Vestul.ro
Astazi

14 ianuarie 1933



Deşi Iuliu Maniu anunţă demisia guvernului ţărănist în 12 ianaurie 1933, două zile mai târziu Alexandru Vaida-Voievod acceptă propunerea regelui Carol al II-lea şi formează un nou guvern.


După fuziunea Partidul Naţional Român cu Partidul Ţărănesc, în 1926, Alexandru Vaida-Voievod se impune ca unul dintre liderii noului partid, Partidul Naţional Ţărănesc. Este numit ministru de interne, în 1928, apoi prim-ministru, în iunie 1932.
Spre sfârşitul lui 1932, contradicţiile dintre Regele Carol al II-lea şi Iuliu Maniu se accentuează. După ce regele a acceptat unele condiţii cerute de Iuliu Maniu (renunţarea la Elena Lupescu şi la camarila regală), Maniu, ca o ultimă încercare a a-i acorda credit regelui şi la insistenţele conducerii PNŢ, a acceptat să formeze guvernul, în octombrie 1932. În continuare, regele a refuzat să îi înlocuiască pe Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei şi pe Constantin Dumitrescu, comandantul jandarmeriei, persoane din camarila regală. Drept urmare, Ion Mihalache, ministrul de interne, a demisionat la 8 ianuarie 1933, iar Iuliu Maniu, în semn de solidaritate, a prezentat demisia guvernului patru zile mai târziu.
Cu toate acestea, Alexandru Vaida-Voievod a acceptat un nou mandat şi a format guvernul, la 14 ianuarie 1933. Ca urmare a orientării de colaborare cu Regele Carol al II-lea şi camarila regală, orientare pe care partidul o adoptase la acea vreme, Iuliu Maniu a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc. Al. Vaida-Voievod a fost ales preşedinte al partidului. Neputând, însă, rezolva problemele cu care se confrunta ţara şi negăsind sprijinul necesar în PNŢ, Vaida-Voievod a demisionat spre sfârşitul lui 1933 atât din fruntea guvernului, cât şi din fruntea PNŢ.

Ana LUPU


surse: www.corneliu-coposu.ro, www.enciclopediaromaniei.ro; sursa foto: www.wikipedia.org