Publicaţia online Vestul.ro îşi propune ca prin opinii şi luări de poziţie să promoveze valorile tradiţionale bănăţene şi descentralizarea economico-administrativă.


Sever BocuVestul.ro
Vestul - din vechime


Ziar fondat in 1930 de Sever Bocu

| | | | |
| RSS vestul.ro
*  OPINIE *  ADMINISTRAŢIE *  CULTURĂ *  INTERVIU *  REVISTA PRESEI *  VESTUL SALBATIC *  TEMA LUNII *  ISTORIA BANATULUI *  EVENIMENTE
vestul.ro - tema lunii

Descentralizare, pe când?


Timisoara - 20 de ani de libertate


Revista Colectionarul Roman


28.11.2009 OPINIE vestul - YM vestul - print
Foto 1

Cum m-au convins cei de la PDL să votez cu Mircea Geoană

Sunt o persoană obişnuită, care urmăreşte fenomenul politic românesc. Întotdeauna mi-a plăcut jocul electoral, mi-a plăcut să urmăresc mişcările candidaţilor, indiferent de partidul din care făceau parte, şi replicile contracandidaţilor.

Am trăit mai multe alegeri pentru funcţia de preşedinte al României.
În 1990, am votat cu Ion Raţiu. A câştigat Ion Iliescu din primul tur, dar nu am avut ce să regret din punct de vedere al jocului politic. Am regretat doar că poporul român nu a reuşit să se trezească din cei 50 de ani de comunism
În 1992, am avut de ales între Emil Constantinescu şi Ion Iliescu. Am votat cu Emil Constantinescu, a câştigat Ion Iliescu. Nu am avut ce să regret – societatea românească a făcut un pas înainte faţă de 1990. Nu suficient de mare, dar premisele pentru 1996 erau bune.
Şi asta s-a văzut când, în 1996, având de ales din nou între Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, a câştigat Emil Constantinescu. Alternanţa la putere a fost primul semnal că în România lucrurile încep să meargă într-o direcţie bună. Asta până când, patru ani mai târziu, Emil Constantinescu s-a declarat înfrânt de Securitate.
Ce s-a întâmplat de atunci în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale?
În 2000 am avut de ales între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. M-am dus la vot, am intrat în cabină şi am anulat buletinul de vot scriind pe el tot ce simţeam faţă de alegerea de neales pe care o aveam în faţă.
În 2004 am avut de ales între Traian Băsescu şi Adrian Năstase. M-am dus la vot, am intrat în cabină şi am anulat buletinul de vot scriind pe el tot ce simţeam faţă de alegerea de neales pe care o aveam în faţă.
În 2009 am de ales între Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Aveam de gând să mă duc la vot, să intru în cabină şi să anulez buletinul de vot scriind pe el tot ce simt faţă de alegerea de neales pe care o am în faţă.
Şi totuşi…. Ceva s-a întâmplat în ultimele zile. Ceva făcut de PDL care m-a convins ca, pentru prima dată în viaţă, să mă duc şi să pun ştampila pe PSD. Să votez cu Geoană.
Să mă explic. În mocirla politică românească, există puţine personaje care se ridică deasupra intereselor politice, deasupra meschinăriei, deasupra mizeriilor de zi. Unul dintre aceste puţine repere de moralitate este primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Un bun de preţ cu care Timişoara se poate mândri şi de care trebuie să aibă grijă.
Scandalul cu mesajele electorale amplasate de PDL în Timişoara (deja celebrele „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu”) a fost cel care mi-a arătat mizeria la care se poate ajunge din disperarea de a obţine o funcţie. Fie ea şi funcţia de preşedinte al României. Mă întreb ce poate să te transforme pe tine, om, în ceva atât de mârşav încât să recurgi la un astfel de gest în încercarea disperată de a câştiga alegerile? De ce sunt atât de importante pentru tine aceste alegeri încât nici omenia nu mai contează? Unde este logica rânjetului satisfăcut afişat de pedeliştii timişeni, şi pe care îl puteţi vedea în pozele din diferite publicaţii, în momentul în care gestul lor este atacat aproape la unison de toată lumea?
Sunt puţini cei care citesc ziarele şi tot puţini sunt cei care urmăresc posturile locale de televiziune. Cei mai mulţi dintre cei care văd materialele electorale ale PDL-ului se gândesc că, probabil, Gheorghe Ciuhandu chiar îl susţine pe Traian Băsescu. Ştiindu-l pe Gheorghe Ciuhandu aşa cum îl ştiu şi eu – ca reper de moralitate în politica naţională – vor merge la vot pentru a pune ştampila pe Traian Băsescu şi pentru a legitima, astfel, o farsă fără precedent în alegerile româneşti.
Să îţi anulezi votul sau să nu votezi, într-un astfel de moment, înseamnă indirect să îl susţii pe Traian Băsescu. Să susţii mârşăvia făcută de oamenii lui din teritoriu. În acest joc, orice vot anulat devine, de fapt, un vot pentru această mizerie.
De aceea, pe 6 decembrie, dimineaţa, mă voi trezi, îmi voi bea cafeaua, voi fuma o ţigară. Mă voi duce la secţia de vot, voi lua buletinul de vot, voi intra în cabină. Taur fiind, voi vedea roşu în faţa ochilor la vederea celor doi candidaţi ai FSN, la vederea celor patru trandafiri de pe buletinul de vot. Voi încerca să-mi stăpânesc greaţa, voi fixa cu privirea patrulaterele în care sunt trecute numele Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Mă voi uita încă o dată, mai atent, la numele Traian Băsescu. După care voi închide ochii, voi pune ştampila în pătratul pe care scrie Mircea Geoană, voi pune buletinul în urnă şi voi ieşi la aer.
Mă voi gândi câtă dreptate a avut Silviu Brucan atunci când a spus că românilor nu le vor ajunge nici 20 de ani să se trezească din prostie. Câtă dreptate a avut Petre Ţuţea când a spus, după alegerile din 1990, că a făcut 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi. Voi aştepta rezultatele alegerilor cu speranţa că nu va câştiga Traian Băsescu. Cu dezamăgirea că va câştiga Mircea Geoană, dar cu speranţa că următorii cinci ani vor fi altfel. Iar în 2014 poate şi noi, ca popor, vom fi altfel.

