Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara a organizat, la Centrul de Afaceri, două târguri, care sunt deschise de azi până duminică, 7 martie. Expo Mobila, târg ajuns la a XIII-a ediţie, vine cu propuneri de mobilier pentru sufragerie, dormitor, bucătărie etc., de toate tipurile, pentru toate gusturile. Ca o completare, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi spaţiu şi-a deschis porţile Deco Design, în cadrul căruia se găsesc diverse variante pentru decoraţiuni interioare şi exterioare. Ambele târguri sunt deschise de azi până sâmbătă inclusiv între orele 11-19, iar duminică, între orele 11-18. Preţul unui bilet este de 3 lei, copiii, pensionarii şi grupurile organizate având acces gratuit.
De ieri s-a deschis un Târg de Mărţişor, într-un pavilion mobil, amenajat în parcarea Billa, de pe Circumvalaţiunii. La târg participă zeci de firme, oferta fiind variantă, de la îmbrăcăminte, încălţăminte, la articole sportive, produse cosmetice, aranjamente florale, obiecte dre artizanat sau produse de patiserie. Târgul rămâne deschis până duminică, 7 martie, între orele 10-20.
Un alt târg, pe aceeaşi tematică, avem la Casa Tineretului, şi aici, produsele oferite fiind variate. Târgul este deschis până în data de 7 martie, între orele 10-20. La ambele târguri preţul unui bilet este de 2 lei.
Radu A. GHEŢA








OPINIE



