OPINIE
Sever Bocu s-a născut în comuna Şiştarovăţ, lângă Lipova, la 19 noiembrie 1874. A urmat clasele primare în satul natal, iar apoi cursurile gimnaziale şi liceale la Lipova. Clasele terminale le face la Arad. Urmează Academia Comercială din Viena, apoi studiază jurnalistica la Paris, aceasta dovedindu-se o pasiune care îi va marca viaţa. Astfel, la scurt timp după ce îşi termină studiile, se mută la Arad, unde este redactor al ziarului „Tribuna poporului”. Ziarul va apare, din iniţiativa şi prin aportul său şi al lui Vasile Golodiş, sub denumirea „Tribuna”, fiind una dintre publicaţiile care a susţinut mereu drepturile bănăţenilor. Alături de alţi ziarişti şi oameni de cultură, pune bazele Sindicatului Presei Române, fiind ales vicepreşedinte. A fost acuzat de către autorităţile ungare pentru articolele scrise, în care susţinea drepturile naţionale ale românilor; a fost condamnat la închisoare de mai multe ori, condamnări pe care le-a executat. „Am plătit cu temniţă, dar nu au putut să ne pună căluş”, spunea mai târziu Bocu.
În perioada Primului Război Mondial, Sever Bocu a militat pentru intrarea ţării noastre în război alături de Antanta. Deşi avea aproape 42 de ani, a solicitat înrolarea şi mers la război. A fost unul dintre principalii organizatori ai „Corpului voluntarilor români”, din care făceau parte prizonieri bănăţeni, ardeleni şi bucovineni din lagărele din Rusia, însărcinare venită din partea guvernului român. A fost membru al Comitetului celor Doisprezece (principalul organism de conducere al românilor refugiaţi din Transilvania). Comitetul va redacta „Declaraţia” de război împotriva Austro-Ungariei pentru a alipi Ardealul la România. Sever Bocu va fi condamnat de către un tribunal militar din Ungaria la pedeapsa capitală, în contumacie. Va obţine aprobarea de a merge la Kiev pentru a edita un ziar destinat prizonierilor români. Tipăreşte, împreună cu alţi intelectuali, ziarul „România Mare”, care apare prima dată la 20 iulie 1917. Tipăreşte 22 de numere în mii de exemplare, pe care le trimite în lagărele cu prizonieri români. Convins de importanţa unităţii românilor, merge la Paris, în toamna lui 1918, alăturându-se delegaţiei române la Conferinţa de Pace, pentru a obţine recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. Va fi consilier tehnic pe lângă delegaţie, „în problemele integrităţii Banatului istoric”. Sprijinind eforturile delegaţiei române de a face înţelească cauza pentru care pleda, a editat la Paris săptămânalul „România Mare”, fiind redactor-şef al publicaţiei.
În perioada interbelică, a militat pentru Românie independentă, în care să fie respectate drepturile cetăţenilor, precum şi posibilitatea de afirmare a provinciilor istorice. A înfiinţat, la Timişoara, cotidianul „Vestul” (scriind în paginile acestuia, extrem de frecvent, articole de opinie). „Vestul” a fost una dintre publicaţiile de anvergură din această parte a ţării, în paginile căreia s-a reflectat dorinţa de libertate decizională a bănăţenilor. A fost ales, pentru prima dată, deputat în Parlamentul României, în 1921. Va fi reales de nouă ori de către bănăţeni, daotrită intransigenţei cu care a susţinut cauza acestora. În primul guvern condus de Iuliu Maniu, în 1928, Sever Bocu este numit Ministru al Banatului, fără portofoliu. După reorganizarea administrativă făcută de noua guvernare, Sever Bocu va fi numit în fruntea conducerii Directoratului care curpindea judeţele din sud-vestul României. Ajunge la putere Guvernul condus de Nicolae Iorga, un adversar declarat şi foarte înverşunat al descentralizării. Sever Bocu, în total dezacord cu politica de la centru, subliniază incorectitudinea sistemului centralizat. Astfel, în ziarul „Vestul”, în 16 mai 1931, îi apare un articol remarcabil, intitulat „Popor din Banat, trezeşte-te!”, în care arată cât de nedrept este tratamentul care i se administrează Banatului, cât este de marginalizat şi cum îi sunt ignorate necesităţile şi dorinţele.