de Delia GRIGORE

COMENTARII (15)

De zombie pe 30.11.2009 la 09:43

Simona draga si tu faci parte din categoria trepanatilor portocalii disperati si in mod cert ti-au inlocuit creierul cu rumegus ca la papusile de carpa Aradeana.Ai perfecta dreptate. Cand te gandesti ca este singurul saracutzul de el care se lupta cu toata gashka de interlopi si hoti care misuna in jurul lui:Videanu,Berceanu,Blaga,Udr ea,Boureanu si nu il ultimul rand "draga Stolo".Ultimul pasaj din articol ti se potriveste manusa, faci parte din categoria desemnata de Tutea.

De Tara de cacao, alegeri la fel pe 30.11.2009 la 01:08

Sunt unul din cei care a votot inca de la referendum anti-basescu, incepusera sa ma irite scandalurile iscate de el. Ce ma revolta insa este moliciunea tuturor adversarilor lui. A inceput la acel referendum, a continuat la toate alegerile de dupa. Antonescu si-a facut campanie reala vreo 6 saptamani, Geoana saracu e in campanie mereu, dar tot degeaba. Un al doilea lucru care ma irita este faptl ca, desi a instalat cel mai prost guvern din istorie, ducand la pierderi de locuri de munca aiurea si adoptand masuri de rasul curcilor, dupa scandalurile Ridzi si Udrea, inca sunt atatia oameni care il voteaza. Rromania e tara in care nici apocalipsa nu vine....

De carmen pe 30.11.2009 la 01:04

Numele actualului primar al Timisoarei - Gheorghe Ciuhandu - coincide cu numele consilierului local al Timisoarei Ovidiu Ciuhandu, acesta din urma membru al PDL. Organizatorii campaniei electorale a lui Traian Basescu au folosit in mod intentionat aceasta coincidenta de nume, in speranta ca sustinatorii primarului orasului de pe Bega ii vor acorda inca un mandat actualului presedinte al tarii. G. Ciuhandu nu numai ca nu il sustine pe Basescu, ci este chiar impotriva, declarand, zilele trecute, acest lucru in direct la Antena 3 (emisiunea Sinteza Zilei, cu Mihai Gadea). M-as bucura ca acest mesaj sau mesajele care aduc adevarul acesta la lumina sa fie promovate, in lipsa unei "curatiri a numelui" facute de campanagii electorali de la PDL si de indepartarea definitiva a panourilor/afiselor/bannerelor cu acest mesaj.

