Ieri, la sediul PNŢCD Timiş a avut loc lansarea volumului al X-lea al cărţii „Cărările speranţei”, semnate de Ileana Silveanu. Cartea urmăreşte, aşa cum menţionează autoarea, „destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat”. Autoarea a studiat documente, a adunat mărturii, a căutat în arhive ale diverselor instituţii, pentru a reconstitui întâmplări, situaţii şi a scoate în evidenţă faptele, destinele celor care au luptat împotriva comunismului, în special din această parte a ţării. La lansare au participat primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, precum şi viceprimarul Adrian Orza.



Iată ce a spus autoarea, Ileana Silveanu, despre volumul lansat, cu referire la destinele femeilor care s-au implicat în această luptă, mai ales că manifestarea a avut loc în data de 8 martie: „În cele zece volume ale cărţii mele, „Cărările speranţei”, am vorbit nu doar despre cei care au aprins flacăra rezistenţei anticomuniste şi au ars, ci şi despre ajutorul pe care care l-au avut: femeile care le-au stat alături, şi acestea nu au fost puţine. Dacă în urmă cu vreo patru ani s-a pus problema ridicării unui monument în cinstea Elisabetei Rizea, femeia care a reuşit să îi sperie pe securişti prin dârzenie şi curaj, pe mine m-a revoltat că femeile din Banat, care au avut o contribuţie majoră, au fost uitate cu desăvârşire. Paginile cărţii mele demonstrează contribuţia pe care au avut-o femeile din Banat în această luptă. Pe bază de documente, în volumul X al cărţii mele există harta Banatului, aşa cum a fost ea când Direcţia Securităţii era în Timişoara şi cuprindea judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin. Aici îşi avea nucelul puternic, de aici porneau directivele şi tot aici se aduceau arestaţii. Sunt 138 de localităţi de unde s-au făcut arestări, iar acestea nu sunt toate, sunt mult mai multe.
Au fost multe femei care m-au impresionat prin atitudinea lor, prestanţa şi demnitatea lor. Fie că au fost avocate, doctoriţe, învăţătoare sau simple ţărănci, au fost femei care au stat alături de soţii lor şi nu i-au trădat nici chiar când au fost supuse unor chinuri de neimaginat. Au fost femei demne, care au ştiut să îi înfrunte pe cei care le-au chinuit, care şi-au păstrat credinţa şi nu au trădat.
Am să vorbesc de Mărioara Blănaru, soţia lui Spiru Blănaru, care a fost împuşcat în 16 iulie 1949, la Pădurea Verde. Învăţătoare de meserie, dată afară din învăţământ, Mărioara Blănaru nu a putut să îşi vadă soţul nici măcar în ziua procesului. Procesul s-a judecat în locul în care e azi Primăria, iar de acolo au fost aduşi la vechiul Penitenciar civil, clădirea de vizavi de Continental, unde trei celule au fost decretate celulele condamnaţilor la moarte. Interesant e că, din cei cinci care au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în 16 iulie 1949, deşi există procese verbale de execuţie şi alte acte, starea civilă nu are decât un singur certificat de deces şi acela a fost întocmit în iulie 1968. Este vorba despre certificatul lui Spiru Blănaru. Mărioara Blănaru a suferit enorm, iar apoi a murit de cancer. Sora ei a făcut puşcărie zece ani. Nu am auzit-o o dată vorbind rău de anii de pucărie, de anii de foame şi chin.
O altă femeie, de data aceasta simplă ţărancă, Elena Moaţă, a fost acuzată că a tricotat două perechi de ciorapi şi trei tricouri pentru cei din Rezistenţă. La final i s-a cerut să spună că regretă ce a făcut. Femeia a spus că, dacă soţul său ar ruga-o să le tricoteze şi lor, ştiind că suferă de frig, ar face-o, dacă ar ierta-o de pedeapsă. Culmea, acest lucru e notat în dosar.
O altă femeie la care vreau să mă refer e Maria Magheţi, mama preotului Benone Magheţi. Aceasta, în perioada de detenţie nu s-a ridicat când gardiencele au intrat în celulă. Pentru aceasta, a fost trimisă la izolare în plin decembrie. Izolarea însemna o cameră cu apă pe jos, un pat batant, care se lăsa jos seara la 21 şi se ridica dimineaţa la 6, fără să aibă saltea sau pernă, doar împletitura metalică, pe care să se stea. Femeia avea doar cămaşă, atât, iar mâncarea era la limita subzistenţei, zilnic, prin alternanţă, o fiertură, cu 200 grame pâine. A avut lanţuri la picioare.”
Acestea sunt doar câteva exemple de femei care au stat alături de soţii lor în lupta împotriva comunismului. Mai multe despre ce a însemnat rezistenţa anticomunistă în Banat ne dezvăluie Ileana Silveanu, în paginile celor zece volume ale „Cărărilor speranţei.”

A. GALETAR