Încă din 1948, în raza comunei Mehadica începuse să activeze grupul condus de Sfârloagă. (43) Dumitru Işfănuţ zis Sfârloagă din Domaşnea acţiona în special în preajma localităţilor Rusca, Domaşnea, Cornereva şi Borlovenii Vechi. Grupul lui era constituit atât din localnici, cât şi din mehedinţeni refugiaţi. Ei atacau magazine, locuinţe ale unor colaboraţionişti cu regimul aflat la putere, precum şi sedii ale unor posturi de Miliţie. Unul dintre conducătorii acestui grup a fost mehedinţeanul Nicolae Ciurică, originar de lângă Baia de Aramă. Acesta fusese încă din 1945 om de legătură al colonelului Ion Uţă, refugiat pe atunci în zona din preajma localităţii Cornereva. El avea o serie întreagă de astfel de oameni de legătură, care îi asigurau totodată şi alimentarea. În iulie 1950, în comuna Sacu, doi dintre aceştia, Nicolae Ciurică şi Ion Avram din localitate, au fost prinşi de doi miliţieni în casa ultimului. Ciurică a reuşit să evadeze de sub escortă, care îl ducea către închisoarea din Craiova, sărind din tren în zona Poarta-Teregova. De acolo, a mers la partizanii lui Sfârloagă, aflaţi atunci pe muntele Olanu. (44)
În noaptea de 1 noiembrie 1950, a avut loc o confruntare la Domaşnea, când casa lui Gheorghe Badiu a fost încercuită de circa 400 de militari şi trupe de Securitate. În casă se aflau, pe lângă gazdă, Dumitru Işfănuţ zis Sfârloagă, Nicolae Ciurică şi fierarul Meilă. Ei fuseseră vânduţi de Stasia, o femeie care până atunci îi aprovizionase permanent. Ciurică menţiona: „N-a fost singura care ne ajuta. Majoritatea localnicilor ţineau cu noi, voiau să rezistăm. Prea puţini erau pe atunci dornici de comunişti.” (45) Gheorghe Badiu şi Meilă s-au predat, dar Sfârloagă şi Ciurică au reuşit să fugă. Ciurică a trecut pe la Lacul Cerbului şi a ajuns la familia Urdăreanu din Cornereva. În aceeaşi seară a plecat în Munţii Godeanu, unde i-a regăsit pe partizani, care peregrinau dintr-un loc într-altul: „Noi nu eram niciodată în acelaşi loc. Iarna asta eram în Retezat, iarna următoare în altă parte, pentru că în timpul verii adăpostul putea fi descoperit. În iarna aceea am iernat sub Ţarcu, la izvoarele Hidegului.” (46) Ciurică l-a reîntâlnit pe Sfârloagă în apropiere de Feneş, într-un sălaş. În seara următoare, ei s-au reîntors la Domaşnea, luând legătura cu Pătru Armeni, care le-a comunicat faptul că armata se retrăsese. Seara l-au atacat pe maiorul Zoltan Kling, comandantul Securităţii din Lugoj, care pleca de la Teregova la Herculane. Acesta, însă, a reuşit să scape.
Adăpostul din iarna anilor 1950-1951 a fost în Munţii Ţarcu: „Adăpostul era o cazemată în pământ, cu lemn pus deasupra şi locuri de ieşire, locuri camuflate. În adăpost aveam toată aprovizionarea pe patru-cinci luni: cartofi, carne, brânză, sare, făină. Dacă aveam cartofi şi brânză, rezistam toată iarna. După ce intram la adăpost, nu mai ieşeam până primăvara, doar scurt, în jur, şi numai când stătea să ningă. Şi apa, de multe ori, o băgam la adăpost, pentru că apa era controlată. Împrospătam apa, tăiam lemne şi le aduceam numai când stătea să ningă, seara, apoi ningea peste noapte şi ni se acopereau toate urmele.” (47) De două ori, grupul a fost surprins în timpul iernii în astfel de adăposturi, dar reuşea să scape prin ieşirile camuflate. O dată fusese la Steierdorf, către Valea Almăjului, iar a doua oară la Nera, când grupul cuprindea 70 de membri, dintre care 22 erau numai din Teregova. (48) În 1951, grupul a atacat cinci miliţieni pe Semenic, luându-le muniţia, dezarmându-i şi legându-i.