De KillaBeez pe 29.11.2009 la 21:08

Buna! Am 18 ani in primul tur nu m-am dus la vot ...chiar nu ma interesa dar acum sigur ma duc k 1 dintre ei tot iasa, dar macar sa iese cel mai putin rau dintre rai. Nu am apucat comunismul dar nici nu vreu sa stiu... ce stiu e ca PCR = FSN = PSD. Deci trebuie sa fi nubun cu acte in regula sa mai votezi PSD. O tot dati cu clipu ala de la plesnit peste bot pe copilu ala poate e un fals sau poate k chiar l-a plesnit k lo fi injurat ,de amar dar iliescu cati oameni a omorat cu mineriada lui? eu zic sa va mai ganditi si sa studiati fiecare caz in parte...

De makaes pe 29.11.2009 la 16:18

vreau sa va intreb boc nu cumva a fost preot

De Catalin pe 29.11.2009 la 14:38

Pe vremea raposatului Ceausescu existau oameni care scrau poezioare cantecele, povestioare despre regim , imaginea o cunoasteti. Acei compozitori exista si astazi scriu astfel de articole ce incearca sa sensibilizeze cititorul. Ei bine nu cred ca acest articol a reusit sa schimbe optiunea vreunui votant sau sa atraga vreun vot...dimpotriva. In turul1 am votat Crin Antonescu...in turul 2 nu stiu ce am sa fac..

De Octavian Paul Romaniuc pe 29.11.2009 la 12:56

In primu tur nu am votat ,pt ca nu ai cu cine!Ca sa fi mers la vot trebuia sa fiu or dobitoc ori sa am un interes! Turu doi ,Basescu intradevar a facut multe greseli ,Geoana se trage din comunisti! Efectiv nu ai cu cine sa votezi!Dar sa mai si fi timisorean si sa votezi comunistii!Sa va fie rusine cei de aici care votati cu psd!Nu mergeti la vot daca nu credeti in B sau G!

De anca pe 29.11.2009 la 12:55

prima data l-am votat pe basecu zicand ca se va schimba, dar nu are leac...m-am convins dupa acest film, nu-mi mai trebuie basescu......

De Cristi C pe 29.11.2009 la 12:48

Voi merge cu incredere la vot, voi intra in cabina aceea mica si murdara si voi vota. L-am votat acum 5 ani pe Basescu si m-a dezamagit foarte tare. I-am acordat o sansa si nu facut nimic. Acum sunt alaturi de Mircea Geoana.

De ilona pe 29.11.2009 la 12:48

Sunt absolut sigura ca am intels cu toti ca e spre binele nostru sa votam Mircea Geoana, nu ne mai putem face de ras. Nu ii pot intelege pe cei care inca se mai gandesc sa voteze base...ii reperezinta?.el reprezinta prostia...incultura...nonvalor iile....spre norocul nostru suntem mult mai multi cei care ne dorim sa promovam valoriile, ne dorim sa scapam de rusinea de a recunoaste ca suntem romanii.

De chelu pe 29.11.2009 la 12:46

Ca cetatean ignorant, si prin asta vreau sa zic nebagat in mizeriile din politica, e greu sa dai un vot...ai constiinta unui act responsabil prin acel vot.. La aceste alegeri votam mai mult din dorinta de a-l goni pe tiran! Iar daca Geoana va iesi presedinte, cu atat mai bine!

De Andreea pe 29.11.2009 la 12:08

Nu as putea sa il mai votez pe Basescu orice ar fi. Poate numai daca as avea de ales intre el si Vadim, de exemplu. Eu am crezut acum 5 ani ca e alfel, dar cred ca oricine a crezut sincer s-a lamurit in perioada asta cat de tare s-a inselat. Cu PSD mi-e greatza sa ma gandesc ca as vota. Dar, intr-adevar, decat sa mai ajunga Basescu 5 ani presedinte, sa se comporte atat de mitocaneste, sa distruga tara asta, mai bine incerc altceva. Mai rau nu cred ca poate fi. Sau sper. Iar toata chestia asta cu PDL care e de dreapta e o minciuna ordinara. Aici, intre-adevar, avem de ales intre doua aripi ale FSN. trist, dar macar sa dam o sansa altciuva. Ca Basescu a avut sansa asta acum 5 ani si se vede ce a facut cu ea...

De Allexx pe 29.11.2009 la 11:44

Basescu e FSN,dar a fost injurat in parlament de cei de care s-a despartit,atunci cand a condamnat crimele comunismului. Nu inteleg de ce d-na Delia n-a votat Crin Antonescu daca tot asteapta cavalerul nepatat care sa salveze Romania!!

