Până acum, Grupul s-a întrunit la Geneva, fiind pentru prima dată când o şedinţă se organizează într-un alt oraş. Vor participa în jur de 150 de oficialităţi, de la Comisariatului ONU pentru Refugiaţi, reprezentanţi ai ţărilor implicate în procesul de relocare a refugiaţilor, precum şi reprezentanţi ai Guvernului României.
Oraşul Timişoara a fost ales cu prilejul împlinirii unui an (12 martie 2009) de când aici a fost deschis Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă. Este un Centru care oferă azil, pe o perioadă temporară de şase luni, refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil, din cauza unor condiţii care le pun viaţa în pericol, urmând a fi relocaţi în ţări terţe. Centrul de la Timişoara este al treilea de acest fel din lume şi primul din Europa.
La 8 mai 2008, a fost semnat la Bucureşti acordul între Guvernul României, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională şi relocarea ulterioară a acestora. Până atunci, România primise, în 1999, 4.000 de refugiaţi din Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, care au fost apoi trimişi in Statele Unite, iar în anii ce au urmat, refugiaţi din alte ţări.
Conform Acordului mai sus menţionat, sintagma „persoană aflată în nevoie urgentă de protecţie internaţională" se referă la refugiaţii recunoscuţi în baza Convenţiei din anul 1951 şi a Protocolului său adiţional din anul 1967, privind statutul refugiaţilor şi la alte persoane aflate sub mandat UNHCR, care se află în nevoie de evacuare urgentă din prima ţară de azil şi care urmează să fie admişi temporar pe teritoriul României în vederea relocării lor ulterioare în ţări terţe.
Această instituţie s-a născut ca un pas înainte după Centrul de Refugiaţi din oraş, care a găzduit în mai multe rânduri persoane care aveau nevoie de ajutor. Au fost găzduiţi aici refugiaţi din Palestina, Etiopia, Sudan, Irak şi alte ţări, Centrul având o capacitate de 200 de locuri. După ce s-a deschis acest Centru la Timişoara şi şi-a dovedit utilitatea, şi alte ţări europene au deschis unele similare.
Alex DIMA
foto: UNHCR








OPINIE



