li se va putea stabili domiciliu obligator în orice localitate.” (117) În expunerea făcută cu acest prilej de ministrul de interne, Teohari Georgescu, erau enumerate următoarele categorii (stabilite încă prin H.C.M. nr. 1.154/950): „cei care n-au nici o ocupaţie, cei care refuză sistematic plasarea prin Oficiul forţelor de muncă, cei care au suferit condamnări (politice, n.n.), foştii exploatatori etc.” (118) La aceştia erau adăugaţi acum cei „care (prin) manifestările lor faţă de poporul muncitor dăunează construirii socialismului în R.P.R. (cum ar fi cei care comit acte de sabotaj, [nu se supun] la executarea legilor şi măsurilor organelor de stat, răspândesc [zvonuri şi] ştiri de natură a discredita regimul de democraţie populară şi [comit alte] fapte de asemenea natură).” (119)
Calvarul deportării pentru toate aceste categorii de cetăţeni, în cea mai mare parte nevinovaţi, a luat sfârşit abia în 1956, când, după normalizarea relaţiilor cu Iugoslavia lui Tito, au primit permisiunea de a se reîntoarce la căminele lor. De cele mai multe ori, ei şi-au regăsit vechile locuinţe devastate sau ocupate de ştabi, care nu mai catadicseau să le părăsească. Pe parcursul întregii perioade comuniste, nefericiţii foşti deportaţi în Bărăgan au continuat să poarte stigmatul unor vremuri cumplite.
Note:
110 Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, op. cit., în loc. cit., nr. 6/1994, p. 25.
111 Ibidem.
112 Ibidem.
113 Miodrag Milin, Liubomir Stepanov, op. cit., p. 186.
114 Ibidem, p. 28.
115 Apud Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, op. cit., p. 28-30.
116 William Totok, op. cit., p. 91-92.
117 Ibidem, p. 93.
118 Ibidem.
119 Ibidem, p. 94.
sursa foto: Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, filiala Timiş
