Premiile Europene în Sectorul Public (European Public Sector Award) – EPSA constituie o competiţie organizată de Institutul European de Administraţie Publică. Prin organizarea acestei competiţii internaţionale se urmăreşte evidenţierea celor mai eficiente şi inovative practici din sectorul public european, a experienţei şi rezultatelor remarcabile ale administraţiei publice. Competiţia este structurată pe patru secţiuni tematice: îmbunătăţirea performanţelor în serviciul public, implicarea cetăţenilor, metode noi de lucru în parteneriat, respectiv leadership şi managementul schimbării. Pot participa instituţii din sectorul public de la toate nivelurile, din întreaga Europă. În acest an, au fost depuse peste 300 de proiecte, din toată Europa.
Primăria Timişoara a participat la selecţia proiectelor pentru această competiţie cu trei proiecte: două pe domeniul “Metode noi de lucru în parteneriat” şi unul la secţiunea “Implicarea cetăţenilor”. Primele două proiecte sunt programul cultural "Timişoara - Mica Vienă" şi parteneriatul pe transparenţă decizională încheiat cu Fundaţia Vest pentru Jurnalism Regional şi Euroregional. Al treilea proiect este cel referitor la consultarea cetăţenilor prin intermediul consiliilor consultative de cartier.
Din cele peste 300 de aplicaţii depuse de instituţii publice din întreaga Europă, 20 de proiecte au fost selecţionate pentru a primi premii de excelenţă, altor 40 fiindu-le atribuite certificate de bună practicădepuse de instituţii publice din întreaga Europă, 20 de proiecte au fost selecţionate pentru a primi premii de excelenţă, altor 40 fiindu-le atribuite certificate de bună practică.
În luna iulie s-au anunţat rezultatele competiţiei, proiectul municipalităţii timişorene referitor la asociaţiile de cartier aflându-se printre cele 40 de proiecte care au primit primit certificatul de bună practică.
Evaluarea proiectelor s-a făcut în mai multe etape, fiind realizată de către 25 de experţi internaţionali din mai multe ţări europene. Echipele au fost formate din cel puţin trei evaluatori, care au analizat fiecare aplicaţie. Concluziile acestora au fost prezentate într-o întâlnire comună a juriului, care s-a desfăşurat la începutul acestei luni.
Primăria Timişoara va colabora cu unele dintre primăriile premiate, în domeniul democraţiei participative
Zilele trecute s-a desfăşurat la Maastricht, în Olanda, ceremonia de înmânare a Premiilor EPSA 2009. Evenimentul a fost organizat de Institutul European de Administraţie Publică, sub auspiciile Suediei, care deţine Preşedinţia Consiliului UE.
Din partea municipiului Timişoara au participat preşedintele consiliului consultativ de cartier Fabric, Constantin Ilena-Savulov şi Adrian Schiffbeck, consilier în cadrul Biroului Relaţii Publice/Direcţia de Comunicare. Primarul oraşului Maastricht, Gerd Leers, le-a înmânat reprezentanţilor Primăriei Timişoara certificatul de bună practică.
În cadrul Conferinţei, desfăşurate în locul în care în 1992 a fost certificată înfiinţarea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht, a fost prezentat sistemul consultării cetăţeneşti de la Timişoara. De altfel, fiecare oraş nominalizat la marele premiu al Conferinţei EPSA 2009, legat de implicarea cetăţenească, şi-a prezentat proiectul. Este vorba de proiectele: „Bugetul participativ la Koln”, al Primăriei din Koln, „Tineri în amfiteatru” - al Consiliului Regional din Piemonte, Italia şi proiectul „Implicare cetăţenească în Ghent - cartierul Ledeberg trăieşte!”, al oraşului belgian Ghent.
Primăria Timişoara va colabora cu unele dintre aceste oraşe, pentru a prelua unele modele, sisteme din domeniul democraţiei participative. Viceprimarul Adrian Orza a menţionat că se va încerca realizarea unui proiect asemănător celui din Regiunea Piemonte (având consultanţi şi posibili parteneri colegi din Italia), în cadrul căruia tineri din Timişoara să fie implicaţi concret în procesul legislativ local. Proiectul ar urma să fie pus în practică de către mai multe consilii de cartier din Timişoara. Acestea vor constitui grupe de lucru formate din elevi, care vor fi instruiţi asupra întocmirii şi elaborării proiectelor de hotărâre de Consiliu Local. Prin acest proiect se urmăreşte ca tinerii să se implice mai mult în viaţa comunităţii, chiar să vină cu iniţiative, propuneri pentru hotărâri locale, care să vizeze rezolvarea problemelor sesizate de aceştia.
Alex DIMA
foto: decernarea premiilor EPSA
.jpg)









OPINIE



Primăria Timişoara a obţinut finanţare nerambursabilă pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi...
Planul Integrat de Dezvoltare a Timişoarei ar putea fi întârziat din cauza criteriilor impuse pentru realizarea SF-ului de la Parcul tehnologic de energie...
Prezentul articol îşi propune să abordeze şi să explice instrumentele financiare derivate care au stat la baza crizei financiare din anul 2008.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş preia în continuare dosarele pentru „Casa Verde”, dar întrerupe programul cu publicul până la mutarea în noul sediu.
