Vestul.ro
Banat

Împotriva falsificărilor comuniste ale istoriei Banatului (I.1)



Banatul în perioada ocupaţiei militare sovietice 1944-1958. Analiza istorică a procesului de comunizare din sud-estul României.(1)


Trăim într-o regiune despre care mulţi dintre noi ne-am obişnuit să ştim numai ceea ce ni se permite sau, şi mai grav, numai ceea ce ne convine. De cele mai multe ori, efemerii, dar atotputernicii factori diriguitori au avut grijă ca aceste două elemente să se contopească între ele, dând naştere unor concluzii pe cât de deplasate, pe atât de nocive. „Frontul istoricilor” a interzis chiar şi termenul de „Banat”, el însuşi fiind suficient ca să supere destule urechi sus-puse. Istoria Banatului nu a fost scrisă nici până astăzi, în ciuda zbaterilor, uneori vecine cu disperarea, ale unui grup de mărunţi istorici locali. Centrul era prea departe şi prea ocupat pentru a lua în seamă mica provincie de la sud-vest. Rezultatul a fost cel scontat: cei mai mulţi români nu ştiu astăzi să localizeze Banatul pe hartă, iar noi, bănăţenii, supuşi timp de jumătate de secol unei viguroase spălări a creierului, am renunţat demult să ne mai subliniem supărătoarele priorităţi si ascendente pe plan naţional şi am uitat de unde ne coborâm. Iar când auzim pe posturile bucureştene că prima cale ferată din România a fost Bucureşti-Giurgiu sau că cel mai vechi centru siderurgic al ţării este Călăraşiul ne mirăm cum de nu am ştiut noi singuri nişte lucruri atât de evidente?!

A venit vremea să scuturăm zgura nimicitoare a celor 50 de ani de coşmar şi să redevenim noi înşine, să ne recăpătăm memoria. Sunt mulţi bănăţeni care s-au luptat, încă dinainte de 1989, pentru aceasta, realizând lucruri minunate. Problema este cum să deschidem minţile astăzi, pentru a putea conştientiza exact coordonatele pe care ne situăm. În continuare, vom încerca să abordăm unele aspecte ale trecutului nostru despre care „istoria unică şi unitară” nu ne-a spus nimic înainte.
În Banat, epoca modernă începe în 1718, când armatele lui Eugeniu de Savoia îl eliberează de sub stăpânirea otomană. Istoriografia comunistă nu a dat niciun fel de importanţă acestui eveniment, considerându-l, foarte simplu şi firesc, „înlocuirea unui jug prin alt jug”. Chiar aşa să fi fost? Iată cum răspunde la aceasta, mai nou, istoricul bănăţean Miodrag Milin: „Pentru Banat, acesta este apusul unei lumi şi totodată începutul vremii celei noi: de pronunţată creştere demografică şi, în acelaşi timp, de accelerată dezvoltare economică, cu tendinţă capitalistă. O adevărată primenire a acestei regiuni are loc în secolul al XVIII-lea, lăsându-şi pecetea trainică, sesizabilă şi astăzi, atât în cărămida durabilelor edificii, cât şi asupra psihologiei pragmatice a harnicilor săi locuitori.” (1) Istoriografia comunistă a evitat cu grijă asemenea precizări. Tot ce putea face era o recunoaştere de tipul acesteia: „După pacea de la Passarowitz (1718), când se instaurează stăpânirea habsburgică în Banat, acesta fiind transformat în domeniu al Coroanei, s-au produs prefaceri economico-sociale însemnate în această regiune.” (2)