De Dragan pe 29.11.2009 la 08:17

Articolul e corect. @ Octavian - Basescu nu e tot FSN? Toti cei care vor vota in 6 decembrie, vor vota cu FSN.

De Doru pe 28.11.2009 la 15:55

Ai perfecta dreptate. Orice alt comentariu, alta adaugire sunt de prisos!!


Comentează




capcha


Reguli:
1. Vă rugăm folosiţi un limbaj civilizat;
2. Vă rugăm nu folosiţi cuvinte care pot jigni alte persoane care postează comentarii;
3. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să vă referiţi doar la articolul afişat şi să nu atacaţi autorul sau autorii materialului;
4. Nu folosiţi un limbaj vulgar sau cu tentă sexuală;
5. Nu vom permite comentarii discriminatorii cu tentă xenofobă, antisemită sau rasistă;
6. Comentariile care intră în contradicţie cu regulile de mai sus vor fi şterse fără a se afişa vreun motiv;
7. Daca veţi continua să sfidaţi aceste reguli nu veţi mai putea să postaţi mesaje.

Comentând pe acest site, sunteţi de acord cu regulile precizate, le intelegeţi şi vă daţi acordul că le veţi respecta. Vă mulţumim.

ALTE ARTICOLE DIN: OPINIE

"Mărinimia" Guvernului faţă de Timişoara

"Mărinimia" Guvernului faţă de Timişoara După şase ani, Guvernul şi-a dat acordul ca Timişoara să primească bani de la guvernul Germaniei.

Descentralizare reală pentru sistemul de sănătate

Descentralizare reală pentru sistemul de sănătate Viceprimarul Adrian Orza propune o metodă prin care se poate ajunge la o descentralizare eficientă a sistemului sanitar.

Uite centura, nu e centura

Uite centura, nu e centura Centura (de fapt, o bucată din centură) ocolitoare a Timişoarei a ajuns să fie o poveste numai bună de adormit copiii.

Victoria primarului Timişoarei

Victoria primarului Timişoarei Două săptămâni a durat întregul scandal cu posibila desfiinţare a instituţiilor de cultură.

vestul - newsletter
Introduceţi în câmpul de mai sus adresa dvs. de e-mail şi veţi primi zilnic noutăţile noastre.

IMNUL BANATULUI

oferit de Acasa.ro

| |

TAG CLOUD



eugen ionesco  locuinte ANL  citeste  IREA  scandal  economia Romaniei  pact  diversiune  Salonul artelor vizuale  Guvernul Boc  Comisia de Circulatie  c[rbuni sau combustibili petrolieri  blocaj  agenti comunitari  detinuti politici  Institut Regional de Oncologie  ONG  parc  arboricultura  ziar de cartier  Marian Tarau  Zilele George Enescu  uniunea artistilor palstici  Imagini pe muzica Teodorei Enache  Consiliu Calea Martirilor  politica  Ioan Boila  Teszt  Festivalul Luminii  bazin Circumvalatiunii  amenzi  incalzire lemne  istorie conceptuala  Corneanu  proiect de hotare  festival de teatru pentru elevi  TNT  Europa de Est  condamnare  lupta impotriva coruptiei  plan urbanistic  Dimitrie Nistor  parcare subterana  autonomie administrativa  onu  CCIAT  personalitati banatene  Asociatia de dezvoltare intercomunitara  Regatul Romaniei  Atentie la motociclisti  iuliu maniu  pietre semipretioase  consilii de cartier  integritate  concert  arhitectura pentru spatiul public  reabilitare cladire istorica  Roman Cotosman  Joseph Calleja  Flora  aparatura veche  Istoria Banatului  fototeca online  Seniorul Corneliu Coposu  guvernare  campanie umanitara  gheorghe ciuhandu  universitatea politehnica  SupraExpuneri  scriitori pe calea regala  vestul salbatic  fizica  randul intai  Timisoara XXI  investitii Timis  phoenix  gradinite  Sibiu  mese sah  aruncare moloz  cladiri istorice  drumuri  parc de picnic  expozitie  ISWinT  hamlet  orza  Jimblia  Alexandru Dabija  Festivalul Bega Bulevard  expozitie Timisoara  Boboteaza  Ion MIhalache  Dumitru Dorin Prunariu  Eugen Stanescu  spectacole  trafic restrictionat  10 mai 1881  raport de activitate al directiei de mediu pe anul 2008  Pact  Muzeul Romanesc al Presei 
© Copyright 2008-2010 Vestul.ro. Toate drepturile rezervate. ® Powered by 3Waves Net.

ziare.ro