În anul 1859 are loc Unirea Principatelor Române. Un al doilea eveniment important al aceluiaşi an este războiul austro-franco-piemontez, soldat cu înfrângerea Austriei, fapt care a determinat o apropiere a împăratului de aristocraţia maghiară.
În 1860, în cadrul Senatului Curţii Imperiale Habsburgice, se discută ca Voivodina sârbească şi Banatul timişan să fie anexate Ungariei. Croaţii, românii, sârbii, slovacii trec la acţiuni politice. Bănăţeanul Andrei Mocioni, membru al Senatului Imperial de la Viena, a cerut o audienţă la împărat, arătând că în Banat nu este motivată o administraţie maghiară, căci populaţia este predominant de naţionalitate română, apoi sârbă şi maghiară. 
Între 18 şi 19 noiembrie 1860, deputatul Andrei Mocioni convoacă la Timişoara o adunare naţională a românilor. La această adunare se formulează cerinţele de autonomie faţă de Ungaria, printr-un memoriu în care se cere formarea unui „Căpitanat” român care să cuprindă teritoriile locuite de români şi drepturi confesionale, lingvistice şi naţionale pentru români. În alternativă la autonomie se cere unirea la Transilvania.
Dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena şi era una din condiţiile pentru o mai strânsă apropiere de Ungaria, respectiv de aristocraţia maghiară, de care împăratul avea atâta nevoie pentru succesul politicii sale. În decembrie 1860, este trimis la Viena un memoriu semnat de peste 12.000 de intelectuali, negustori şi meseriaşi din Banat, fără nici un rezultat.
Prin patenta din 27 decembrie 1860, împăratul Franz Joseph I a decis anexarea Banatului la Ungaria.
În 5 februarie 1867 s-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania şi Banatul rămân încorporate Ungariei. Sunt intensificate măsurile discrimatorii împotriva minorităţilor, astfel că românii vor încerca să se unească cu ţara. Spre deosebire de partea austriacă, partea ungară a îngrădit afirmarea identităţii naţionale a minorităţilor, acordându-le puţine drepturi şi libertăţi. S-au dat noi legi, prin care s-a dispus ca limba ţării şi a regiunii să se folosească în scris la toate dezbaterile judecătoreşti şi comunale, în şcolile primare, medii şi superioare. A fost, evident, o politică de maghiarizare, cu toate acestea, pentru Timişoara şi Banat această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic şi demografic. În pofida unei stări economice bune, românii doreau unirea cu Regatul Român, fapt ce s-a produs, practic, în 1919, Banatul fiind, însă, împărţit între România şi Regatul Serbilor, Croaţilor şi Slovenilor (Iugoslavia de mai târziu).

Ana LUPU


sursa: www.enciclopediaromaniei.ro; foto: harta Banatului sub administraţie maghiară; sursa foto: www.encicopediaromaniei.ro