Dar cine a provocat aceste „prefaceri”? Nu cumva tocmai hulita „stăpânire habsburgică”?
Deja în 1990, istoricul bănăţean Vasile Muntean îşi intitula partea a treia a unei lucrări privind trecutul regiunii: Pe calea modernizării (anii 1718-1918). (3) În cuprinsul acesteia, el afirma: „Noua conjunctură social-economică a facilitat ivirea manufacturilor chiar din primii ani de guvernare austriacă (fosta „stăpânire habsburgică”, n.n.), ele integrându-se în sistemul protecţionismului industriei habsburgice (sic!).” (4) Totodată, Banatul mai era „ţinutul românesc cu cea mai întinsă ramificaţie de căi ferate (1875 km, la începutul secolului nostru). Drumurile de fier vor ajuta substanţial la progresul economic al provinciei.” (5) Iată deci în ce constă modernizarea! Şi am mai aflat, astfel, o prioritate pe care Banatul o deţinea în spaţiul românesc: cea mai vastă reţea de cale ferată, Banatul fiind în acelaşi timp una dintre cele mai mici (ca suprafaţă) provincii româneşti! Dar câţi compatrioţi de-ai noştri cunosc acest „amănunt”? Câţi mai ştiu că în Banat a apărut primul centru industrial de pe teritoriul actual al României (Reşiţa, 1771), că aici s-a dat în exploatare prima cale ferată (Anina-Oraviţa-Baziaş, 1856), că tot aici s-a construit prima locomotivă din actualul spaţiu românesc (Reşiţa, 1872), că aici a circulat primul tramvai de la noi (Timişoara, 1869), că tot aici există primul oraş din Europa iluminat cu electricitate (Timişoara, 1884)? Câţi bănăţeni cunosc aceste lucuri?
Când citim astăzi acest pasaj al lui Griselini din 1780 vibrăm de mândrie: „În general, Timişoarei nu îi lipsea acum nimic pentru a fi socotită între cele mai frumoase şi bine orânduite oraşe ale monarhiei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre celelalte localităţi mai însemnate ale Banatului: Lugoj, Caransebeş, Vârşeţ, Ciacova, Sânnicolau, Becicherecu Mare, Aradu Nou, Lipova, Chichinda, Panciova, Biserica Albă, Mehadia şi altele.” (6) Dar câţi dintre noi realizăm importanţa acestor aspecte şi câţi le conştientizăm la valoarea lor reală?

Banatul epocii moderne era un adevărat mozaic etnic, lingvistic şi confesional, o regiune aproape unică, prin specificul ei, în Europa. Ultimul recensământ austro-ungar, cel efectuat în 1910, indica faptul că în Banat convieţuiau români (37,5%), germani (24,5%), sârbi (18%), maghiari (14%), slovaci (1,4%), evrei (1,3%) şi alte numeroase etnii sub 1%. (7) În acelaşi timp, situaţia oraşelor sale era următoarea: (8)

  

Oraş

Populaţie

Români

Maghiari

Germani

Sârbi

Evrei

Alţii

Timişoara

72.555

7,6%

30,1%

43,6%

4,8%

9,2%

4,7%

Arad

63.166

19,5%

59,7%

6,9%

3,4%

10%

0,5%

Panciova

28.808

3,7%

12,8%

35,9%

41,8%

3,4%

2,4%

Vârşeţ

27.370

3,2%

11,5%

49,5%

31,4%

2,7%

1,7%

Chichinda Mare

26.795

1,6%

19,3%

21,8%

52,8%

2,9%

1,6%

Becicherecu Mare

26.006

1,3%

30,4%

26,2%

34,3%

4,7%

3,1%

Lugoj

19.818

31,4%

25,2%

31,0%

4,7%

9,4%

9,4%

Biserica Albă

11.524

1,8%

8,3%

52,6%

17,3%

2,2%

17,8%

Caransebeş

7.999

48,9%

12,5%

30,2%

0,8%

5,1%

2,5%





Note: 
1. Miodrag Milin, Relaţiile politice româno-sârbe în epoca modernă, Bucureşti, 1992, p. 20.
2. Caraş-Severin. Monografie, Bucureşti, 1981, p. 74.
3. Vasile Muntean, Contribuţii la istoria Banatului, Timişoara, 1990, p. 135.
4. Ibidem, p. 164-165.
5. Ibidem, p. 171.
6. Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, 1984, p. 152.
7. Vasile Muntean, op. cit., p. 144.
8. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională. 1918,  vol. V, Bucureşti, 1986, p. 536-539.


foto: prinţul Eugeniu de Savoia, portet de Van Schuppen