Tot în 1951, la sălaşul lui Ilie Urdăreanu, Securitatea a capturat doi membri ai grupului lui Sfârloagă, care stătuseră ascunşi într-o groapă anume săpată şi bine mascată aproape trei luni. Dispuneau de arme automate, muniţie şi grenade. Armamentul şi-l procurau din rezervele abandonate în munţi, în timpul celui de-al doilea război mondial. (49)
Grupul lui Sfârloagă l-a ucis pe invăţătorul Dumitru Gorgan din Mehadica în seara zilei de 13 decembrie 1948. (50) Ei au răpit-o şi pe Anastasia Benghia din Domaşnea, cea care îi trădase, au torturat-o şi au ucis-o. La 22 mai 1951 au atacat satul Cănicea de lângă Domaşnea, jefuind magazinul cooperativei, iar după o săptămână, satul Borlovenii Vechi. De acolo au răpit câţiva colaboraţionişti, pe care i-au dus, sub ameninţarea automatelor, în pădure, către Muntele Mic. Acolo, unul dintre ei, Iosif Imbrescu, a fost legat de un stejar şi împuşcat. (51)
După această ultimă acţiune, şeful Miliţiei regiunii Severin, maiorul Viorel Tăurescu (ulterior general, şef al Inspectoratului judeţean Timiş al Ministerului de interne), a dat imediat alarma. Întregul efectiv pregătit pentru acţiunile de urmărire şi scotocire în vederea capturării ori a nimicirii partizanilor s-a îndreptat către Munţii Semenic. „Potrivit planului dinainte conceput, efectivele aflate în acel moment în mai multe puncte apropiate de locul unde fusese semnalată banda, au început deplasarea operativă, simultană şi concentrică, pentru a-i încercui pe răufăcători, înainte ca ei să ajungă în masivul muntos, mai greu accesibil.” (52) Grupa călare de la Bozovici, condusă de sergentul Virgil Păsărică, a traversat pădurea de la poalele Muntelui Mic, iar restul efectivului, dispus în mai multe eşaloane, a urcat către izvoarele pârâului Nera, pentru a constitui un semicerc, de unde să înceapă scotocirea. În momentul în care maiorul Viorel Tăurescu instala trupele în poziţiile stabilite, sergentul Virgil Păsărică a fost împuşcat mortal de partizani. (53) Deşi unii dintre ei au fost capturaţi, atunci sau mai târziu, alţi partizani au izbutit să fugă, fiind hăituiţi în continuare de oamenii Securităţii. Aceştia, deghizaţi în ciobani sau tăietori de lemne, organizau pânde şi capcane pentru a descoperi ascunzişurile fugarilor. În scurt timp, grupul a fost aproape în întregime capturat. Doar Sfârloagă, în învălmăşeala ultimei lupte, a reuşit să se furişeze în desişul pădurii. Pentru capturarea sa a acţionat un grup de ofiţeri, între care Vasile Rednic, Ioan Pop, Constantin Popescu şi alţii, care au declanşat „zile şi nopţi de pândă, supravegheri, investigaţii.” (54) Apropiindu-se iarna, se aşteptau ca Sfârloagă să nu rămână în munţi, ci să caute adăpost într-un sat. Vasile Rednic a descoperit că la Sadova Nouă, comuna Slatina-Timiş, la peste 25 km de Domaşnea, Sfârloagă avea un cunoscut cu care făcuse armata. Deghizat în pădurar, el l-a acostat pe acesta pe uliţă, iar acesta l-a trădat pe Sfârloagă, care era într-adevăr ascuns la el în beci. Sub casă exista o galerie anume săpată, pe unde el putea pleca până în grădină, care era, la rândul ei, la câţiva paşi de pădure. Trei securişti au încercuit beciul, dar Sfârloagă nu s-a predat viu, ci a utilizat armamentul de care dispunea. Securiştii au ripostat aruncând grenade, care l-au răpus. (55)
Ciurică a fost arestat abia în 1954, la Cornereva, la locuinţa familiei Urdăreanu. A fost condamnat la 25 ani muncă silnică, pentru „organizaţie subversivă şi teroare.” A fost eliberat după zece ani, în 1964. (56)


Note:
43 Alexiu Gorgan, Emoţia recunoştinţei, în Magazin istoric, nr. 8/1974, p. 97.
44 Emilian Pavel Jurma, op. cit., p. 96.
45 Ibidem.
46 Ibidem, p. 97.
47 Ibidem.
48 Ibidem.
49 Mihai Grozavu, S-a întâmplat cândva în Munţii Banatului, în Magazin istoric, nr. 5/1974, p. 61.
50 Alexiu Gorgan, op. cit., p. 97.
51 Mihai Grozavu, op. cit., p. 62.
52 Ibidem.
53 Ibidem, p. 63.
54 Ibidem.
55 Ibidem.
56 Emilian Pavel Jurma, op. cit., în loc. cit., nr. 9, octombrie 1994, p. 76.


foto: imagine din Domaşnea, una dintre localităţile în care mişcarea anticomunistă a prins rădăcini, localitate în care a avut loc o confruntare între partizanii bănăţeni şi autorităţile comuniste; sursa foto: www.domasnea.com