Contractul prin care Casa Regală, proprietarul Castelului Peleş, a închiriat castelul statului român expiră la sfârşitul lunii martie. Ministrul culturii, Kelemen Hunor, a declarat ieri că reprezentanţii statului român s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Casei Regale, pentru a discuta despre situaţia castelului Peleş. Aşa cum menţionase ministrul de ceva vreme, statul nu are bani să cumpere castelul, mai ales acum, când criza financiară are efecte puternice. Aşadar, rămânea varianta prelungirii contractului de închiriere. Casa Regală a fost de acord cu această variantă, contractul fiind prelungit cu trei ani. Ministrul a mai precizat că se va menţine nivelul chiriei pe 2009.
Potrivit contractului, statul român este administrator al castelului, având obligaţia de a se ocupa de întreţinerea acestuia. Din păcate, până acum, castelul Peleş nu a fost prea bine întreţinut, avocatul Casei Regale menţionând că ar fi fost necesare mai multe lucrări pentru a opri degradarea castelului, lucrări care nu s-au realizat.
A. L.
sursa foto: www.infotravelromania.ro








OPINIE