Sever Bocu nu a luptat doar pentru recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor provinciilor istorice. A întreprins şi în Timişoara acţiuni prin care urmărea creşterea nivelului de trai, de educaţie, de civilizaţie din Banat. Astfel, el este unul dintre principalii „responsabili” pentru: întemeierea Universităţii de Vest, reînfiinţarea Mitropoliei Banatului („Mitropolia este farul spiritual, Universitatea este farul intelectual”, ridicarea mai multor monumente în cinstea personalităţilor din Banat sau a eroilor căzuţi în război (Eftimie Murgu, Coriolan Brediceanu, Alexandru Mocioni, etc.). A colaborat la mai multe publicaţii ale vremii, a ţinut nenumărate conferinţe în care reitera aceleaşi idei, a publicat „Drumuri şi răscruci”, o carte autobiografică (în timp ce făcea corecturile celui de-al treilea volum, avea să fie arestat de autorităţile comuniste).
La 67 de ani, întemeiază „Asociaţia Luptătorilor Bănăţeni”, în care se înscriu voluntari din primul război mondial. Un an mai târziu, este ales preşedinte al Sindicatului Ziariştilor din Banat. A încurajat mereu buna înţelegere între românii de diferite etnii din Banat, afirmarea forţelor locale şi posibilitatea de a decide în plan local. Drept urmare, autorităţile comuniste l-au considerat un pericol pentru procesul de impunere a sistemului politic totalitar. Discreditat de presa comunistă, Sever Bocu a fost sprijinit de bănăţeni, fiind ales unic deputat din judeţul Timiş-Torontal, în 1946. Nu va lua parte la lucrările Parlamentului constituit, acuzând autorităţile comuniste de fraudă electorală. Sever Bocu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, a fost întemniţat la Sighet, de unde a trecut la cele veşnice în 21 ianuarie 1951. Nu este primul din familia sa care moare ca urmare a persecuţiilor regimurilor împotriva cărora luptă. Bunicul său, Pavel Bocu, moţ din Ţinutul Hălmagiului, a participat la răscoala din 1784 condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, fiind apoi tras pe roată. Tatăl său, învăţătorul Gheorghe Bocu, stabilit la Şiştarovăţ, a militat întreaga viaţă pentru drepturile românilor, fiind condamnat la temniţă de autorităţile austro-ungare pentru că a răspândit în satele arădene „Doina lui Lucaciu”.
Acestea sunt, extrem de sumar redate, unele dintre cele mai importante date din viaţa bănăţeanului Sever Bocu. Importanţa demersurilor sale pentru descentralizare, recunoaşterea drepturilor Banatului şi libertatea de a lua decizii aici este uriaşă. Susţinea: „Eu sunt un regionalist. Baza programului meu e regionalismul. Eu cred că provinciile vor trăi, vor progresa şi vor muri pe această chestie a descentralizării.” Sever Bocu şi-a susţinut sus şi tare ideile, şi-a asumat acţiunile, a suferit pentru principiile sale, a încercat să convingă autorităţile de importanţa demersului său, toate acestea doar, aşa cum spunea, pentru a fi „Banatul al Bănăţenilor”.
