La împlinirea a 20 de ani de când s-a lansat Proclamaţia de la Timişoara, în oraşul de pe Bega vor avea loc mai multe manifestări, care să aducă aminte de acest document programatic, de obiectivele urmărite, de oamenii care au luptat în Revoluţie şi, mai apoi, pentru schimbarea ţării. Întâlniri ale membrilor fondatori ai Societăţii „Timişoara”, întâlniri cu aleşii locali din 1990 ai oraşului, lansări de carte, precum şi ceremonia decernării premiilor anuale oferite de Societatea „Timişoara” se înscriu pe lista evenimentelor care se vor desfăşura în această săptămână.
Miercuri, 10 martie, la ora 18, la sediul Societăţii "Timişoara" va fi proiectat documentarul "Roumanie - Une revolution dans l`oeil des medias", în regia lui Antonio Wagner, un film despre revoluţia română, văzută de ziariştii străini. Documentarul este proiectat în cadrul proiectului „Filmul care doare”, derulat în colaborare cu Centrul Cultural Francez din Timişoara.
Joi, în 11 martie, va avea loc o întâlnire cu membrii Consiliului Local din 11 martie 1990. Aceasta se va desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Local Timişoara, de la ora 12. După-masa, este programată o întâlnire între membrii fondatori ai Societăţii şi ai ziarului „Timişoara”. Întâlnirea va avea loc la Casa Adam Muller Guttenbrunn, de la ora 15.
Vineri, 12 martie, la sediul Uniunii Scriitorilor Timişoara este organizată o masă rotundă, pe tema „Scriitorii şi Proclamaţia“. Aceasta va începe la ora 12, cu acelaşi prilej fiind lansate şi volumele: “Panică la Cotroceni”, de George Şerban, “Timişoara 1990 – 1992”, de Alexandra Indrieş, “Jurnalişti, eroi, terorişti”, de Lucian-Vasile Szabo. În aceeaşi zi, la ora 16, pe zidul clădirii “Bazar” (str. Proclamaţia de la Timişoara) va fi dezvelită o placă. Aceasta va aminti că în acel imobil au avut sediul Societatea şi ziarul „Timişoara.” O oră mai târziu, va avea loc dezvelirea “calcanului semnăturilor”, acoperit de listele cu semnături pentru Proclamaţie, întocmite în primăvara lui 1990. “Calcanul semnăturilor” se va găsi în scuarul de la intrarea pe str. Alba Iulia – Piaţa Libertăţii. Ziua de vineri se va încheia cu o evocare George Şerban, care va avea loc la Memorialul „Revoluţiei”, în sala care îi poartă numele, de la ora 18.
Premiile Societăţii „Timişoara” vor fi acordate în cadrul unei ceremonii ce se va desfăşura sâmbătă, 13 martie, în Sala Teatrului Naţional Timişoara, începând cu ora 16.
Manifestările dedicate împlinirii a 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei se vor încheia duminică, 14 martie, printr-un pelerinaj la cimitirele din Timişoara, în care îşi au locul de veci unii membri ai Societăţii „Timişoara”, pelerinaj care va începe la ora 12.
Ana LUPU








OPINIE



