Fundaţia Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizare a anunţat, printr-un comunicat trimis presei, că a pornit o campanie numită „Stop reformei Băsescu în Educaţie.”
Fundaţia la care ne referim are ca obiective sprijinirea reformei în domeniul învăţământului, în conformitate cu obligaţiile şi valorile europene ale României, promovarea unui climat adecvat în sistemul educaţional românesc, apărarea drepturilor elevilor, studenţilor şi profesorilor, promovarea proiectelor educaţionale şi încurajarea excelenţei în învăţământ.
Fundaţia anunţă că acest demers este iniţiat ca răspuns la recentele „propuneri de restructurare a sistemului de învăţământ din Romania” şi „la modul iresponsabil în care politicienii abordează problematica educaţiei”. În mesaj se mai subliniază: „Pornind de la premizele nefericite enunţate de Preşedintele României, dl. Traian Băsescu, SCEI a conturat evoluţia sistemică a ofertei de reformă propusă de actualul Executiv, după cum urmează: eliminarea conţinutului informaţional, radierea disciplinelor de studiu din programă, desfiinţarea învăţământului organizat”.
Prin acest program, fundaţia amintită intenţionează să monitorizeze instituţiile statului şi să le arate oamenilor cum, în foarte multe cazuri, lipsa de cunoştinţe, de profesionalism afectează credibilitatea unor instituţii importante ale statului şi se reflectă în deciziile luate.
Prima instituţie luată în vizor este cea a prim-ministrului. Membrii fundaţiei menţionează că, în urma unei verificări de rutină, au descoperit „lacune serioase ale responsabililor cu istoricul demnităţii de prim-ministru". Aceştia atrag atenţia că aparatul prim-ministrului prezintă, pe site-ul oficial al Guvernului României, „informaţii incomplete”.
Greşelile sesizate se referă la faptul că „din lista Prim-miniştrilor României lipsesc nume precum Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) sau - fiindcă observăm că un alt interimar, Arsache Apostol, este menţionat - Eugen Bejinariu (interimar între 21 şi 28 decembrie 2004). Recomandăm pe această cale, celor responsabili de inexactităţile pe siteul oficial al ministerului, consultarea manualului de istorie pentru clasa a VIII-a”, se încheie, ironic, mesajul.
Dacă acest demers va avea efectele scontate, dacă va provoca vreo schimbare în sensul dorit, rămâne de văzut. Partea bună este că există astfel de iniţiative, că sunt sesizate şi taxate mârlăniile, greşelile etc. şi că aceste mesaje vor ajunge la toţi cei afectaţi de felul în care este condusă ţara şi de deciziile care se iau în diverse domenii. De aici mai departe ţine de educaţia, de valorile, de conştiinţa fiecăruia dacă va deschide ochii sau va ignora în continuare cele sesizate.
Ana LUPU
sursa foto: www.apropo.ro
.jpg)









OPINIE


Primarul Timişoarei menţionează că a susţinut închirierea, în continuare, a spaţiului către Societatea „Timişoara”.
Ce finalitate au şi ce finalizare vor avea şedinţele de Guvern organizate în oraşele mari ale ţării?
Cele dintîi referinţe româneşti la conceptul de totalitarism datează din perioada interbelică şi ele au fost formulate de cunoscuţi intelectuali şi oameni...
