Pentru persoanele care beneficiază de aceste ajutoare şi au domiciliul în Timişoara, distribuţia se face de către primăria oraşului. Pentru că în luna februarie nu toţi cei care beneficiază de aceste ajutoare şi le-au ridicat, municipalitatea a decis să prelungească perioada de distribuire a acestora. Ajutoarele se pot ridica de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara (Bv. General Dragalina, nr. 38 – 42, lângă Gara de Nord).
Beneficiază de aceste ajutoare alimentare şomerii, care primesc indemnizaţie de şomaj, acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj. Actele necesare a fi prezentate la ridicarea produselor sunt următoarele: buletinul sau cartea de identitate (copie şi original) şi carnetul de şomer vizat la zi (copie şi original). Mai primesc ajutoare pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt mai mici de 400 lei/lună. Aceştia trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate (copie şi original) şi cuponul de pensie din luna curentă sau luna anterioară (copie şi original). O ultimă categorie este formată din persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. Pe lângă buletin sau carte de identitate (în copie şi original), aceste persoane trebuie să aibă certificatul de încadrare în grad de handicap, valabil la data ridicării produselor (în copie şi original). În cazul persoanelor care nu se pot deplasa, fie că este vorba despre persoane cu handicap sau pensionari, se poate prezenta o altă persoană pentru a ridica produsele. Aceasta, pe lângă actele deja menţionate, va avea şi propriul act de identitate în copie şi original.
Produsele alimentare se distribuie după următorul program: luni: 8.15 – 14.30, marţi: 8.15 – 18.30, miercuri: 8.15 – 14.30, joi: 8.15 – 17.30, vineri: 8.15 – 13.30.
A. LUPU








OPINIE



Ţărăniştii participă la Arad la o şedinţă a BNC, precum şi la evenimentul dedicat comemorării victimelor revoltei pornite în satele arădene împotriva...
Aleşii locali au decis majorarea preţului gigacaloriei, precum şi cuantumul subvenţiilor acordate pentru încălzirea locuinţei în sistem centralizat şi...
Deşi trebuia ca prima celulă a deponeului să fie gata în luna septembrie a acestui an, stadiul de realizare a lucrărilor, în acest moment, e de 15-20%, după cum...
Consilierii judeţeni timişeni se întrunesc în şedinţă de plen la finele lunii.
