Vestul.ro
Banat

Deportarea bănăţenilor în Bărăgan (1951) din perspectivă istorică (2)



„Lupta împotriva chiaburilor” a reprezentat o etapă obligatorie pentru staliniştii din România în mersul către o societate ideală din punctul lor de vedere, conform cu teoria marxist-leninistă, a egalităţii în sărăcie.


Cam în aceeaşi perioadă, a „luptei finale împotriva chiaburimii”, conducerea stalinistă a ţării mai era preocupată profund şi de o altă problemă, tot atât de importantă: Iugoslavia! Conflictul Stalin-Tito din acei ani a îmbrăcat forme de-a dreptul groteşti. În raportul său, intitulat Partidul Comunist din Iugoslavia în mâinile unor asasini şi spioni, prezentat la consfătuirea Cominform-ului (Biroului informativ al partidelor comuniste şi muncitoreşti) din noiembrie 1949, Gheorghiu-Dej atrăgea atenţia asupra pericolului infiltrării unor elemente duşmănoase în rândurile partidului: „Vigilenţa maselor trebuie să ia forme organizatorice. Trebuie să demascăm şi să stârpim în rândurile noastre elementele naţionaliste burgheze şi pe toţi agenţii imperialismului, sub orice formă s-ar ascunde.” (11) Iar într-o altă expunere în faţa activului de partid din 8 decembrie 1949 afirma: „Populaţia muncitoare sârbă, în întregul ei, trebuie să fie o forţă activă în lupta împotriva bandei de spioni şi asasini a lui Tito-Rankovici. Banda Tito-Rankovici caută să infiltreze în rândurile acestei populaţii pe agenţii ei plătiţi. Noi trebuie să obţinem ca poporul muncitor român şi naţionalităţile conlocuitoare, inclusiv populaţia muncitoare sârbă din R.P.R., să formeze un zid de nepătruns pentru agenţii criminalei clici de spioni şi asasini a lui Tito.” (12)
Ca urmare, numeroşi intelectuali şi fruntaşi ai sârbilor din România au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. Procesul „trădătorilor şi spionilor titoişti”, judecat de Tribunalul militar din Bucureşti între 1-7 august 1950, s-a soldat cu trei condamnări la moarte (Djuro Basler, Nicola Milutinovici şi Vidosa Nedici) şi alte nouă condamnări variind de la muncă silnică pe viaţă la 3 ani închisoare corecţională (Miloş Todorov, Boşco Laţici, Bojidar Stanoievici, Milorad Adamov, Miladin Silin, Angelco Peiovici, Jiva Petrov, Svetomir Radosavlievici, Nicola Medici). (13) Pe lângă aceştia, au mai fost reprimaţi şi alţi fruntaşi sârbi: Bora Petrov, Milan Nicolici, Steva Petrov, Ivan Stamoran, Gioca Cnejev, Sima Ianoşev, Borislav Conici, Ioţa Sapungin, Milutin Sepeţan, Milutin Adnagi, Mladen Ilin, Costa Peici, Borislav Lala-Dobrin etc. (14)
Punctul comun al propagandei şi acţiunii împotriva chiaburilor şi a Iugoslaviei era Banatul. Aici exista o ţărănime incomparabil mai înstărită decât în celelalte regiuni ale ţării, iar apropierea frontierei cu Iugoslavia, unde era la putere un „regim chiaburesc”, era considerată deosebit de propice infiltrării de elemente subversive. „Teama de contaminare a populaţiei româneşti cu erezia titoistă pare astăzi ridicolă, preciza Victor Frunză. Atunci, însă, frica şi suspiciunea creau o atmosferă de autentică teroare.” (15)
În legătură cu locuitorii zonei de frontieră cu Iugoslavia, prin H.C.M. nr. 200/1951 s-a hotărât ca „unele categorii” de pe o fâşie de 25 km. de la graniţă să fie strămutate în interiorul ţării. (16) Liubomir Stepanov menţiona: „În primăvara anului 1951 a fost înteţită propaganda antititoistă în presă şi în cadrul organizaţiilor de partid, cu scopul de a se crea o psihoză de nesiguranţă în rândul populaţiei. Concomitent, au fost efectuate şi verificările în teren, pentru identificarea persoanelor «suspecte», conform listelor întocmite. Şi, în fine, Hotărârea Ministerului afacerilor interne din 05.06.1951, pentru declanşarea acţiunii.” (17) În acelaşi timp, au fost concentrate mari efective militare, ale Securităţii, Miliţiei şi grănicerilor. Aproximativ 10.000 de soldaţi au blocat zona de frontieră, iar alţi circa 12.000 de soldaţi şi ofiţeri au fost desemnaţi să execute operaţiunea de ridicare şi însoţire până la destinaţie a celor deportaţi. (18)
Spaţiul de 25 km. de-a lungul frontierei iugoslave se întindea între satele Beba Veche (judeţul Timiş) şi Gruia (judeţul Mehedinţi), acoperind un număr de 203 localităţi din actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Cu locuitorii ridicaţi de aici au fost create 18 noi localităţi în Bărăgan. (19)
William Totok preciza: „Dislocările planificate de conducerea P.M.R. necesitau masive forţe organizatorice şi administrative, la care au participat, potrivit documentelor din arhivele româneşti, activişti de partid şi de stat, lucrători ai Ministerului de interne, trupe de Securitate şi armată, funcţionari ai diferitelor ministere. Toată acţiunea a fost coordonată de Ministerul de interne, în frunte cu Teohari Georgescu.” (20)


Note:
11 William Totok, Aprecieri neretuşate. Eseuri, articole şi interviuri 1987-1994, Iaşi, 1995, p. 78 (capitolul Deportările în Bărăgan).
12 Ibidem.
13 Mircea Rusnac, Procesul intentat liderilor sârbi „titoişti” (1950) şi implicaţiile sale, în Analele Banatului. Serie nouă. Arheologie-Istorie, Timişoara, nr. 5, 1997, p. 393; „Scânteia”, nr. 1.806 din 8 august 1950.
14 Miodrag Milin, Liubomir Stepanov, op. cit., p. 21.
15 Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Bucureşti, 1990, p. 384.
16 Miodrag Milin, Liubomir Stepanov, op. cit., p. 22.
17 Ibidem.
18 Ibidem.
19 Ibidem.
20 William Totok, op. cit., p. 79.


sursa foto: wikipedia.org