În perioada interbelică, a militat pentru Românie independentă, în care să fie respectate drepturile cetăţenilor, precum şi posibilitatea de afirmare a provinciilor istorice. A înfiinţat, la Timişoara, cotidianul „Vestul” (scriind în paginile acestuia, extrem de frecvent, articole de opinie). „Vestul” a fost una dintre publicaţiile de anvergură din această parte a ţării, în paginile căreia s-a reflectat dorinţa de libertate decizională a bănăţenilor. A fost ales, pentru prima dată, deputat în Parlamentul României, în 1921. Va fi reales de nouă ori de către bănăţeni, daotrită intransigenţei cu care a susţinut cauza acestora. În primul guvern condus de Iuliu Maniu, în 1928, Sever Bocu este numit Ministru al Banatului, fără portofoliu. După reorganizarea administrativă făcută de noua guvernare, Sever Bocu va fi numit în fruntea conducerii Directoratului care curpindea judeţele din sud-vestul României. Ajunge la putere Guvernul condus de Nicolae Iorga, un adversar declarat şi foarte înverşunat al descentralizării. Sever Bocu, în total dezacord cu politica de la centru, subliniază incorectitudinea sistemului centralizat. Astfel, în ziarul „Vestul”, în 16 mai 1931, îi apare un articol remarcabil, intitulat „Popor din Banat, trezeşte-te!”, în care arată cât de nedrept este tratamentul care i se administrează Banatului, cât este de marginalizat şi cum îi sunt ignorate necesităţile şi dorinţele.
Sever Bocu nu a luptat doar pentru recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor provinciilor istorice. A întreprins şi în Timişoara acţiuni prin care urmărea creşterea nivelului de trai, de educaţie, de civilizaţie din Banat. Astfel, el este unul dintre principalii „responsabili” pentru: întemeierea Universităţii de Vest, reînfiinţarea Mitropoliei Banatului („Mitropolia este farul spiritual, Universitatea este farul intelectual”, ridicarea mai multor monumente în cinstea personalităţilor din Banat sau a eroilor căzuţi în război (Eftimie Murgu, Coriolan Brediceanu, Alexandru Mocioni, etc.). A colaborat la mai multe publicaţii ale vremii, a ţinut nenumărate conferinţe în care reitera aceleaşi idei, a publicat „Drumuri şi răscruci”, o carte autobiografică (în timp ce făcea corecturile celui de-al treilea volum, avea să fie arestat de autorităţile comuniste).
La 67 de ani, întemeiază „Asociaţia Luptătorilor Bănăţeni”, în care se înscriu voluntari din primul război mondial. Un an mai târziu, este ales preşedinte al Sindicatului Ziariştilor din Banat. A încurajat mereu buna înţelegere între românii de diferite etnii din Banat, afirmarea forţelor locale şi posibilitatea de a decide în plan local. Drept urmare, autorităţile comuniste l-au considerat un pericol pentru procesul de impunere a sistemului politic totalitar. Discreditat de presa comunistă, Sever Bocu a fost sprijinit de bănăţeni, fiind ales unic deputat din judeţul Timiş-Torontal, în 1946. Nu va lua parte la lucrările Parlamentului constituit, acuzând autorităţile comuniste de fraudă electorală. Sever Bocu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, a fost întemniţat la Sighet, de unde a trecut la cele veşnice în 21 ianuarie 1951. Nu este primul din familia sa care moare ca urmare a persecuţiilor regimurilor împotriva cărora luptă. Bunicul său, Pavel Bocu, moţ din Ţinutul Hălmagiului, a participat la răscoala din 1784 condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, fiind apoi tras pe roată. Tatăl său, învăţătorul Gheorghe Bocu, stabilit la Şiştarovăţ, a militat întreaga viaţă pentru drepturile românilor, fiind condamnat la temniţă de autorităţile austro-ungare pentru că a răspândit în satele arădene „Doina lui Lucaciu”.
Acestea sunt, extrem de sumar redate, unele dintre cele mai importante date din viaţa bănăţeanului Sever Bocu. Importanţa demersurilor sale pentru descentralizare, recunoaşterea drepturilor Banatului şi libertatea de a lua decizii aici este uriaşă. Susţinea: „Eu sunt un regionalist. Baza programului meu e regionalismul. Eu cred că provinciile vor trăi, vor progresa şi vor muri pe această chestie a descentralizării.” Sever Bocu şi-a susţinut sus şi tare ideile, şi-a asumat acţiunile, a suferit pentru principiile sale, a încercat să convingă autorităţile de importanţa demersului său, toate acestea doar, aşa cum spunea, pentru a fi „Banatul al Bănăţenilor”.
